Baia caldă de sânge (finalizată)

Mama, sunt geloasă pe mine...

Este ruptă din vidul gândurilor sale în care se pierdea încet, încet cu fiecare moment care trecea,  de vocea tinerei prințese.                                                                                                                                          Lana își scutură capul ca și cum ar avea apă în urechi apoi își îndreaptă privirea, apoape ca un reflex, către fata ce se afla în proximitatea ei. Nu își poate stăpâni emoțiile și în ciuda situației Lanei îi apare un zâmbet uriaș pe față. Un zâmbet sincer, plin de bucurie. Simte cum bătăile inimii încep și ele să accelereze cu fiecare pas pe care tânărul îl face. Vine tot mai aproape și inima Lanei se zbate tot mai energic. Acestea sunt sentimente care au cuprins-o fără să realizeze și simte că o devorează în totalitate. Cu toate acestea se lasă purtată de moment, se lasă pradă lor cu bucurie și aproape că nici nu își mai amintește că tânăra de langă ea e prințesa Maria, apelativ care i-a fost atribuit și ei. 

- Andrei, hai odată, vreau să-ți arăt ceva, strigă prințesa Maria pe un ton vesel. 

Printe emoțiile ce se luptă în stomacul Lanei își fac loc atât spaima, cât și confuzia. Rămâne pe loc și privește cum Andrei e la doar câțiva centrimetri depărtare. Aproape îi poate simți respirația. Îi vede părul negru mișcat de adierea  vântului. Îi analizează obsedant fiecare milimetru de piele, fiecare gest. Iar în momentul în care el o îmbrățișează pe Maria, mainile Lanei se îndreaptă spre piept unde le împreunează dorind parcă să își potolească inima. Totul e atât de ireal, Lana simte cum nu își mai poate controla nici propriul trup. Jocul acesta a trecut la dificultate hard și pare că Lana nu reușește să țină pasul.                                                                              Se gândește, se tot gândește încercând să pună totul cap la cap. Își dorește să înțeleagă unde se află și ce naiba se întâmplă în jurul ei, iar lucru cel mai important ce se întâmplă cu ea.                       În timp ce își aduna gândurile construind un puzzle din care se desprindea o piesă de fiecare dată când unea două, nici nu a observat că Andrei și Maria s-au îndepărtat. 

- Andrei, stai! Te rog, Andrei, opreste-te. Andreeeei, te rog, te rog așteaptă-mă, vreau să-ți vorbesc, strigă Lana cu lacrimi în ochi în timp ce aleargă în spatele lor. 

În ciuda strigătelor și implorărilor Lanei băiatul nu se oprește și nici nu dă vreun semn că o ascultă sau măcar că o aude. Continuă să meargă agale ținând-o de mână pe Maria. Se îndepărtează și Lana încercă să îi ajungă. Vrea să îl prindă pe Andrei de mână. Să îi sară în spate și să își unească mâinile în jurul gâtului lui. Vrea să îi vorbească și el să o asculte. În el are încredere, deși e fratele lui Matt, cu el n-a simțit niciodată neliniște. "Doar oprește-te puțin, Andrei... te rog, dă-i drumul la mână și așteaptă-mă..." spune Lana printre lacrimi cu vocea stinsă. 

- Majestate, nu te poate auzi sau vedea o anunță Matt pe Lana, apărând în stânga ei afisând o alură atotștiutoare și un zâmbet ironic. 

- Te urăsc! Te urăsc! se răstește Lana la Matthew continuând să-l urmeze pe Andrei. 

