o carte în aşteptare| h.s.

❝ Remember when I said I'd never seen an angel? I lied. ❞

"The Mortal Instruments: City of Bones; ai auzit de ea? E cartea mea preferată. Şi ştii de ce? Pentru că întotdeauna mi-au plăcut cărţile SF. Poate că-mi place acţiunea. Poate că-mi place de Jace, poate chiar de Clary. Nu-ţi voi spune! Ştii, am văzut şi filmul. Mi-au plăcut actorii, mi-au plăcut efectele speciale, mi-au momentele dintre Jace şi Clary. Poate ar trebui să-l vezi şi tu! Dar mai întâi, poate ar trebui să citeşti cartea. Indiferent de cât de bun e filmul, cartea va fi întotdeauna cea mai bună. 

Şi ştii ce mi-a mai plăcut? Îţi voi spune. Mi-a plăcut mereu de Jace. Replicile lui, umorul, chiar şi felul în care îmi imaginam că arată. Era blond — întotdeauna mi-au plăcut băieţii cu păr blond —şi avea ochi albaştri. (ca să ştiţi, nu am citit cartea, dar mă iau după film) Ceea ce m-a impresionat cel mai tare a fost, probabil, finalul. Întotdeauna am crezut că cele două personaje vor rămâne împreună, şi chiar au făcut-o, dar în alt fel faţă de cum speram.

Mă voi apuca şi de următoarea carte. Abia aştept să văd ce replici mai dă el! Ştii care mi-a plăcut cel mai mult? Oh, ce mi-a plăcut! ❝ Remember when I said I'd never seen an angel? I lied. ❞ M-am topit atunci, pentru că ei i-a spus-o. A numit-o înger. Nu îl voi uita pe Jace. Îl ador. Sper s-o faci şi tu! Hope xx"

Printre buze îi scăpă un mârâit de gelozie ştiind cât de mult îl adora pe acest Jace. Dar ce-i cu el? Era gelos pe cineva care nu există? Dar există, doar a jucat în film! gândi, strângând în mână cartea. Ea era din nou acolo. Dar nu era singură, era cu câteva fete. Îl observase şi astăzi, dar cum ar putea să nu o facă? Mereu ieşea în evidenţă îmbrăcat în negru, cu buclele mari şi dezordonate, trăsăturile frumoase. Uneori credea că-i mai perfect ca ea.

Dar el nu credea asta. El o adora pentru simplitatea ei, originalitatea şi frumuseţea ei. Era perfectă. Perfectă pentru el. Şi ce-i stătea în cale să meargă la ea şi să-i vorbească? Când devenise atât de ruşinos?! De ce nu o putea saluta? De ce rămânea mereu blocat când o vedea? De ce avea mereu acele tâmpenii în stomac, cum credea el? Poate că suferă de vreo boală! Sau...

Clătină din cap şi puse cartea în geantă. Nu voia ca altcineva să citească scrisorile ei, ele erau adresate doar lui! Aşa îi plăcea să creadă... Se ridică şi porni printre multitudinea de rafturi, căutând cartea ce o voia. Când o găsi o puse pe masă, ronţăind capătul pixului în căutare de gânduri. Ce să scrie? Cum să se facă remarcat? De fapt, cine îi citea rândurile? Ei bine, cineva o făcea, căci de fiecare dată când revenea la librărie, cartea lui nu mai era acolo. Era mulţumit, fericit chiar!

— Oh Hope, capul i se ridică când auzi numele, ce ojă drăguţă ai!

Privi grupul de fete dar nu reuşea să-şi dea seama cine era acea Hope. Dacă minţise? Dacă, chiar o chema Hope? Voia să o găsească. Voia să o cunoască. Şi voia acum!

Mda, e plictisitor şi scurt. Sper să-i placă cuiva. Dacă nu, asta e!