Revenge

Capitolul XII

    Statea pe scaun in camera intunecata pe care ceilalti o denumeau "Biroul Diavolului". Se simtea din ce in ce mai secatuit de puteri, mai obosit si indispus. Nu voia sa vada pe nimeni si, de altfel, nici ceilalti nu doreau sa il vada pe el. Incercarea lui de a sta departe de Lara ii aducea numai lucruri rele. Se atasase de ea si simtea asta prin fiecare centimetru de vena pe care il traversa sangele lui fierbinte.

    O raza subtire de sore isi facuse loc printre draperiile negre, care ii dadeau camerei o alura demonica. Fasciculul de lumina ii atingea pielea bratului drept si simtea ca il arde, ca ii patrunde carnea ca un cutit, sagetandu-l direct in inima. Ura ziua, ura soarele si lumina lui. Si asta doar pentru ca enorma stea insemna viata. Viata a miliarde de persoane care erau mult mai fericite decat el, care isi duceau viata de zi cu zi fara griji, fara ca sufletul sa le fie imbolnavit de ura , furie si dorinta arzatoare de razbunare.

    Si-a lasat capul pe spate, atingand cu ceafa pielea rece cu care era tapitat scaunul. Degetele mainii drepte bateau pe manerul din plastic un ritm sinistru, care rasuna in intuneric, infiorand pe oricine ar fi trecut pe langa usa respectiva. A inchis ochii si s-a gandit la ea. Doar la ea. Acea inocenta si naivitate il cucerisera pe deplin, zambetul ei il fermecase si si-ar fi dorit sa il vada in fiecare moment al vietii lui nenorocite. Ar fi vrut sa o faca fericita, sa o iubeasca cum nimeni altcineva nu o mai facuse pana atunci, dar era constient ca demonul din el nu va permite niciodata ca o astfel de calomnie sa se intample.

    Era bolnav si era constient de acest lucru, insa se simtea bine in pielea lui si nu ar fi permis niciodata ca un mic semntiment indreptat catre o anumita fata sa il schimbe.  Era sigur ca odata razbunarea dusa la bun sfarsit, nu va mai avea cale de intoarcere si va trebui sa se conformeze ca ea nu il va mai accepta niciodata in viata ei dupa ce el a distrus-o complet. 

   De cate ori ii suna telefonul se uita la el cu speranta ca poate e ea, dar Lara renuntase inca din prima saptamana in care el nu a mai dat niciun semn de viata. Nenumaratele mesaje si apeluri pe care el refuzase sa le preia il bucurau, deoarece ele erau confirmarea faptului ca, desi crezuse ca va da gresi cand fata a gasit acel om ranit in padure, totusi se atasase de el si il cauta, ceea ce insemna ca lipsa lui o doare sau cel putin o deranjeaza. Acest lucru ii crestea ego-ul si in el incoltea dorinta de a obtine de la ea mult mai mult decat niste amarate de apeluri. O dorea pe ea si stia ca o va avea in curand tarandu-se la picioarele lui, cersind iubire, iar mai apoi indurare.

    Asta ii aducea satisfactie si ii intarea ideea ca el este stapan peste tot si toate, iar vietile celorlalti se pot narui doar cu un simplu cuvant scos de el.

    Cele trei batai ritmice din usa l-au facut sa adopte o pozitie mai serioasa, dupa care a rostit pe un ton infricosator si cu o voce dubios de groasa:

   -"Intra!"

    Usa s-a deschis usor, lasand o dara de lumina sa se tarasca lenesa pe podeaua cu gresie neagra. Scrtaitul ei tulbura linistea mormantala care domnea in intreaga casa. Sunetul ii dadea barbatului care statea la intrare, nefiind sigur daca vrea sa paseasca in barlogul diavolului sau nu, fiori pe sira spinarii. Se simtea exact ca in filmele horror. 

    -"Intra si inchide usa dupa tine." spuse seful sau, ridicandu-se de pe scaun pentru a aprinde lumina. Barbatul se asezase pe scaunul care se afla de cealalta parte a birolui lui Ethan si astepta ca si acesta sa se aseze pentru a incepe sa ii dea raportul.

    -"Ceva nou?" a intrebat acesta dupa ce s-a asezat pe scaunul sau.

    -"D-da..." a reusit intr-un final sa rosteasca.

    Ethan se uita la el increzator, cu o expresie serioasa, dar in sinea lui era amuzat de comportamentul angajatului sau, de reactiile lui si de teama care i se citea in privire si in gesturi, teama care ii alimenta fiecare celula a corpului.