Mărul lui Adam - „Păcatul strămoșesc" Volumul I

XXIII: Stăpânul pleacă

- Mama a fost o Baxton, așa mi-a povestit tata dintotdeauna, pe care a fermecat-o într-o singură zi, când era în trecere prin comitatele nordice. Au fugit și au trăit în..., nu își putea găsi cuvintele. Privi tavanul alb și oftă.

Adam era în fața geamului, cu un pahar de vin într-o mână și aruncând din când în când un ochi spre jurnalul de pe masă. Era curioasă cu privire la conținutul său, însă avea o vagă idee cu ceea ce cuprindea cu adevărat ăsta. Cel mai probabil o istorie amănunțită a familiei ei.

- Concubinaj, o ajută acesta, fără a schița măcar un zâmbet.

- Da. Luă o gură mare din propriul pahar și se lăsă moale pe perne. Mmm... camera ta e mult mai caldă decât a mea... O, și mâncarea! Mâncarea a fost Divină!

Nu mai mâncase o friptură de miel cu cartofi noi și sosuri atât de bine condimentate de când doamna Stanford nu îi mai gătea. Probabil că bucătăreasa nu se riscase să îi facă deliberat felurile mai puțin gustoase ca ale contelui, întrucât nu știa dacă acesta avea să se servească din mâncarea ei. Ridică din umeri, satisfăcută. De câteva zile era convinsă de faptul că tot personalul lui Adam o ura.

- Ce tot spui!, zâmbi el, lăsând paharul pe masă și venind spre ea. Primești tot atâtea lucruri ca mine. Ești stăpâna locului și doamna mea.

O sărută tandru pe buze. În astfel de momente, Eva avea impresia că o iubea, numai că sufletul lui fusese mult prea fript - ca toate cărnurile ei din acele zile - ca să se lase atât de ușor influențat de ceea ce îi dicta inima. Își așeză o palmă pe pieptul lui. Da, era un organ acolo care bătea ritmic.

- Toți oamenii conacului mă urăsc...

- Prostii!, își continuă el traseul peste sânul ei acoperit sumar de cămășuța din mătase. Nimeni nu ar îndrăzni să...

- Crezi tu! Așa de sărcat ești încât nu îți permiți să-mi încălzești camerele?, bărbatul își ridică privirea spre ea.

- Știi bine că nu sunt.

- Atunci de ce sunt mereu ca un sloi de gheață?, își trase nasul. Cred că am și răcit.. Iar mâncarea...! De băi nu vreau să-ți zic. Și acum m-am spălat cu apă rece. Se întoarse pe o parte, somnoroasă.

Contele o privi câteva minute gânditor.

- Nu credeam ca oamenii mamei să fie atât de neglijenți, încât...

- Nu e neglijență. Ei îi sunt loiali Victoriei.

- Îți pot fi și ție. Voi vorbi cu bucătăreasa de dimineață. Este inacceptabil să fii tratată așa.

- De ce de dimineață? Poate aștepta..., își semeții fundul spre el, iar Adam rânji, mângâind-o.

- Trebuie să mă înapoiez în Londra. Eva își ridică privirea înfricoșată. Pentru câteva zile, ca să pun niște acte în ordine. Voi fi înapoi înainte de a-ți da seama că lipsesc.

Se încruntă, reacționând la atingerea lui dintre picioare.

- Ai fi putut să-mi spui mai devreme! Dragul meu soț, știu că fosta ta soție te-a rănit, dar...

Adam o prinse de păr și îi dădu capul pa spate, până ce aceasta se poziționă în genunchi.

- Hai să nu o aducem pe Meredith aici. Își lăsă pantalonii în jos și o curpinse, făcând-o să icnească. Uneori am impresia că ești geloasă. Ieri și alaltăieri ai pronunțat-o. Ea n-are că căuta în devotamentul meu față de tine, doamna mea.