Tot ce își dorea în momentul acela era ca Andrei să se oprească sau măcar să privească peste umăr pentru cânteva secunde. Nu îi pasa de cuvintele lui Matthew, nici macar nu putea să continuie să fie nervoasă pe el când toate sentimentele pentru fratele acestuia îi pătrundeau printre celule anihilându-i  orice urmă de setiment dusmanos. Realiza din ce în ce mai mult că nu vrea doar să îi ceară explicații și/sau ajutor lui Andrei, ci că e atât de îndrăgostită de el. E îndrăgostită și geloasă pe prințesă pentru că se bucură de toată atenția acestuia. Când devine complet conștientă de faptul că a început să iubească o fantomă, un zâmbet ironic i se furișează în colțul gurii. Ce fraieră ești, Lana... Probabil el doar se gândea la ea când te-a strigat pe tine prințesă. Doar îi amintești de ea și de ceea ce simte pentru ea... își zice Lana cu ochii umezi. Jocul acesta a mers mult prea departe, s-au întâmplat lucruri cărora nu trebuia să le dau voie să se întâmple. Game over, Matt! I'm totally out!

- Maria! Andrei! Copii, veniți aici! strigă Miranda. 

Lana ignoră vocea Mirandei continuând să meargă. Andrei și Maria s-au oprit așa că trebuia să se miște repede și să îi ajungă. Asta era șansa ei ca să vorbească cu Andrei. 

- Regele se v-a supăra dacă vă vede aici, continua Miranda. Andrei, te rog să te porți ca un viitor comandant al acestei țării și să mergi să te antrenezi. Numai devenind un mare războinic vei putea sta alături de Maria ca să o protejezi. Acum fugi, regele te așteaptă împreună cu tatăl tău. Maria, te rog să mergi la studiat. Ești o prințesă nu se cade să umbli așa cu bărbați, ești nemăritată și s-ar putea auzi zvonuri care să-ți strice reputația. Hai, repejor amandoi la treburile voastre. 

Acest discurs îi trezește curiozitatea Lanei făcând-o să se uite în direcția de unde se auzea vocea. O zărește pe Miranda stând într-o rochie lungă verde, cu parul roșcat și ondulat atârnându-i pe umeri și parcă ascunzându-i decolteul rochiei. Stă pe scările palatului cu privirea ațintită către cei doi tineri. Nu părea supărată, ci doar încerca să își păstreze poziția de regină în orice situație oricât de intimă ar fi fost aceasta. 

- Ma...ma, mama! spune Lana cu lacrimi ce îi curgeau necontrolat pe față. Nu își mai pote susține poziția fermă a trupului și cade în genunchi în iarba moale. Își cuprinde fața în mâini. Nu se mai poate gândi acum nici la Andrei și cu siguranță nici la Matthew și jocurile sale. În fața ei e mama ei. Nu mama ei și a Carmellei. Doar mama ei. Mama ei adevărată. Mama pe care deși nu a mai văzut-o niciodată până în acel moment a recunoscut-o de la prima privire. "Mama..." își repeta atât de încet încât putei jura că soptește cel mai mare secret al lumii. 

- Off, scumpo. Amintirile dor, nu-i așa? șoptește Matt pe un ton trist. Vocea și ochii îi trădau compasiunea pentru Lana. Ar fi vrut să o ia în brațe și să o liniștească, să îi spună că totul o să fie bine, dar nu o face. Doar sta acolo langă ea și o privește.

- Mama, e mama mea, Matt. Mi-o amintesc! i se adresează Lana pe un ton calm lui Matthew. E fericită că e langă ea în acest moment. N-o să i-o spună în veci, dar e fericită ca îl știe acolo. Se bucură că poate împărtăși cu cineva tot ce simte în acest moment. 

- Andrei a avut dreptate. Trebuia să ți-o arăt pe regina Miranda de la început constată Matt tulburat. Închide ochii și chiar nu se poate preface că nu aude plânsul Lanei, așa că merge și o îmbrățișează. O ține strâns, cu căldură.  

- Matt, ce se întâmplă? Te rog să-mi explici, nu pot înțelege... îl îndeamnă Lana. Acceptând îmbrățișarea acestuia, strângându-l în brațe la rândul ei. 

- O să-ți spun totul, prințesă. Acum liniștește-te, o să vină și Andrei curând.