Revenge

Capitolul IX

Narator P.D.V.:

In camera luminata slab de un bec atarnat sfidator deasupra mesei, de altfel singurul obiect de mobilier aflat in incapere, domnea o liniste mormantala, iar in atmosfera plutea o tensiune apasatoare. Respiratiile grabite si tematoare ale barbatilor era singurul lucru care se auzea, in timp ce seful lor se plimba ganditor ,cu mainile la spate, cu privirea in pamant, masa fiind singurul obiect care il despartea de oamenii care ii urmareau cu infrigurare fiecare gest, miscare, privire, incercand sa anticipeze ce urmeaza sa faca.

Dar barbatul nu spunea nimic, era incruntat, iar pe tampla i se scurgea lenesa o picatura de sudoare. Ochii sai de un negru ucigator erau acum mult mai infricosatori ca de obicei, iar expresia fetei era una dura, netradand nici macar un sentiment. Se gandea la ceea ce s-a intamplat, inca incercand sa asimileze lucrurile.

Corpul sau solid era putin indreptat in fata, ca al unui pradator. Tot ce inspira era pericol. Se invartea prin incapere ca un animal in cusca, innebunindu-si prada. Muschii i se incordau din cand in cand spasmatici, momente in care corpurile celorlalti tresareau ca arse. Leul isi pregatea cu atentie urmatoarele miscari, niciun detaliu nu ramanea neclarificat sau negandit in mintea sa.

Atmosfera era apasatoare. Inimile barbatilor pompau rapid sangele la care cu totii se gandeau cu teroare. Frica le acapara fiecare particica a creierului si singurul lucru pe care il auzeau era ecoul cutremurator al pasilor apasati in camera intunecata a unei case din mijlocul pustietatii.

Orice s-ar intampla, nimeni si nimic nu ii poate salva. Totul este pierdut in mintea lor. Fiecare dintre ei se gandeste la posibilitatea ca ei vor fi urmatoarele victime ale temutului Ethan Clark, si asta datorita unei grave greseli , facuta din inconstienta, dar si din neatentie. Nu conta cine e responsabil. Toti erau condamnati si erau siguri ca mai mult de unul vor plati aceasta greseala cu propria viata.

Cu totii doreau ca asta sa se termine mai repede. Emotiile asteptarii ii consumau incet, dar sigur. Nu stiau la ce sa se astepte. In camera nu exista nicio fereastra, iar peretii erau de ciment, netencuiti. Aceasta imagine aducea un surplus de teroare sufletelor care parca isi asteptau sfarsitul. Nimeni nu misca, toti erau intepeniti, abia indraznind sa respire. Isi auzeau inimile batand in acelasi ritm cu cel al pasilor lui, de parca pulsatiile erau comandate de aceste zgomote puternice si regulate. Intreaga lor existenta era controlata de el, odata intrati in afacerea asta, totul era pierdut...

Ceea ce era clar era un singur lucru: intri viu, dar nu mai iesi deloc. Cu totii stiau asta si isi asumau acest risc. Familie, casa, bunuri, rude...nimic nu conta. Nimic nu indupleca fiara care acum astepta sa ii atace cu sete, care nu ar fi ezitat nici macar o clipa sa le ia tot ce au, si cu atat mai putin sa ii desparta de lumea asta prin metode dureroase si chinuitoare.

Deodata toti au intrat intr-o transa ametitoare. Corpurile li s-au relaxat, asteptand momentul in care, cu o singura bubuitura, inima va inceta sa pulseze, iar respiratia, devenind din ce in ce mai scazuta, intr-un sfarsit va inceta. Incepusera sa se impace cu ideea ca vor muri, ca nu mai e nimic de facut, ca totul e pierdut. Nu mai simteau, nu mai auzeau, traiau, dar in acelasi timp erau morti.

Pe masa domnea obiectul care le va aduce sfarsitul: un pistol negru, de la care niciunul dintre eu nu isi luase privirea de cand seful lor il asezase acolo. Il vedeau acum ca pe o alinare, ca pe un lucru binecuvantat care le putea curma suferinta si dorinta arzatoare de a-i auzi sunetul metalic zvacnea in ei din ce in ce mai tare.

Deodata barbatul a lovit masa cu ambele palme, facand oamenii sa se cutremure si sa iasa din visarea lor la viata vesnica.

Obiectul negru a sarit in sus datorita loviturii si acum se zbatea nelinistit pe masa rece, pana cand a fost oprit de o mana mare, cu venele proeminente.