Revenge

Capitolul I

 Din perspectiva Larei : 

   Ajung acasa si intru cu motocileta pe aleea pavata cu pietre in nuante jucause de gri. Soarele inca straluceste pe cer, reusind sa treaca prin cei cativa nori care se opun razelor sale incapatanate. Privesc in jurul meu si mi se pare totul atat de monoton, de trist. Toamna este anotimpul preferat al matusii mele .  Cand eram mica ea imi spunea mereu ca acest anotimp este cel mai magic dintre toate, ca toamna pasarile pleaca sa spuna si altor persoane povestile de dragoste pe care le vad la noi. Dar oare asta e adevarat? Oare chiar exista dragoste adevarata? Oare voi ajunge vreodata sa am parte de ea? Sa vad rasaritul soarelui in bratele persoanei pe care o iubesc si cu care vreau sa imi traiesc restul zilelor, sa simt briza marii cum imi rascoleste parul in timp ce el ma saruta tandru si ma face sa ma topesc sub atingerea lui de gheata, sa ne tinem de mana in timp ce ne plimbam pe plaja , iar apa rece mangaindu-mi lin pielea si trezindu-mi mii de senzatii. Oare voi ajunge sa trec vreodata prin toate astea? Nu stiu. Nu exista raspuns, nu exista nimic. Cu fiecare zi ma conving si mai tare ca sunt o visatoare si ca toate aceste lucruri vor ramane simple iluzii....doar iluzii 

  - "Lara, tu esti iubito? Ai ajuns?"vocea matusii care se aude prin geamul deschis al bucatariei  ma scoate din gandurile mele. Opresc motorul si imi scot casca de pe cap, dandu-i frau liber parului de culoarea ciocolatei, rebel, care nu ezita nicio secunda in a-mi invalui spatele cu bucle jucause. Descalec de pe motocicleta si ma grabesc spre intrarea casei cu casca sub brat si ghiozdanul in spate.

   -"Hei matusa, da eu sunt." strig din hol in timp ce imi scot geaca si cizmele din piele si las ghiozdanul jos, dupa care alerg spre bucatarie unde stiu ca se afla cea mai pretioasa persoana din viata mea. Matusa Mara a avut grija de mine de cand tata a plecat cu "niste afaceri" , dupa spusele lui , si nu s -a mai intors niciodata. A plecat fara sa-i pese ca lasa in urma un copil de numai 12 ani, care are nevoie de dragoste parinteasca, nu numai de banii cu care imi umfla conturile in fiecare luna. De cand a plecat nu a sunat deloc, de 6 ani nu i-am auzit vocea. Mama mea? Nu am cunoscut-o niciodata, a murit la cateva ore dupa nasterea mea, iar dupa spusele matusii numele meu este ultimul lucru pe care l-a spus.

    Cand intru in bucatarie o vad pe matusa cum scoate o prajitura din cuptor si ii sar in brate.     

  -"Matusica, mi-a fost dor de tine azi!" ii spun pupand-o pe obraz dupa care ma asez pe un scaun si pun casca pe masa. " Ooo Doamne, imi e o foame de lup, cred ca as putea sa mananc toata prajitura aia singura si sa fim serioase, e imensa!" spun eu gesticuland caraghios , iar matusa bufneste intr-un ras molipsitor.

   -"Te cred in stare, mai ales ca ai intarziat destul de mult. Hei, ia monstrul ala de pe masa mea ! Stii ca lucrurile astea ciudate ale tale ma sperie, Lara! Nu le vreau in preajma mea, sunt niste ciudatenii!" spune matusa gesticuland dramatic dupa ce aseaza tava cu prajitura pe blatul mobilei de bucatarie. Este atat de amuzanta cand incearca sa isi justifice indignarea in legatura cu lucrurile mele de motociclist. 

   -"OK,OK , merg in camera sa imi fac un dus si sa ma schimb. A fost o zi foarte lunga. Sunt franta!" spun ridicandu-ma de pe scaun si luand casca in mana. Dar nu plec inainte sa o mai sperii o data pe matusa apropiind casca de ea si scotand un sunet ciudat. 

   -"Ia chestia asta de langa mine !" spune ea inainte sa ma indrept alergand spre scarile care ma vor duce in camera mea, iar inainte sa apas pe clanta usii sunt sigura ca am auzit-o pe matusa scotand un chicot. O iubesc atat de mult, este mai mult decat o mama pentru mine, este prietena mea, este unicul lucru de valoare pe care il am in lumea asta si nu stiu ce m-as face fara ea. 

   Las casca pe dulap, imi iau o pereche de pantaloni scurti si un tricou mai larg si ma indrept spre baie. Am asteptat momentul asta toata ziua, momentul meu, in care ma relaxez. Imi place scoala si pot spune chiar ca am note foarte bune, adeseori colegii spunandu-mi sa ma hotarasc ce vreau sa fiu: tocilara care invata mereu sau tipa rebela cu motorul. Sincera sa fiu, nici eu nu prea stiu ce sunt. Stiu insa ca motocicletele m-au pasionat din totdeauna. Inca de cand eram mica si vedeam motociclistii trecand pe strada ma simteam fascinata de ei. Mi se pareau persoane misterioase, persoane care sub spatele castii ascund o multime de secrete, persoane care au  povesti de viata foarte interesante, dar in acelasi timp mi se pareau persoane curajoase care risca totul atunci cand se urca pe "ucigasul cu roti",asa cum ii spune matusa. Pasiunea mea pentru motoare este acolo, in inima mea, din totdeauna, cred ca o am in sange. Nu as putea niciodata sa ma despart de motorul meu si chiar daca matusa nu prea e de acord cu asta, a reusit sa inteleaga ca nu voi renunta la el pentru nimic in lume. Atunci cand merg pe motocicleta ma simt libera, simt ca toata lumea imi apartine si ca pot face orice. Dar cel mai important: ma simt puternica. Da, asta e cuvantul potrivit: puternica.