Mărul lui Adam - „Păcatul strămoșesc" Volumul I

IX: Miresele nu așteaptă nunta

Măritată?

— Ieși!, îi ordonă contele lui Liam.

Baronul era la fel de șocat ca ea; diferența era aceea că Eva rămăsese fără cuvinte, pe când Liam avea foarte multe de exprimat.

— Mă scuzi, Castlebythe, dar nu știam că...

— Am zis să ieși, redeveni Adam de un calm vulcanic. Aceasta era latura pe care Eva nu o văzuse niciodată și pe care, prvind-o, o studia avidă. Toate trăsăturile lui păreau îmbrăcate într-o armură, ochii find arme letale cu care distrugea inamicul. Postura, de altfel, nu lăsa loc contraargumentelor.

Liam își sigilă limba ascuțită cu buzele, își îndreptă mai mult spatele și, pentru ultima dată, privi chipul stupefiat al Evei. O bănuia, își dădu ea seama. Dar altfel nu se putea manifasta. Falsitatea nu era deloc punctul forte al femeii.

Apoi, trecu pe lângă conte, glasul lui Adam reverberând amenințător:

— Dacă te mai prind lângă ea, cu toată propunerea ta scandaloasă, voi lua acțiunea drept o ofensă asupra mea. Și vei fi aspru sancționat, Carersham.

Privirea lui Liam îl studie cu ură, după care își plecă tâmpla în dreptul său, adăugând:

— Iertare, Înălțimea Voastră...

Dispăru, atât de rapid încât Eva nu fu capabilă să-și dea seama când intrase. Iar ea rămase în cameră cu Adam. - Adam, cel care nu schița nici măcar un gest afectiv, dar care se pronunța ca fiind soțul ei. Dumnezeule mare!

— Domnule... articulă ea și încercă să se ridice în șezut, acoperindu-și pieptul în același timp, nu cred că este potrivit să...

— Asta nu mai contează acum, Eva, îi zise el și continuă să o studieze, aproape indecent, astfel că Eva roși, iar pielea începu să i se ridice pe întreg trupul. Ăsta era efectul pe care îl aveau acei ochi asupra sa. Cu toate acestea, mă văd nevoit să te întreb dacă Carersham a făcut însă un gest nelalocul lui... – femeia își lăsă capul în jos, căci nu voia să discute despre propunere, dar el i-o luă înainte – înafară de propunere.

— Aceeași propunere pe care mi-ai făcut-o și dumneata, îți amintești?, zâmbi înverșunată. Oricum, Castlebythe, reveni la subietul presant și recent, cer explicații! Ce este cu minciuna asta despre...?

— Nu este nicio minciună, doamnă, zise bărbatul și, continuând turul indecent se așeză pe scaunul de la măsuța ei de toaletă. Dispensei îi ia ceva să ajungă în posesia mea, dar nu în mai mult de o săptămână vei fi contesa de Castlebythe.

— Ce prostii!, exclamă ea și, simțindu-se încinsă, dădu pătura la o parte. Nu își dădea seama dacă erau nervii sau efectul lui asupra sa. Își lăsă picioarele pe cealaltă parte a patului, respirând. Trebuia să facă un efort să scape din nebunia asta sau ea însăși avea să-și piardă echilbrul mintal.

— Înțeleg că nu ai primit o cerere oficială, dar date fiind circumstanțele...

— Și care sunt circumstanțele, domnule?, întrebă nervoasă. De ce toată lumea insinuează că aș fi aruncată din casa mea din cauza unor...

— Eva... bărbatul își mângâia cu degetul mare de la mâna stângă celelalte degete, într-un gest vulgar – i se părea ei – de parcă dorea să o înhațe.