Mărul lui Adam - „Păcatul strămoșesc" Volumul I

XXVII: În livada cu mere

Două zile mai târziu, de dimineață, Eva aproape că se juca în noroi ca un copil mic.

Contele era plecat de dimineață cu treburi importante, despre care nu îi zisese nimic, iar ea, în timp ce lua micul dejun, îl auzi pe grădinar spunând că se ducea să curețe merii din livadă.

Își umpluse gura cu mâncare – în ultimul timp înghițea lacomă tot cee ce doamna Stanford îi pregătea - și se întinsese spre acesta, spunând că dorea și ea să participe.

— Nu aveți ținuta, milady..., articulase grădinarul.

— O pereche de pantaloni și o bluză și sunt bine!, dădu din mână, nepăsătoare.

— Nu mai suntem acasă, milady... Trebuie să vă afișați...

— Mie îmi pare că sunt acasă, îi zâmbise ea, înduioșindu-i inima.

Zis și făcut! Dădu iama în șifonier, la fundul căruia știa că încă își ascunsese costumul băiețesc, și se dezbrăcă rapid, hotărând să lase pe ea corsetul. În ultimul timp, că era sau nu excitată, avea impresia că sânii îi atârnau ca două buturugi la piept. Se privi mulțumită în oglindă și, observând colecția frumos organizată de pălăriii a soțului ei, o alese pe cea mai joasă. O, da!

Coborî în grabă scările. Era pregătită să facă ceva, orice, numai să facă. Ieșind, cu o găletușă care avea o cantitate infirmă pentru ea și un coș cu mâncare, pregătit de doaman Stanford, Eva privi hectarele de copaci din depărtare. Urâse livezile de meri din ziua în care se trezise pe spate, cu Luke deasupra sa. Din cauza acestui coșmar nu putuse să facă dragoste cu Adam lângă izvor, iar merii, merii păreau că erau peste tot prin ținut.

Lasă, Eva, că nu faci nimic în livadă. Doar curat!, își zise și încercă să își înfângă teama.

Păși timorată între aceștia. Crengile cu flori albe o înconjurau asemeni unei plase. Erau fructe în toată regula când i se întâmplase ei grozăvia. Încă un motiv pentr care nu ar fi trebuit să se teamă.

Începu să murmure un cântec pe care și-l amintea din copilărie, de când nimerea accidental în cârciumă. Era cântecul unei persoane care, pe vremuri, obișnuia să facă lumănâră, deci al unei femei, din compania Dargle sau, cum înțelesese Eva, de peste râul Dargle.

— Ce vei comanda,/ Vei comanda o halbă/ Da, voi bea o halbă cu tine, domnule/ Și dacă unul dintre noi nu comandă curând/ Vom fi dați afară din cârciumă... (1) 

Își continuă cântecelul, țopăind când pe un picior, când pe celălalt, până când ajunse la primul copac. Îi verifică frunzele, continuând să cânte, până ce, grădinarul, luând o pauză, o lăsă să se afunde în livadă.

Ea obișnuia să facă asta și acasă. Iubise natura, mai ales înconjurată de copaci avea impresia că trăia un rai pământean. Era păcat că Luke îi stricase această amintire, dar poate... Privi la patul de frunziș, de iarbă grasă, sănătoasă și la potecuță. Nu. Nu va putea să stea niciodată cu picioarele în sus și să privească cerul în timp ce își lăsa soțul să... Asta pentru că nu l-ar fi văzut niciodată pe Adam între picioarele ei.

Se lovi de unul dintre copaci cu gândul în altă parte. Tocmai scotea din coșuleț o felie de plăcintă cu brânză când dădu cu capul de scoarță. Râse și se așeză la rădăcina acestuia. Nimeri prost, pe o movilă de pământ tare. Își frecă fundul, dând drumul restului înapoi în coșuleț. Părea că era ceva acolo, ceva ce se întărise, căruia nimeni nu îi dăduse atenție. Se ridică și luă din coșuleț micuța lopată.