Watch my world burn// sfaturi

Cum să fii bătăios

      aka ghidul nereușit al lui Cătă despre cum să descrii o luptă

      Pentru că, vedeți voi, luptele sunt printre cele mai importante lucruri când vine vorba de cărți de Acțiune, Aventură, Fantasy, și altele, pot fi incluse oriunde. Sunt cele ce fac cititorul să conștientizeze cu adevărat pericolul, să se atașeze și să îi pese de personaj, să îi simtă durerea și groaza și tensiunea.

      Înainte de a ajunge la descrierea propriu-zisă a luptei, trebuie să ne dăm seama de un lucru foarte important: personajele nu luptă la fel. Fiecare are un stil diferit, fiecare gândește altfel, iar felul în care luptă e strâns legat de personalitatea lor. Unii se aruncă ca o furtună în bătălie, bazându-se pe forță brută, alții preferă să observe în tăcere inamicul, creând strategii, alții se strecoară, iar alții luptă murdar, deci le vor arunca cu nisip în ochi, vor crea iluzii, îi vor păcăli.

      Foarte important când vine vorba de acele anumite personaje ce crează strategia este că noi trebuie să le arătăm ingeniozitatea. Trebuie să ne imaginăm situațiile încurcate din care ies prin viclenie și inventivitate, să nu nu fie teamă să fim creativi și să dovedim că personajul e inteligent și descurcăreț.

      (De-asta nu pot face personaje deștepte. Sunt incapabilă să par eu deșteaptă, da' păi să le fac și pe ele)

      Și tot legat de ceea ce am zis mai sus, fiecare începe să de descurce în lupte în ritmul lui. Chiar și cel mai bun războinic poate ajunge cu sabia la gât dintr-o secundă de neatenție sau ezitare. De-asta nu e plauzibil ca Ilecuța să îi dea knockout cu o săritură-șut triplă de ninja tipului rău, când abia acum două zile era fetița lui tati și se împiedica de șireturi. Nu vă mințiți singuri, nimeni nu evoluează atât de repede și nimeni nu are un războinic interior care iese la iveală ca prin magie exact când ai nevoie. De asta, va fi nevoie ca înainte să devină capabil să învingă, să vorbim despre pregătirea lui, despre sudoare, sânge și răni, despre toată motivația care l-a făcut să devină cine este. Nu s-a prigonit din cer zâna bună să-i trântească o baghetă în cap și să îl facă Dumnezeu pe pământ. Nu merge așa.

    (Singurul Dumnezeu pe pământ e Gabi, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Gab, amiiiiiin)

          ~~ Pauză de publicitate ~~

     Farmacia inimii Catena!

      Știați că încă din Evul Mediu oamenii obișnuiau să jupuie pielea condamnaților de vii, începând cu extremitățile sau chiar fața? Ei bine, de acum, asta nu mai e o problemă. Dacă și dumneavoastră ați fost jupuit, noi avem soluția! Sunați la numărul afișat pe ecran!

     Exact, tortura. Cui nu îi place să se afunde în cea mai adâncă durere a personajului, să îi răsune în minte urletele, parcă să simtă sângele și rănile și transpirația și lupta constantă dintre viață și moarte?

     Adorabil, așa-i? Cel puțin pentru mine, o persoană care adoră sadicismele, e important ca scenele de tortură să conțină toate detaliile necesare ca să fiu complet îngrozită. Da, detaliile dezgustătoare. Oase frânte, carne vie arsă și zgâriată, sângele și întunericul ce îi împăienjenesc vederea. Alunecarea înceată spre inconștiență, momentele acelea în care personajul a cunoscut atâta durere, că nici nu mai simte loviturile ce continuă să vină. Pentru unii e cu adevărat îngrozitor măcar să se gândească la a citi așa ceva, dar nu de asta sunt scenele de tortură? Nu sunt ca să vreau să borăsc și să dau la boboci în același timp, să simt din tot suflețelul meu mic și negru o compasiune și o milă profundă?

       Vreau să văd cât de puternic e personajul și cât de nemilos e inamicul. Vreau să simt până în măduva oaselor șocul și spaima. Vreau să tremur, vreau să simt cum moartea mi se prelinge printre degete, cum pare a fi inevitabilă, cum personajul supraviețuiește, în ciuda tuturor.

       Sau nu supraviețuiește, haha.

          ~~ Pauză încheiată ~~

     Și acum ai fost aruncat în mijlocul acțiunii. Tensiunea zbârnâie în aer, loviturile sunt ascuțite și înflăcărate, mușchii încordați ca briciul. Fiecare respirație e o povară, fiecare gând te disperă, adrenalina îți arde în vene, explodând în aur topit. Fumul morții, înecător, îți bântuie gândurile, și vrei atât, atât de mult să trăiești. Te agăți de fiecare clipă în plus, de fiecare șansă. Cu ultimele forțe, rotești sabia în aer într-un arc al disperării și lovești, impactul venind ca o vibrație resimțită de întreg corpul tău.

      Cititorii trebuie să simtă toate aceste emoții și încă mai mult, înțelegi? Toate cele patru simțuri. Trebuie să simtă gustul acru și metalic al sângelui, să simtă mirosul de moarte, să privească cum, încet, își pierd mințile, pe marginea dezechilibrului. Trebuie să simtă haosul cum le îneacă orice capacitate de a gândi, să simtă cum rațiunea se autodistruge și e înlocuită de cel mai brut instinct animalic. Orice eleganță și reținere lăsată la o parte, oamenii pot fi fiare. Nu vă fie frică să arătați această latură

     Personajele fac greșeli. Personajele mai pierd lupte, așa cum și noi o facem. Sunt umane. Renunță, continuă, așa cum noi renunțăm sau continuăm. Și câteodată, doar câteodată inhibițiile dispar și nu mai au nimic de pierdut. Atunci devine cineva cu adevărat periculos. Atunci, abia atunci devin flăcări ale abisului și ale morții, iar ultimele fărâme de umanitate și de suflet nu pot face nimic altceva decât să ardă.