Mărul lui Adam - „Păcatul strămoșesc" Volumul I

XXVI: Mărturisiri

- Am auzit de necazul dumneavoastră de la soțul meu, zise doamna Fox, servindu-se cu încă puțin piept de pui. Acesta însă îi scăpă la jumătatea drumului, trezind icnetele celorlalte participante și zâmbetul mascat de degetul arătător al lui Adam. Iertați-mă!, zise femeia, ridicând imediat bucata de carne și continuându-i drumul până în farfurie. Este prima dată când iau masa cu un conte și trebuie să recunosc că sunt extrem de emoționată...

- Ca noi toate, de altfel, zise Nora Failish. Este o mare onoare invitația Domniei Voastre, mai ales după ce a-ți fost într-atât de bun și generos să îmi faceți serviciul...

- A fost ceva minor din partea mea, doamnă, zise contele privind spre Eva, care se atinsese veselă de alimente și care se înroșise la față pentru a nu izbucni în râs. Meritul este al soției mele!, își așeză o palmă peste mâna ei, iar aceasta își ridică privirea. Eu ar trebui să vă spun că a repus pe făgaș normal multe aspecte ale vieții mele.

Chiar dacă știa Eva că aceasta era remarca prin care să observe reacțiile participantelor la cină vizavi de persoana sa, nu putu să-și oprească inima care tresărea violent, conștientă fiind de compliment.

- Soțul meu este prea bun..., insinuă, dar doamna Geilish sări imediat, entuziastă.

- Deloc, Înălțime! Sunteți de o bunătate rară!, zise doamna Duncan.

- Cea mai bună doamnă a casei Castlebythe!, întări doamna Fox, chinuindu-se să taie friptura.

- Auzindu-vă bolnavă, otrăvită chiar, m-a întristat personal, replică sinceră doamna Failish. Luasem masa împreună și speram ca ceva din alimentele noastre să vă fi pricinuit nenorocirea.

- Chiar așa!, ajunse Adam la subiect, atrăgând privirea răutăcioasă a contesei. Femeia îl privea pe sub ochi, într-o rugăminte mută de a înceta cu insinuările. Nu obișnuiți să folosiții otravă atunci când preparați ceva, nu?

Femeile se uitară unele la altele, scandalizate. Ups!, își zise Adam mușcând din morcov, timp în care declanșă lamentările.

- Nu i-am face rău contesei!

- Este o binefăcătoare pentru noi!

- Cea mai bună!

- Contesa este ca prietena noastră..., zise doamna Failish. Totuși, Exelență, zise prudentă, numai de prieteni nu sunteți înconjurat, nu-i așa?

Adam mestecă gânditor. Avea și doamna dreaptatea ei. Cu Liam întors la moșie, Eva era într-un continuu pericol. Acceptă rugămintea Evei de a nu mai zice nimic incriminator. Se lămurise și singur că Eva era subiectul de adorație în micuțul orășel, o zeitate pe piedestal. Nu s-ar fi mirat dacă, ducându-se acolo, să găsească o reprezentare grecizată a soției sale, în centrul orașului, astfel încât să îi fie aduse ofrande.

Și ce ofrande să îi fie Evei mai potrivite dacă nu flăcăi viguroși și tineri? Își concentră atenția asupra decolteului său. Sânii ieșeau ca două globuri aplatizate din corset, chiar dacă șalul transparent încerca să îi acopere. Era un sacrilegiu decența ei. Dar o prefera astfel, mai ales că mulți bărbați ar fi fost norocoși să aibă bătăile inimii sale.

Eva îi spusese că îl iubește, totuși el nu făcuse mare lucru pentru a-i determina declarația. Era iubit... Ce sentiment straniu se instalase de atunci în stomacul său! Și-o dorise ca amantă, iar acum o avea în toate modurile posibile. Atunci ce îl mâhnea? Ideea că nu i-ar putea oferi inima sa? Ideea că îi jurase unei femei muribunde că o va iubi pe ea și doar pe ea pentru tot restul vieții sale?