o carte în aşteptare| h.s.

❝ Yesterday is history, tomorrow's a mystery. ❞

— Ar trebui să plecăm, ploaia se înteţeşte, el spuse şi-şi lăsă fruntea peste a ei, înghesuind-o în colţ pentru a o proteja de ploaie.

— Da, ar trebui, şopti împotriva buzelor lui dar nu dădea niciun semn cum că ar vrea să plece.

Se felicită în gând că nu purta machiaj, astfel nu trebuia să-şi ascundă chipul de Harry, nevrând să-l sperie. Chicoti la gândul ăsta şi-l trase spre buzele ei, sărutându-se tandru. Apoi îşi aminti şi-l privi în ochi:

— De unde ai avut numărul meu?

— De la Niall, râse. A trebuit să jur că nu o să te rănesc ca să mi-l dea. E un băiat bun, şi cred că-i îndrăgostit de tine.

— Nu, nu e! E doar un prieten.

— Mă rog, mormăi bosumflat.

Hainele lui erau îmbibate în apă şi simţea apa alunecând pe spatele şi pieptul lui, dar nu simţea răcoare. Simţea... căldură. Bucuria de a fi cu Isabelle, chiar şi în ploaia aceasta torenţială. O prinse de mână şi alergară spre staţia de autobuz, strângându-se în braţe pentru a se încălzi cât de cât. Autobuzul sosi şi urcară amândoi. O conduse până acasă şi o împinse în uşă, sărutând-o cu pasiune.

— Stai, murmură, cum rămâne cu Hope?

— Trebuia să strici tu momentul, bombăni el şi se îndepărtă, trecându-şi mâna prin buclele ude. Nu am nevoie de Hope, am nevoie doar de tine. Am nevoie de tine!

"Ţi-aduci aminte de mine? Sunt Harry! Dar ştiai asta... Isabelle. Tu îmi citeşti scrisorile şi ai recunoscut-o deja, nu mai poţi da înapoi. Sunt înnebunit după tine. Te ador. Te venerez. Te iubesc. Şi poate o să ţi se pară exagerat, dat fiind faptul că nici nu ne cunoaştem cum trebuie, dar ăsta-i adevărul. Şi ştiu că şi tu mă iubeşti, în ciuda faptului că nu vrei să recunoşti. Dar eu o ştiu — şi am văzut-o aseară. Ai nişte buze atât de... moi şi umede şi mi-ar face o mare plăcere să le sărut din nou! Să-ţi muşc buza aia aşa cum o faci şi tu, să-mi trec degetele prin părul tău încâlcit iar tu să scânceşti, dar cerând mai mult. Să vibrezi sub mine de plăcere. Ţi-ai imaginat vreodată cum e să faci dragoste? Cu mine? Nu? Ei bine, eu da. În fiecare noapte, doar la tine mă gândesc. Şi ştiu că trebuie să te am.

Mă comport ca un obsedat, nu-i aşa? Şi sunt, sunt un obsedat după tine! Te vreau doar pe tine — nu pe Hope, nu pe altcineva... pe tine. Eşti frumoasă. Eşti specială. Eşti inteligentă. Eşti perfectă şi o s-o repet până o să-ţi intre în cap.

Ţi-aduci aminte ieri? Sărutul în ploaie? Mereu am vrut să-mi sărut iubita în ploaie. Şi mi-am îndeplinit visul acum. Dacă aş fi Justin Timberlake, aş spune acum ❝ Yesterday is history, tomorrow's a mystery. ❞ , dar nu prea mă — ne! — reprezintă, ştii? Pentru că nu voi putea uita nicicând ceea ce s-a întâmplat ieri. A fost... frumos. Am visat la clipa aia atâtea zile încât, acum că s-a întâmplat, mi se pare imposibil să o cred. Dar ştiu că a fost adevărat... Te iubesc Isabelle!" 

— E nebun? şopti către prietena ei. Tocmai mi-a făcut o declaraţie de dragoste! Dacă ar fi luat altcineva cartea, înaintea mea?

— I-ai spus că tu eşti acea Hope? adevărata Hope o întrebă, neluându-i în seamă vorbele.

— Nu, oftă, nu i-am spus. Şi nici nu cred că o voi face prea curând, adică... Of, nu ştiu! A spus că nu o vrea pe Hope, a spus că mă vrea pe mine.

— Întocmai, te vrea pe tine, dar dacă va afla că tu eşti cea care scrie scrisorile, va fi şi mai fericit. Închipuie-ţi! "Te-am căutat atât timp, fără să ştiu că erai chiar sub nasul meu! Cum de nu mi-am dat seama?" ar spune, apoi te-ar săruta. O dragoste ca asta — şi, desigur, un bărbat ca el — nu trebuie dat deoparte.

— Încetează! Nu-i voi spune adevărul, nu acum, okay?

Vorbind de lup... Harry intră în librărie şi porni spre ea. Îi sărută obrazul şi se aşeză la masă, luând-o de mână. Nu o băgă în seamă pe... Hope, ce privea scena cu ochi mari. Dar dacă ea îi va spune că este Hope? O va iubi pe ea, oare? Dar nu putea să-i facă asta prietenei ei, nu? Ştia cât de mult îl iubeşte, nu o putea înjughia pe la spate. Şi chiar de i-ar fi spus că ea este Hope, dar nu acea Hope, nu ar fi renunţat şi la Isabelle, nu? O iubeşte! Dar cum să fie cu două persoane deodată?

— Isabelle, vreau să ieşim în seara asta la o întâlnire, el spuse şi o privi cald în ochi — aşa cum tatăl ei îşi privea mama, cu dragoste şi, pentru un moment, inima Isabellei se umflă în pieptul ei. Nu s-ar fi gândit niciodată că cineva o iubi, nu pe ea!

— Da, şi eu vreau, şopti în cele din urmă.

— Perfect! Vin să te iau la şapte, se ridică şi o sărută.

— Stai! Ştii unde stau?

— Isabelle, Isabelle, dădu din cap şi rânji. Când o să înveţi că eu ştiu totul despre tine? Vorbim, îi făcu (,) cu ochiul şi plecă.

Nu chiar totul, bombăni în mintea ei. Nu ştii că sunt Hope! vru să adauge dar nu mai spuse nimic şi-i zâmbi când acesta deschise uşa şi plecă.

*Îmi pare rău că e scuuuurt dar în capitolul următor voi scrie despre întâlnirea celor doi. Pup*