Revenge

Capitolul XIII

         Lara P.D.V. 

   Ce naiba l-a apucat? Lipsește atât de mult timp, nu îmi răspunde la telefon și acum apare în fața casei mele, îmbrăcat în acel costum de piele care îi dă o imagine capabilă să facă orice fată să saliveze și cu un buchet de trandafiri. Ori e nebun, ori e nebun. 

    Aud sunetul motorului și fără să întorc din nou privirea, îmi dau seama că îl parchează pe alee. Pașii grăbiți din spatele meu îmi dau fiori pe șira spinării doar prin simplul fapt de a-i auzi.

    Mă poziționez în partea laterala a ușii, așteptând să intre în casă. Când trece pragul, îmi afișează un zâmbet inocent care ar dezgheța inima și celei mai insensibile persoane care există pe planeta aceasta. 

    Am închis ușa și m-am îndreptat spre salon cu el pe urmele mele. O căutam cu privirea pe mătușa mea, dar nu era nicăieri. Oare unde s-o fi dus?  O, Doamne! A făcut-o intenționat. 

    Am pășit în încăpere și i-am făcut semn lui Ethan sa se așeze pe canapea. Am pus buchetul de trandafiri pe măsuța și m-am așezat lângă el. Ne uitam unul la celalalt și niciunul nu îndrăznea să spună nimic. Inima începea din nou să îmi bată și nu îmi dau seama de ce simpla lui prezență mă afectează atât de mult. Mă jucam cu degetele mâinilor și le analizam de parca ar fi fost prima dată când le vedeam. La naiba cu emoțiile astea. Deși distanța dintre noi este acceptabilă, îl simt de parca ar fi la doar câțiva centimetri de mine, de parca mi-ar respira aerul și m-ar sufoca lent. 

    -"Deci? De ce nu mi-ai răspuns la telefon, mesaje sau orice altă modalitate de a da de tine, iar acum apari în fața casei mele, comportându-te ca un maniac, cu un buchet de trandafiri, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat?" după ce am rostit această întrebare îmi venea să îmi dau o palmă. Oare cât de penibil a sunat? Sigur acum crede că sunt o obsedată și nu va mai vorbi cu mine niciodată. 

    Un mic zâmbet timid și-a făcut apariția pe chipul lui. Privirea i s-a îndreptat spre mâinile mele, iar mai apoi i-am simțit atingerea electrizantă. Degetele noastre s-au împletit, potrivindu-se perfect , precum piesele unui puzzle. Atingerea lui îmi dădea fiori pe șira spinării și mă făcea să nu vreau să îi dau drumul niciodată. 

    -"Cuiva i-a fost dor de mine."

   -"Poate că da. De ce ai dispărut așa?"

   -"Am avut puțină treabă, dar important este că sunt aici și am venit să petrecem puțin timp împreună."

    -"Pentru tine e ușor să spui asta. Nu tu ești cel care pentru doua săptămâni a simțit că înnebunește verificând telefonul din două în două minute." îi spun,  simțind cum lacrimile încep să îmi înțepe ochii. Sinceră să fiu, puțin mă interesează dacă mă vede plângând sau nu acum, chiar în acest moment de slăbiciune, îi spun tot ce cred că simt pentru el. Da, spun "cred" pentru că sunt confuză. Nu știu dacă toate aceste lucruri care îmi fac stomacul praf și inima să o ia la galop sunt datorate doar capriciului meu de a-l avea aproape pentru ca îmi place compania lui sau m-am atașat de el mai mult decât aș fi vrut.

    -"Uite, dacă scuzele mele te ajută, atunci iartă-mă! Nu am vrut să te fac să suferi sau să mă aștepți. Nu m-am gândit niciodată că lipsa mea te va afecta atât de mult. Ce zici să mă lași să mă revanșez?'

    -"Nu ar fi o idee rea. Mai ales că Lara are nevoie să iasă din casă. În ultimul timp nu a fost foarte activă."

    Cuvintele acestea neașteptate îmi fac mandibula să atingă podeaua. Mătușa, care se îndrepta acum spre noi, îi zâmbea părintește lui Ethan, gest care mă speria. Hellooo! E un pachet de mușchi, cu tatuaje și cu o motocicletă care tocmai vrea să îți răpească nepoata și tu îl încurajezi?