Baia caldă de sânge (finalizată)

O ultimă întâlnire

Ore bune au trecut de când fii comandantului s-au evaporat în adierea vântului. Aceleași ore au prins-o pe Lana în gradină stând îngenunchiată cu privirea ațintită în pământ. 

- Lana, pentru D-zeu ce faci acolo? Ce ai pățit? strigă Carmella în timp ce alerga spre ea.

- Oh, ai venit acasa în sfârșit. Am nevoie de tine, surioară. Mă simt ruptă în mii de bucăți și mi se pare imposibilă legarea lor în forma precedentă ruperii. spune Lana aproape șoptind cuvintele. 

- Ok, o să-mi povestești totul, dar te rog ridică-te și să mergem în casă. o îndeamnă sora ei mai mare. 

Pierdută parcă într-un alt timp și spațiu Lana ridică privirea, zâmbește fals și forțat, apoi o prinde pe sora ei de umăr pentru a-i facilita ridicarea. 

Atmosfera rămâne apăsătoare și anostă între cele două. Lana stă turcește în mijlocul propriului pat meditând, fiind parcă într-o adâncă transă. În timp ce Carmella stă lângă pat, rezemata de perete împledindu-și părul des. Deși are suficient par pentru a umble o pernă mică cu acesta împletitul a durat mai mult decât în mod normal. Tânăra își plimba cu grijă degetele prin vulpea părului ei alegând cu grijă o suvită subțire pe care o adăuga în cosiță. După aproape un ceas Carmella decide să spargă geamul gros al liniștii. 

- Mi-ai spus că te simți ruptă în bucăți,  povestește-mi... fie numai și câteva cuvinte.  o îndeamnă Carmella pe sora ei, dar nu primește niciun răspuns. Pare că Lana se simte mult mai în siguranță departe de realitatea palpabilă. 

-Lana?! Heei, sunt alături de tine, hai să rezolvam asta....împreună! încearcă din nou Carmella să își provoace sora la discuție. Primește aceași tăcere. Nici măcar un singur mușchi de-al Lanei nu se miscă, pare din piatră. 

- Dacă nu ai de gând să spui nimic o să plec, dar să știi că nu o să revin după placul tău. Odată ieșită pe ușa aceea rămâne doar problema ta, te descurci singură. folosește un ton grav de această dată. Dacă nu a funcționat cu vorba bună tânăra speră că amenințarea o să fie mai eficace. Firește că se înșeală amarnic. Lana nu se miscă și cu siguranță nu are nici cea mai mică intenție de a răspunde. Cu toate asta Carmella vrea să meargă să își facă un ceai pare să aibă o noapte lungă în față. Totul trebuie să stea departe de ochii părinților și nu are niciun plan și nicio idee despre cum o să facă asta, dar e un joc care îi oferă o singură opțiune. Se ridică fără a spune nimic și se îndreaptă cu pași alergi spre ușa camerei. 

- Te rog... te rog să nu pleci și tu...se aude vocea stinsă a Lanei înăbușită în lacrimi. 

Carmella se întoace ca arsă pentru a se asigura de veridicitatea cuvintelor. Nu are certitudinea că a auzit bine deși vocea Lanei îi răsuna în cap. Se convinge rapid când vede chipul surorii ei brăzdat de firișoare de lacrimi. Nu stă să analizeze sau să își pună întrebări. Pur și simplu nu are timp de astfel de acțiuni așa că se așează lângă Lana întrebând vizibil confuză. 

- Să nu plec si eu? Cine a plecat?

- A..Anddre... dar nu poate rosti numele complet. Lacrimile o îneacă prea tare. 

-Andrei? o completeaza Carmella.

- Eu l-am facut să plece...

- Mă duc să fac ceai, între timp liniștește-te ca să putem pune totul cap la cap. Îți dorești să transformăm asta într-o telenovelă cu o poveste la crimogenă?

Trucul a reușit i-a smuls tinerei un chicotit zdravăn. Răsuflă ușurată că reușește să aibă situația sub control apoi se face nevăzută. Se întoarce relativ repede cu două căni aburinde, se așează într-o poziție comodă lăsând impresia că e înarmată cu răbdare și sfaturi. După 3 ore neîntrerupte Lana termină de relatat de-a fir-a păr călătoria spre nebunie.