Watch my world burn// sfaturi

Gabi și ,,mă las de scris"

În fiecare zi un suflet celesc își spune asta. În fiecare zi de pe această platformă sunt șterse mii de cărți. În fiecare zi ne condamnăm la a trăi fără a respira.

Scrisul e doar o pasiune? Nu. Scrisul e vinul ce ne curge în vene și aerul ce ne gâdilă plămânii. Scrisul e ziua noastră de mâine și fiecare stea de pe cer. Scrisul suntem noi și fiecare suflu topit de cuvinte.

Poți oare renunța la el? Nu. Când gândul acesta îți rupe ața ideilor, devii pesimist. Simți de parcă cineva ți-a tăiat calea de oxigen. Adevărul este că el e o parte din noi, la fel ca membrele sau organele noastre. Ai putea oare să îți tai un mebru doar din cauza faptului că pare că nu te pricepi al mânui? Sună absurd. Ai trăi fără a respira din cauza că nu te-ai pricepe la asta? Și mai absurd. Atunci de ce acceptăm să-i amputăm picioarele sufletului nostru?

Ce se întâmplă, de fapt, când te lași? Trăiești? Nu, doar exiști. Creierul tău spune nu, dar inima își dorește să țină caietul ăla nenorocit în mână, sa deseneze în cuvinte și să lucească în plăcere. Cum spune Gabi-geniu în chimie, SCRISUL = PLĂCERE +
VINDECARE + VIAȚĂ.

Tu, copilaș ce stai de cealaltă parte a ecranului, care se trezește în fiecare dimineață și spune: oh, de ce nu pot scrie ca ea?... sau de ce tot ce scriu e atât de banal/clișeic/etc, ce v-a făcut sa credeți asta?

Îngerași, nu trebuie să fii mai bun decât cineva, nu trebuie să încerci să fii mai poetică sau să copii un anumit stil de scris. Ești perfectă așa cum ești. Dacă nu îți convine asta, scrie mai mult. Odată cu munca, evoluezi și, când te gândești la cum scriai anterior, îți faci cruce și mai și scufunzi telefonul în paharul cu aghiazmă. Poate îi citești si vreo trei rugăciuni.

Când am ajuns pe watt- hai să dezgropăm trecut sumbru al lui Gabi- eram disperată. Voiam să scriu, voiam să mi se spună că o fac bine și... de fapt, nu o prea făceam. După cinci ani de pauză din cauza unei întâmplări ce mi-au traumat mintea de copil, am ajuns aici, pe 26 iunie 2018, printre oameni minunați și am fost încurajată să-mi reîncep cariera. Și am scris. Și am scris. Și am scris.

Oh, câte crize făceam când îi citeam capodoperele Cătălinei! Câți nervi am pierdut cu genialitatea Anei și Andreei! Și apoi am înțeles ceva: oricât de mult aș lucra, nu voi ajunge să scriu ca ele, căci eu scriu ca mine. Ca mine și doar ca mine. Poate nu o fac perfect, dar tot ce-mi trece prin gând e Made in Gaby- cât de dubios sună- și, principalul, nu trebuie să le încerc sa devin mai bună decât ele, că e imposibil, ci doar puțin mai bună decât am fost eu ieri.

Copilaș ce citești asta, să știi că eu te ador. Să știi că, deși e greu și nu mai reziști, sa știi că ai talent și doar trebuie sa mai prinzi experiență. Să știi că, orice-ar fi, lumea asta te iubește, iar, odată cu schimbarea ta, se vor metamorfoza și ei.

Orice-ar fi, să nu te lași de a trăi, căci viața ta e personajul pe care l-ai creat din transpirația trandafirilor grădinii sufletului tău. Să nu sari în vid cu aripile împăturite doar din cauza faptului că nu ești destul de bun (ă), căci ești mai mult decât minunat (ă) și doar fii tu însuți/însăți, căci ești genială.