o carte în aşteptare| h.s.

❝ Scrisori din Machu Picchu. ❞

"Dragă Harry,

nu am vorbit deloc cu Hope până acum. Mama mi-a spus că te-a văzut cu ea, asta după ce i-am povestit de tine. Şi a spus că Hope nu e o prietenă bună, nu mă merită. Oare de ce alesesem numele ei pentru a mă reprezenta? Doar pentru că înseamnă "a spera"? Nu ştiu! Cred că mi-a plăcut mereu numele ei.

Mama a mai spus că nici tu nu mă meriţi. Mereu am fost apropiată de ea şi i-am povestit totul despre tine, inclusiv toate cuvintele şi declaraţiile făcute pe ascuns. A spus să mă preţuieşti, dar nu ai făcut-o. I-am explicat că e vina mea, dar ea a insistat că este a ta! — dacă mă iubeai, nu o mai voiai pe Hope. Dar tu ai vrut-o.

Dar nu te învinovăţesc pentru asta, nu! Înţeleg că o vrei pe fata frumoasă cu forme generoase şi experimentată în ale flirtului şi a sexului decât pe mine (Nu o să mă mai descriu, cred că e destul de evident care dintre noi este mai potrivită pentru tine). Ceea ce m-a deranjat a fost că, imediat cum ai aflat despre ea, ai fugit şi m-ai părăsit. Chiar nu au însemnat nimic întâlnirile şi "te iubesc"-urile ce mi le şopteai la ureche? Chiar atât de fraieră am fost să cred că tu ai iubi una ca mine?

Cred că da. După toate poveştile în care băiatul perfect se îndrăgosteşte de tocilară, cred că da. Cred că mi-am permis să te cred. Şi, Doamne, ce greşeală!"

Închise caietul şi-l puse la locul lui, în birou. Avea un birou în camera de hotel, ceea ce-i plăcea grozav! Nu era chiar un hotel, ci mai degrabă o căbănuţă ţărănească cu câteva etaje. Ea era la ultimul etaj şi-şi adora priveliştea: o mare de verdeaţă şi o cascadă!, unde-şi promisese că va merge când va avea timp. Nu de puţine ori se visase înotând cu Harry acolo, dar din păcate erau doar vise şi mai mereu se trezise singură în pat, în mijlocul nopţii.

A doua zi, după ce venise de la masă, hotărî să-i scrie iar lui Harry. Nu credea că-i va trimite vreo scrisoare, dar măcar aşa îşi descărca gândurile, nefiind nevoită să simtă în fiecare zi greşeala făcută. De această dată, se hotărî a-i povesti despre locul în care era.

"Dragă Harry,

mă îndoiesc că vei citi vreuna din scrisorile astea. Dar mie îmi place să-ţi scriu, aşa că nu voi renunţa acum.

Aici, este foarte frumos! Este verde peste tot, cald, iar înălţimile munţilor pe cât sunt de mari, pe atât de multe vezi din vârf! Este incredibil aici! Ştii cât am aşteptat momentul ăsta? Atât de mult, încât acum mi se pare ireal.

Locuim într-o cabană decorată în stil rustic, un fel de hotel — dar unul mult mai frumos şi decât Plaza! (Şi nici nu are cinci stele, deşi le merită din plin). Camera mea este foarte mare, sau cel puţin aşa mi se pare căci nu sunt multe lucruri care să-i ocupe goliciunea. Chiar lângă balcon am un birou unde stau acum, scriindu-ţi. Cred că-i din lemn de cireş şi străluceşte nemaipomenit! (Abia l-a şters gazda şi l-a făcut ca nou — aparent îl are de mai mult de zece ani, dar arată atât de bine!). Pereţii nu sunt albi, ceea ce mă surprinde, ci sunt albaştri! Dar arată nemaipomenit de bine, mai ales ziua, când mă simt ca în mijlocul oceanului. Sus, pe tavan, este pictată o femeie — seamănă cu mine! Părul îi este lung până la brâu şi şaten, cu nuanţe de blond. Ochii îi sunt mari şi parcă privesc peste tot cu o privire caldă şi albastră. Nasul este drept dar acoperit de pistrui (şi eu am pistrui dar îi mai acopăr cu fond de ten, căci nu-mi plac!) şi vârful uşor ridicat în sus, cârn, ca la o adevărată împărăteasă. Pomeţii sunt proeminenţi — se vede că vine dintr-o familie înstărită. Buzele îi sunt roşii ca focul (deşi nu cred că e machiată) şi curbate într-un zâmbet liniştitor, ca acela pe care mi-l ofereai atunci când îmi spuneai că mă iubeşti.