Revenge

Captitolul VII

Simteam cum mi se urca sangele la cap si credeam ca o sa explodez chiar in acel moment. M-am uitat urat la Ethan, cerandu-i din priviri sa imi dea drumul, dar tot ce facea era sa se uite la mine si sa zambeasca ca un idiot. 

   -"Doamna Carmen, cred ca ati intele..." nu am mai putut continua pentru ca acest arogant, care pe deasupra mai e si mincinos mi-a pus mana la gura, nelasandu-ma sa imi duc fraza pana la capat.

   -"Ceea ce vrea Lara sa spuna este ca ea bea ceaiul cu zahar. Ti-a spus inainte de a iesi pe usa, dar probabil ca nu ai inteles sau nu ai auzit." incearca acesta sa inveteze o minciuna care sa para cel putin credibila, dar a iesit ceva penibil. 

   -"Ohhh, nu stiam! Nu am auzit cand mi-ai spus. Scuze draga mea, vin imediat cu zaharul. Cred ca incep sa imbatranesc, ar trebui sa imi fac un control la ORL." murmura doamna Carmen in timp ce iese din camera.

   Ma uit la tipul asta care inca imi tine mana la gura. Ce naiba l-a apucat? Acum nu mai am voie nici sa vorbesc? 

   -"Auch! De ce ai facut asta?" tipa acesta dupa ce mi-a luat mana de la gura, examinad-o atent, sa vada daca nu cumva i-a dat si sangele dupa muscatura pe care a primit-o.

   -"In primul rand: pe tine nu te-a invatat nimeni ca nu e frumos sa pui mana la gura cuiva? Si in al doilea: doamna Carmen plecase, puteai sa iti iei mana de pe gura mea, dar ai preferat sa o tii acolo. Si cum nu puteam sa iti spun sa iti iei mana de pe fata mea, am decis sa te musc. In plus, o meritai." spun razandu-i sfidatoare in fata.

   -"Daca aveam nevoie de muscaturi, imi cumparam un caine, sa stii!" 

   "Uau! Daca ar sti ca si salivezi, chiar te-ar lua pe post de caine." 

   "Tine-ti gura!" 

   -"De ce naiba nu m-ai lasat sa vorbesc?" il intreb pleznindu-l peste umar. Nu stiu de ce am impresia ca o sa iasa putin sifonat din discutia asta.

   -"Pentru ca urma sa spui o tampenie si am preferat sa te opresc." imi raspunde privindu-ma cu o expresie invingatoare si superioara.

   -"Pentru tine adevarul e o tampenie?" il intreb, in voce simtindu-se putina revolta.

   -"De ce nu vrei sa lasam lucrurile asa cum le-am povestit eu? Adica...uita-te la mine! Sunt Ethan Clark. Cine nu si-ar dori sa fie acum in locul tau, band un ceai in compania mea, presupunand ca suntem impreuna. Stii cate fete si-ar dori acest lucru?"

  -"Nu, nu stiu si nici nu ma intereseaza!" spun intorcandu-mi privirea spre fereastra.

  -"Sincer sa fiu..." spune el facand o pauza in vorbire, moment in care eu ma pregatesc emotional pentru orice va urma, pentru ca presimt ca va fi un atac indreptat spre orgoliul meu. "Nici eu nu stiu, am pierdut umaratoarea acum mult timp." spune zambind. 

   Nu imi vine sa cred ceea ce tocmai a spus. Adica vrea sa spuna ca nu merit sa stau langa el, sau ce?

-"Uite scumpo, ti-am adus zaharul." spune doamna Carmen, lasand recipientul in care se afla o lingurita mica pe masa. "Etahn, daca mai aveti nevoie de ceva, ma anunti" spune mutandu-si privirea de la mine la 'baiatul sau'. Se intoarce cu spatele si se indreapta spre hol, dar cand sa iasa din incapere a intors privirea si s-a uitat ganditoare la noi.

  -"Sunteti bine? Mi se pare ca am auzit un tipat cand eram in bucatarie..."

  Ma uit complice la Ethan, iar el ma priveste sfidator, parca vrand sa ma reduca la tacere. Ii arunc un zambet dracesc si las privirea in jos, examinandu-mi unghiile si inca razand in interiorul meu. 

   -"Mmm-da. M-am ars cu ceaiul." explica acesta aratand cu mana spre ceasca cu ceai.

   -"Ohh. Bine, ma gandeam ca a fost ceva mai grav. Daca mai doriti ceva, ma gasiti in bucatarie."spune aceasta dand sa iasa pe usa.