Revenge

Capitolul II

Oare cine este? Nu l-am mai vazut niciodata pana acum. Sau l-am mai vazut. In ziua aceea in cafenea,cand m-am intalnit cu Christine...sa fie el tipul care se uita insistent la mine? Seamana izbitor de mult ,dar cred ca este o coincidenta. 

  -"Lara...Lara!" vocea prietenei mele ma scoate din ganduri. "Te simti bine? Esti putin palida."

  -"Da, sunt ok! Nu te ingrijora. Doamne, Christine! Tipul asta este un adevarat Adonis!" ii spun eu si simt cum obrajii prind o culoare rozalie. 

  -"Ou da! Si uite ca Adonisul se indreapta spre noi."

   "Ce? Nu cred ca am inteles bine. Ooo, nu , nu, nu. Stiu ca norocul se afla de cealalta parte a prapastiei fata de mine aproape de fiecare data, dar asta nu mi se poate intampla mie. Nu mie, nu azi. Oare ar fi mai bine daca as porni motorul si as pleca in momentul asta? Sau mai bine ma prefac ca lesin inainte ca el sa ajunga la mine..."

   "Da, adevarul este ca esti o actrita innascuta, nu am ce comenta in privinta asta."  spune vocea din capul meu pe un ton ironic. Asta imi mai trebuia, acum vorbesc cu mine, nu ca nu asa avea destule probleme pe cap, una in plus e chiar o bucurie pentru mine. 

   -"Nu , nu, nu Christine! Spune-mi ca e doar o gluma de prost gust."

   -"Mmm.... buna!" se aude o voce destul de ragusita din spatele meu, dar in acelasi timp atat de sexi. O voce care imi face parul de pe maini sa se ridice.

  " Sa ma intorc sau sa il ignor? Mai bine pun in aplicare ideea cu lesinul."

"Da, fa-o! Si o sa pari o ciudata in fata celui mai frumos, sexi , dragut tip pe care l-ai vazut vreodata in toata viata ta cea plictisitoare si monotona"

"Hei, nu e nevoie sa imi spui toate astea, am observat si singura, nu am nevoie de informator. OK? Si pana la urma, ce naiba vrei? Pana acum nu te-am mai auzit niciodata, asa ca dispari!Ok, acum clar sunt nebuna. Am inceput sa vorbesc singura si nu stiu cat timp va mai dura pana ce matusa ma va duce la un control la sectia de Neurologie. Sau poate nici nu se va mai obosi cu asta, ma va inchide direct intr-un ospiciu unde o sa am ca colega de camera o femeie ciudata care leagana un ursulet , crezand ca e fiul ei."

 "Daca nu te intorci mai repede, tipul asta sigur o sa creada ca esti nebuna. Si in legatura cu femeia cu ursuletul, cred ca ai vazut prea multe filme."

  Decid sa nu ma mai cert cu mine insami, oricum e o lupta pierduta si sa imi fac curaj sa vorbesc odata cu frumusetea asta care asteapta cam de mult timp un raspuns.

   -"Auci! Asta a durut!" ii spun eu lui Christine in in timp ce imi masam zona in care cotul ei a facut contact cu corpul meu si ma intorc brusc cu fata spre baiatul-cazut-din-Rai.

   -"OO-OK..... pai...numele meu este Etan. Voiam doar sa facem cunostinta." spune acesta putin stanjenit de replica mea, dar in acelasi timp un zambet smecheresc ii apare in coltul gurii.

"  Christine imi va plati pentru asta cu varf si indesat cand vom fi singure!"

   -"Ăăăă...mbuna!" vocea mea suna de parca cineva m-ar strangula cu o curea."Numele meu este Lara." spun eu rapid pentru a nu intampina vreo problema si simt cum inima mai are putin si imi sare din piept.

   -"Laraaa.....?" spune  si eu ma uit la el cu o expresie intrebatoare pe fata. Ce vrea sa spuna?

   "Vrea sa iti stie tot numele, inteligento! Atat de greu este sa iti dai seama?" 

  "Stii...incepi sa ma calci pe nervi! De unde vrei sa stiu eu ce e in capul tipului asta? Si pana la urma...de ce vrea sa imi stie tot numele? Ce importanta are numele meu pentru el?"