Mărul lui Adam - „Păcatul strămoșesc" Volumul I

Epilog

În iulie, când contesa se ridicase greoaie din pat, soțul ei, care de-abia reușea să se trezească după o noapte de iubire, privi trupul Evei parcă pentru prima dată. De la presupusa pierdere de sarcină, formele de mămică nu dăduseră înapoi. Eva se păstrase la fel de plină, iar cu cât lunile înaintaseră pe moșia de la țară – amândoi căzuseră de acord să nu ia parte la sezonul londonez decât târziu în acea noapte, căci și ala Lilith era lăsată pe mâinile celui mai influent bărbat din Londra – Eva părea să evolueze din ce în ce mai mult.

Să se fi îngrășat soția lui de la kilogramele de mâncare, de la bunătățile doamnei Stanford? Burtica dinaintea ei nu părea rezultatul delicateselor de la masă, căci și sânii aveau areolele mărite, iar sfârcurile ei erau încă întrărite, excitate de cea mai fină atingere.

— Draga mea, o întrebă acesta, când ai avut ultima dată indispoziții lunare?

Eva, care se ridicase pentru niște apă, își ridicase sprâncenele și încercase să găsească o dată. Nu reușise, iar asta o făcuse să se înroșească la față. Se priviseră stupefiați unul pe celălalt. Două zile mai târziu, specialistul lui Adam bombănea intrând în conac.

— Ar fi fost mult mai ușor dacă erați la Londra...

— Eu și soția mea detestăm orașul, îl lămuri Adam și urcară pentru ca pacienta să fie consultată.

După aproximativ o oră, când lui Adam îi fu permisă intrarea, doctorul scria ceva pe foaie și începuse să spună:

— Probabil că sarcina Înălțimii Sale a fost una gemelară. S-a pierdut un embiron, iar celălalt, mai încăpățânat așa ca dumneavoastră, îi zise lui Adam, a rămas să se dezvolte. Soția dumneavoastră este încă însărcinată și vă anunț că peste cinci luni și ceva voi fi din nou chemat pentru a vă ajuta să nașteți acest moștenitor, milady.

Pentru cuplu aceasta fusese o adevărată minune.

Lunile se scurseseră cu rapiditate la țară, iar Adam, care primea din când în când numai vești bune de la duce, primi, la începutul lui august, vestea stabilirii nunții lui Lilith cu Grovestone, în martie, alături de alte date oficiale ale logodnei care se petrecea la finalul lui noiembrie. Amândoi se bcurară, iar chiar dacă soția lui stărui, Adam îi ignoră ideea de a călători până în Londra în starea ei.

La finalul lui noiembrie ar fi trebuit să nască și ea, iar bărbatul dorea să își ia toate metodele de precauție, întrucât avea încredere deplină în Lucian, acum când dorința sa de a o căsători pe sora sa cu Grovestone părea să triumfe. Făcuse o treabă bună.

Într-o zi răcoroasă de noiembrie, contele și contesa se aflau lângă lac. Aceasta stătea pe pătura de picnic, rezemată de copac, privind cum soțul ei privea oglinda lucioasă a apei în timp ce, la piept, ținea cutia în care era tot trecutul său cu Meredith. De dimineață îi promisese o surpriză și se părea că aceasta era.

— Poți să nu o faci, dacă vrei, îi zise ea, privindu-l pe sub părul care se zbătea din cauza vântului. Știu că mă iubești și cu, și fără ea.

— Dar eu vreau s-o fac, Eva, îi zise acesta și, deschizând cutia, eliberă tot conțiutul ei în lac.

Contele privea cum toate obiectele dispar, înghițite de apă și de înfipte în mâlul de la fund. Adam alegea să se elibereze de trecut căci, înaintea lui era un viitor fermecător. Se simți de-a dreptul nou când dădu drumul și cutiei. Poate că puteai iubi două persoane într-o viață. Iubirea, însă, se simțea diferit. Își întoarse privirea spre graviduță și o văzu cum își mușcă agitată buzele. Se apropie de ea și o sărută pe buze.