Mărul lui Adam - „Păcatul strămoșesc" Volumul I

XIX: Este rândul lui să povestească

Ascultase liniștită povestea lipsită de înflorituri, parcă lipsită de orice subiectivizare, a dragostei dintre Meredith – camerista Victoriei - și tânărul conte.

Meredith împlinise douăzeci și șapte de ani atuci când Adam, venit de la studii în capitală, își găsise refugiul vacanței de vară pe moșia sa natală. Totul începuse încet, cu mici flirturi, conversații lungi, atunci când Victoria o alunga pe Meredith, din dorința de a rămâne singură. Azi un pahar de vin, mâine două, încât într-o seară, în timpul unei petreceri pe care Victoria o găzduia fără chef, Adam băuse prea mult și prinsese un curaj nebun. Acela fusese debutul relației, căci în urma serii petrecute împreună în biblioteca locuinței, până și zilele deveniseră tumultoase. Fusese o armonie desăvârșită între ei, nu se certaseră niciodată, iar la o lună de când începuseră relația, stând sub copacul cel bătrân din grădină, Meredith îi spusese despre sarcina sa.

Întreg Universul lui Adam fuese atunci dat peste cap. O sărutase entuziasmat, iar ea râsese în văzul tuturor. Victoria îi văzuse, își strânsese mătăniile și intrase în casă, după ce îl sfredelise cu privirea. La cină, după ce toți trei mâncară tensionați, Lilith fusese rapid expediată, iar mama rămăsese să vorbească despre aventura fiului.

— Mi-a propus să renunț la ea în schimbul une sume de bani. M-a făcut chiar să chestionez paternitatea pruncului.

Se certase cu Victoria, dar tergiversase, promițându-i femeii că se va despărți de tânără cu condiția de a fi lăsată să muncească în Castlebythe. Lunile se scurseseră extrem de rapid, iar în toate zilele Adam își conturase mărețul plan: cumpărase bilete pentru un vas ce ducea spre America, acolo unde achiziționase, prin avocatul familiei, o locuință modestă. Amuzant fusese că nu se întrebase niciodată cum va întreține femeia și copilul, pe când Meredith devenea din ce în ce mai dornică, în idila ei, de a-și schimba statutul social.

În prezent, bărbatul nu intră în amănuntele dezamăgirii sale cu privire la caracterul materialist al lui Meredith, dar le conștientiză în timp ce-și mușca buzele nervos.

— Am fugit, într-o bună zi. O săptămână am reușit să parcurgem, în iureșul nostru erotic, nu foarte departe de casă, când, într-o seară, lui Meredith i-a sosit sorocul. Nu am avut cum s-o ajut. A murit imediat ce copilul s-a născut, mort fiind și acesta.

Adam oftă, singurul semn că retrăia clipele trecute, se ridică de pe bancă și își scutură pălăria, scrutând orizontul.

— Condoleanțe, șopti Eva, căci nu știa ce altceva putea să mai zică. Mama ta a aranjat totul după aceea, nu?

— Da, zise acesta. S-a ocupat cum numai ea știe să mușamalizeze greșelile trecutului.

În aceste condiții, Eva nu știa cui să mulțumească: Victoriei, pentru că din cauza ei fusese nevoită femeia gravidă să plece pe drumuri? Sau lui Dumnezeu, căci poate că ei tot ar fi murit? Își acoperi o clipă chipul, șocată de ceea ce putea gândi. Ar fi trebuit să îi pară cu adevărat rău de nenorocirea lui Adam. Probabil că fusese un efort supraomenesc să nu trădeze sentimente pentru cea cu care fusese în tinerețe, iar ea – ca un monstru – era fericită datorită faptului că Adam era acum al său. Putea oare să fie mai rea și mai perfidă?

— Ai..., începu să pună întrebarea care îi ardea parcă sufletul, numai că, intuindu-i nedumerirea, Adam inspiră și îi dădu mâna:

— Se face douăsprezece. Trebuie să plecăm dacă vrem să ajungem la timp, eventual, înainte de căderea nopții.

Femeia expiră și consideră momentul încheiat temporar. Îi acceptă mâna ezitantă și se agăță de brațul său exact atunci când locomotiva părăsea Bath-ul cu destinația directă a Pembroke-ului, căci un alt domn dorea să ajungă la moșia sa de la țară, un domn care avea multe secrete de ascuns.