Revenge

Capitolul XI

   Trecusera doua saptamani de cand Lara gasise corpul acelui barbat si, in acelasi timp, de cand nu il mai vasuse pe Ethan. 

   Il sunase si ii trimisese mesaje, dar totul fusese in zadar. Barbatul refuza sa ii raspunda la mesaje sau la apeluri, sau poate ca isi schimbase numarul de telefon doar pentru a scapa de ea. Lucrul asta o durea enorm. Undeva, in adancul sufletului ei, simtea ca el e o persoana buna, care merita descoperita pas cu pas, chiar daca asta ii va lua mult timp. Credea ca e o persoana speciala si chiar ajunsese sa se gandeasca la el in alta pozitie decat aceea de un simplu prieten.

    Acum orice speranta ii era naruita. Nu mai era aceeasi Lara care zambea intotdeauna in fata prietenilor sai si pe strada, chiar daca in interiorul sau se purta un adevarat razboi. Acum nu o mai interesau aparentele, nu o mai interesa daca lumea vede ca nu este in apele ei sau ca nu se simte tocmai bine, tot ce voia era ca zilele sa treaca mai repede, timpul sa se scurga, invaluind-o intr-o amorteala indestructibila. 

    Se trezea, mergea la scoala, se intorcea inapoi si isi petrecea restul timpului in casa, singura, facand teme, citind o carte sau uitandu-se la filme de groaza. Nimeni si nimic nu mai conta. Se simtea respinsa si nu intelegea de ce. Cateodata se mustra pe sine insasi pentru prostia asta in care se scufunda din ce in ce mai mult, pentru modul in care se izoleaza de realitate doar pentru ca el nu mai vrea sa-i vorbeasca. Pana la urma, ar fi trebuit sa se astepte la asta. Nu se cunoasteau nici macar de o saptamana si ea deja cladise anumite sentimente pentru el. La inceput a crezut ca e iubire, dragoste la prima vedere, dar mai apoi si-a dat seama ca nu poate fi altceva decat sentimentul de protectie pe care el i-l oferea si de care ea avea atata nevoie.  

                                                                         ***

   Statea in pat si se holba la tavanul imaculat, gandindu-se la ultimele doua samptamani in care s-a comportat ca un zombie , cand telefonul a inceput sa vibreze pe comoda de langa pat. A intins mana si l-a luat , uitandu-se la numele persoanei care o suna. Pentru un moment in suflet ii incoltise speranta ca ar putea fi el, dar a disparut la fel de repede pe cat aparuse. Era Christine. 

    -"Buna Christine!" ii spune Lara dupa ce atinge butonul verde de pe ecran, incercand sa para cat de cat vesela. Prietena ei isi dadea intotdeauna seama cand ceva o framanta, oricat ar fi incercat ea sa  disimuleze. Nu dorea sa vorbeasca despre ceea ce o facea sa se simta asa si fata nu insistase prea mult pe aceasta tema in decursul celor doua saptamani, desi o intrebase o data sau de doua ori daca are nevoie sa se descarce si sa vorbeasca cu cineva.

    -"Buna! Uite...Lara..." incepe acesta ezitand putin, incercand sa gaseasca vorbele potrivite. " Ma gandeam ca poate vrei sa iesim putin astazi. Vremea e frumoasa si cred ca ai nevoie sa iesi putin din casa. In ultimul timp te-ai transformat intr-o leguma."

   -"Nu stiu ce sa zic in legatura cu asta. Nu prea ma simt bine. Nu cred ca este o idee buna. Poate alta data." ii raspunde Lara, incercand sa o convinga pe fata sa renunte la acest plan.

   -"Nu. In ultimul timp nu am petrecut timp impreuna mai deloc si daca tu crezi ca eu nu vad ca cea mai buna prietena a mea trece prin niste momente grele, te inseli. Tu mergi cu mine la cafeneaua la care mergeam intotdeauna si o sa imi spui tot ce ti se intampla, chiar daca cred ca stiu motivul starii tale. Daca am incercat sa te las in pace si sa nu insist atat de mult pe lucrurile acestea, a fost pentru a nu te face sa te simti incomod si pentru ca am crezut ca vei trece repede peste asta. Dar vad ca starea ta de spirit se agraveaza odata cu trecerea timpului. Asa ca nu ma fa sa-mi lungesc si mai mult acest discurs, si accepta, asta daca nu vrei sa vin si sa te iau de acasa cu forta. Nu am vrea ca matusa ta sa-i cheme pe cei de la politie pentru ca o psihopata ii rapeste nepoata, nu-i asa?" spune aceasta chicotind, in timp ce Larei ii apare un mic zambet pe fata. Ii era dor de ea, chiar ii era si poate ca o mica iesire o va ajuta.