REGULI
⇨ Puteţi primi critici la câte cărți de-ale voastre doriţi.
⇨ Realizăm doar critici constructive, dar dacă există nereguli în povestea dumneavoastră, le vom menţiona pe toate, alături de îndemnuri şi sfaturi practice.
⇨ Fiţi răbdători. Suntem conştienţi că voi doriţi să primiţi criticile cât mai repede posibil, dar munca noastră pe această platformă este voluntară, nu ne ocupăm toată ziua doar de acest lucruri.
⇨ Nu dorim să fim contactaţi în privat cu mesaje în care suntem întrebate când veţi primi critica. Acestea vor fi ignorate cu desăvârșire.
⇨ Dintre aceste cuvinte cheie, alegeţi-l pe unul dintre ele şi introduceţi-l în formularul vostru, într-un mod cât mai subtil cu putinţă. Acestea sunt: "tastatură; alfabet; absenţe; diplomă;".
⇨ Critica poate fi realizată doar de o singură persoană. În formular, este obligatoriu să alegeţi pe cineva şi să îi daţi tag.
⇨ Nu citim decât primele cinci capitole dintr-o carte. Noi ne vom exprima opinia doar cu privire la ceea ce am citit, indiferent de numărul de cuvinte per capitol.
⇨ Va exista si o plată pentru că noi ne consumăm din timpul personal pentru a vă realiza criticile. Aceasta constă, pentru început, într-un follow permanent grupului nostru (este obligatoriu pentru ca comanda voastră să fie acceptată) şi plata propriu-zisă a autorului (poate include follow profilului său sau păreri la anumite lucrări ale acestuia).
FORMULAR
⇨ Titlul cărții:
⇨ Autorul/autorii:
⇨ De cât timp scrieţi la ea:
⇨ Finalizată sau nefinalizată?:
⇨ Genul cărții:
⇨ Câte capitole are şi numărul aproximativ de cuvinte per capitol:
⇨ Descriere (câteva fraze care să arate în mare despre ce este vorba în lucrare):
⇨ Cine doreşti să-ți realizeze critica:
(Toate câmpurile sunt obligatorii!)
Criticile vor putea fi realizate de:
CristinaGabrielaDyan denumită Cristina → PREIA COMENZI DOAR IN WEEKEND!
Dark-ArcherRose denumită Rose → DISPONIBILĂ
KayleeDathelion denumită Kaylee → DISPONIBILĂ
(În formular, adăugaţi atât semnătura criticului, cât şi tag-ul acestuia pentru a evita posibilele greşeli!)
CITEȘTI
CRITICI ȘI SFATURI
RandomViaţa unui scriitor este precum un drum prin deşert. Ca să supravieţuieşti, trebuie să continui să înfrunţi arşiţa dogoritoare. În mod asemănător, o carte nu e niciodată o capodoperă. Ea devine o capodoperă, prin muncă şi sacrifiu. Iar pentru asta...