o carte în aşteptare| h.s.

❝ Harry sau Justin? ❞

O privea și nu știa ce să spună. Cum să-i spună cât de mult o iubește? Cum să-i spună că aflase adevărul? Cum să-i spună că nu o voia pe Hope, ci pe ea? Pe 'Belle a lui!

— Am făcut o greşeală, dar acum plătesc pentru ea! Şi cât o s-o mai fac? Isabelle, îmi pare rău, zău! Trebuia să te preţuiesc atunci când erai a mea! Dar, te iubesc! Te-am iubit de la început, şi tu o ştii. Nu mă lasă acum..., vocea i se sparse la final şi încercă să se apropie, dar ea se dădu mai în spate, sătulă de atâtea minciuni.

— Minciuni! ţipă. Am găsit pe altcineva, îl iubesc.

— Nu, nu îl iubeşti! Tu mă iubeşti pe mine! Ce dracu', pe mine — doar pe mine!

Într-un moment de furie ţipă şi o prinse de ceafă, sărutând-o cu forţă. Isabelle îşi simţi lacrimile fierbinţi de furie rostogolindu-se pe obrajii ei îmbujoraţi de la frig, dar şi sentimentele. Sentimentele de mult uitate şi îngropate cât mai adânc, ridicându-se la suprafaţă după o perioadă atât de lungă. Înotă într-un ocean de lacrimi şi minciuni, despărţindu-se de demonii ei şi agăţându-se de el ca viţa de vie; ca un scai. Se ţinu de el ca de o rază de speranţă. Îi răspunse la sărut şi îl trase mai aproape.

Iar el? Plângea căci o avea din nou în braţe, şi asta era tot ce-şi dorise încă de când realizase ce greşeală făcuse. Se simţea de parcă renăştea după trei luni de zile, după nopţi cu coşmaruri şi lanţuri tot mai grele ce-i ţinură inima captivă. Îşi simţi inima pompându-i cu putere în piept, de parcă s-ar fi zbătut să iasă şi să se lipească de a ei. O aşa iubire!

Dar brusc, ea se îndepărtă.

— Pleacă. Mama poate apărea în orice moment iar dacă te vede aici, va ţipa şi nu va ieşi prea frumos. Pleacă.

Dar nu plecă.

— Nu şi de data asta.

— Pleacă. Pleacă!

Şi plecă. Oftă cu putere și-și trânti corpul obosit pe pat. Își simți inima pompându-i cu putere în piept. Își atinse buzele umflate apoi o linse pe cea de jos, neștind dacă voia să-i mai simtă gustul buzelor lui sau să-l facă să dispară. Auzi brusc un ciocănit în ușă și tresări.

— Iubito, noi ne culcăm. Nu sta până târziu, ai avut o zi grea.

— Bine, noapte bună! strigă înapoi și aizi pașii grei ai tatălui ei.

Rămasă singură, gândurile îi zbură la Harry. Apoi la Justin. Și, brusc, cei doi intrară în camera sa. Ea îi privi cu ochi mari și se ridică, neștiind ce să spună. Justin luă cuvântul:

— Isabelle, trebuie să alegi dintre noi doi. Alege, aici și acum.

Îi privi pe amândoi. Harry? sau Justin?

— Îl voi alege pe...

GATA! Am decis ca finalul să fie unul deschis, astfel Isabelle va putea fi cu oricine doriți voi. Fie cu Harry, fie cu Justin.

Și acum că am terminat, mă bucur că mi-ați citit povestea! Vă mulțumesc pentru voturi și comentarii, sugestii și critici. Vă mai aștept la una din poveștile mele!

BYEEEEE!