o carte în aşteptare| h.s.

❝ So many books, so little time. ❞

"De unde să încep? Îmi poţi spune Hope. Dar ăsta nu e numele meu real. Nu-ţi voi spune vârsta mea. Poate că am 19 ani, 20 sau poate sunt bătrânica de pe colţ! Nu vei şti niciodată. Poate locuiesc în cartierul ăsta, sau în cealaltă parte a ţării. Poate nici nu locuiesc în Anglia! Nu vei şti niciodată. Poate sunt roşcată, brunetă sau blondă. Poate că am părul portocaliu! Nu vei şti niciodată. Culoarea ochilor mei? Dar dacă port lentile de contact? Poate chiar ochelari? Nu vei şti niciodată!

Dar de ce ai vrea să mă cunoşti? Să afli toate aceste detalii despre mine? Poate că, atunci când ne vom întâlni, nici nu mă vei plăcea. Poate o să mă ignori pentru că nu sunt frumoasă. Poate că sunt chiar plictisitoare. Nu vei şti niciodată.

Însă, ceea ce ştii cu siguranţă, este că sunt pasionată de lectură. Şi nu sunt acea persoană tipică ce stă toată ziua cu nasul în cărţi. Dar prefer să fiu înconjurată de mirosul paginilor, de coperţile groase, de volume, decât de prieteni falşi. Şi ştii de ce? Pentru că printre personajele fictive pot fi eu însămi. Mă poţi numi ciudată, plictisitoare, sau chiar stupidă! Dar am învăţat că nu trebuie să-mi pese de lumea din jurul meu, am învăţat că trebuie să fiu eu însămi şi că doar eu pot să-mi creez palatul de cristal.

Sper ca această mică scrisoare pe care am scris-o din inimă să-ţi dea o lecţie. Să te înveţe să nu critici lumea din jurul tău, să nu fii monoton, să fii o pată de culoare într-o mulţime gri! Despre asta se vorbeşte şi în această carte, deci sunt la subiect. Şi, pentru a fi diferită de ceilalţi membri din această campanie, o să las la fiecare notiţă câte un citat. Fiind prima dată când îmi scriu gândurile, o să încep cu cel ce mă caracterizează: ❝ So many books, so little time. ❞

Dar nu te mai plictisesc, bucură-te de carte la fel cum am făcut-o şi eu! Hope xx"

— Crezi este bine pentru prima carte? Nu e cam lung? Cam îndrăzneţ, poate?! fata îşi făcu griji, dar nu mai putea da înapoi acum.

— Isabelle, este perfect! Pune cartea acolo şi hai să plecăm!

Hope avea dreptate. Hope era prietena ei. Hope avea mereu dreptate.

Lăsă un oftat să-i scape printre buze şi puse cartea pe raftul cu "cărţi în aşteptare". Nu erau prea mulţi membri în această iniţiativă, dar abia fusese începută, aşa că era normal. Şapte cărţi erau pe primul raft. Ea puse cartea în top, sperând că va atrage atenţia. Voia să ştie că cineva îi va citi gândurile.

— Ştii, dacă cineva chiar ar vrea să te cunoască, nu ar putea da de tine. Adică, eşti cam invizibilă!

— Ăsta ar trebui să fie un compliment? Isabelle râse, pornind pe urmele prietenei ei spre ieşirea din librărie.

— Bineînţeles!

Râse în continuare, lovindu-se uşor într-un bărbat. Era înalt, îmbrăcat în negru. Avea bucle date pe spate şi ochii îi erau verzi. Atât de verzi încât o ameţeau. Îşi ceru scuze. Vocea îi era groasă şi răguşită. Dădu din cap şi porni mai departe. Nu avea şanse la el. Nici nu spera! Pentru el, ea era un nimeni. Nu avusese niciodată un iubit. Nu avusese niciodată un prim sărut. Era invizibilă. Cine se uita la ea?

Dar el nu gândi la fel. I se părea drăguţă. Frumoasă chiar! Şi avea o pereche de ochi albaştri calzi şi blânzi. Dar nu avea şanse la ea. Probabil era cea mai curtată fată, de ce l-ar alege pe el? Nici măcar nu se cunoşteau! El nu era un bărbat demn de ea. El era întunecat, cufundat mereu în lectură, iar ea era precum o ploaie de vară: caldă, uşoară. Era ca o rază de lumină: îţi lumina întreaga fiinţă.

Clătină din cap şi merse mai departe, luând de pe raft cartea ce o voia. O citise acasă. Nu o dată sau de două ori, ci de zeci de ori. Era genul tipic de carte cu o poveste de dragoste dintre doi adolescenţi, dar ceea ce te făcea să o citeşti încă o dată, era finalul tragic în care ambii îndrăgostiţi mor. Şi de fiecare dată când reciteşti rândurile, parcă speri ca finalul să fie altul.

Şi el îşi scrise gândurile pe prima pagină a cărţii; şi el făcea parte din acea campanie. Porni spre tejghea unde o doamnă în vârstă citea o carte veche. Îşi ridică ochii negri spre el.

— Te pot ajuta?

— Da, sunt Harry Styles, membru al campaniei "o carte în aşteptare". Vreau să cumpăr cartea asta, apoi unde o pot lăsa?

— Desigur dragule! Poţi lăsa cartea pe raftul ăsta, îi arătă cu degetul, stai doar să plăteşti.

Lăsă cartea pe primul raft, dar nu o puse alături de celelalte. O puse deoparte, singură. Dar apoi observă prima carte. O ştia. O citise de multe ori. Ridică coperta. Citi rândurile. Era uimitor cum de îi luminase ziua, cum de acele gânduri îl caracterizau perfect!

— Atât de multe cărţi, atât de puţin timp...

* Ţin să precizez că Harry nu este cântăreţ. *