Universul fara El

Un univers fara El

                                                 
Ai fost vreodată îndrăgostit? Ai simțit cum lumea ta se împletește cu o altă lume? Ai simțit cum minciuna te atinge , distrugând tot ce ai construit? Ai rămas singur, fără nicio explicație în urmă?
Chiar dacă da, chiar dacă nu poți răspunde la aceste întrebări, ar trebui să citești în continuare și să îți imaginezi, cum,un Univers se poate distruge. Iar el, se poate distruge atunci când rămâne fără galaxii, fără planete, fără stele. Iar stelele,eram noi.
Totul a început demult. . Era vremea când anotimpul meu preferat s-a transformat într-un trecut ce se repeta cu exactitate. Era toamnă. O noapte de toamnă în care noi ne-am pierdut și ne-am regăsit din nou, din întamplare. Pentru oamenii din jur, Universul avea culori infinite și planete necunoscute. Pentru noi, universul era toamnă. Noi am trăit mereu în toamnă. Locul unde a început și s-a terminat totul.
Era pima iubire dar, în final, ultima. Am dat vina pe trecut, pentru că știam că doar el îmi face rău. Dar, nu era el de vină, eu eram. Nimeni nu șterge trecutul. Nici măcar timpul. Timpul nu face nimic, el doar dă naștere trecutului şi amintirilor, pe care tot noi va trebui să le reparăm .  Orice lume  are și o parte dureroasă. Iar partea mea dureroasă, a fost El. Nu are un nume, pentru că nu știu  dacă l-aş putea rosti. Poate că m-a iubit, poate că m-a schimbat sau poate că m-a uitat.  El a fost cel care m-a iubit și m-a rănit cel mai mult. Ambele în același timp. De ce nu a putut fi o iubire perfectă? De ce promisiunile s-au șters din suflet?  Ei bine, pentru că noi, ne-am scris singuri povestea, în timp ce cartea noastră era deja scrisă.  De ce el nu m-a iubit pe mine? O da, pentru că eu, eram diferită. Eu vedeam iubirea cu alți ochi, cu o altă sclipire. El nu atingea idealul meu, iar eu, nu puteam rămâne doar cu un vis. Dar eu, nu m-am îndrăgostit de un om, ci de un mister. Și știi care  e partea proastă când te îndrăgostești de mistere? După ce îl dezlegi, s-ar putea să nu mai ai ce să iubești, omul îndrăgostit dispare, iar lânga tine rămâne un străin în care nu te mai poți regăsi. Atunci când doi oameni vor să se desprindă unul de celălalt, inimile lor se deconectează de la realitate, lăsand în urma lor câte o bucată, la celălalt. Și, de aceea, o iubire în doi, niciodată nu este întreagă. Se spunea că iubirea a fost creeată pentru oameni. Dar noi, suntem mai inumani pe zi ce trece. El nu m-a iubit niciodată. El a iubit doar faptul că eu l -am iubit. Iar eu, l-am iubit atât de mult încât am înțeles că la un moment dat, îl voi pierde. Și exact asta am făcut.
Într-o zi, o să realizezi că tot ce ai clădit în lumea ta se va dărâma. Tot ce ai rupt din tine, se va pierde, iar tu vei rămâne un mister. Un mister, ce nu poate fi iubit, pentru că într-o zi cineva nu te va recunoaște sub acea mască, a misterului. Va veni o vreme când vei fi doar un paradox. Un univers, în care, nimic nu are logică, dar care are un cosmos puternic. Vei fi fericită, dar tristă, pentru că nu poți  renunța la trecut, vei analiza totul, dar tot pe  inimă o vei lăsa să decidă , vei avea inspiraţie dar, vei găsi doar oameni fără talent, vei fi femeie, dar te vei simţi tot ca un copil. Şi, în finalul acelei zile, vei rămâne doar tu, pentru că oamenii şi-au terminat tot ce au avut de zis şi făcut, cu ajutorul tău. Vei rămâne tu, cu un gol imens atât în stomac, cât şi în inimă, pentru că întreg universul tău se va destrăma, la fiecare final al zilei.

Dar, din toate anotimpurile pierdute am înțeles un lucru. Iubirea nu este pentru oricine. Nu toți pot iubi așa cum o faci tu, așa cum o simți tu. Și oricât de mult te-ai strădui să faci un om să te iubească, nu vei putea. Dragostea este unică, la prima vedere. Nu poți iubi un om pe  care l-ai ignorat, pe care l-ai rănit și l-ai hrănit cu cea mai bună otravă a ta.  Chiar dacă l-ai iubit, totul va trece la un moment dat. Femeile sunt puternice, ele nu se întorc niciodată.
Noi, femeile ne ascundem rănile cu fond de ten și rimel, ne îmbrăcăm cu cea mai frumoasă rochie din dulap, ne punem cei mai noi pantofi în picioare și plecăm. Lăsăm tot în urmă și nu ne mai întoarcem.
Dar ei, barbații, se întorc întotdeauna. De ce? Pentru că aventurile lor le-au demonstrat că nimeni nu îi va mai iubi așa cum ai facut-o tu. Ei pleacă într-o mică călătorie. Caută bucați din tine , în alte femei, neștiind că este imposibil să găsească așa ceva. Nimeni nu o să îl îmbrățiseze așa cum ai făcut-o tu, nimeni nu o să-l asculte cu acei ochi mari și plini de speranțe ca ai tăi. Nu o să găsească nimic. Nici măcar pe tine.
Niciodată să nu te ții legat prea strâns de trecut. Cândva, nu o să te mai poți dezlega de el și o să îți pară rău. Toți avem în inimă un om pe care îl urâm pentru că a luat tot ce era mai bun din noi. Iubire, speranță,adevăr, viitor. Toate au dispărut odată cu El.
Pentru că te-am iubit, este motivul tuturor faptelor pe care le-am făcut, tuturor foilor pe care le-am scris şi tuturor oamenilor pe care i-am pierdut. Toate acestea, sunt scuzele mele pentru a merge mai departe într-o lume imperfectă, în care eu am iubit un om imperfect devenind , la rândul meu, imperfectă.
Și în final, cum poți iubi un om pe care îl urăști?
Nu poți.
Nu îl poți iubi.