Consequences // FINALIZATĂ //

Începutul.

  Începutul.

Am fost mereu o fată tăcută, pierdută printre gânduri și nesigură pe sine. Am fost mereu, diferită doar pentru că nu mă îmbrăcam și nu mă comportam ca ei, sunt diferită! Nu am să fiu niciodată o destrăbălată așa cum considerau colegele mele că e bine să fie, nu mă îmbrăcăm  niciodată fuste scurte și nu ieșeam cu băieți care nu dădeau nici doi lei pe mine. Pe atunci nu mă gândeam că o să am iubit, că cineva o să mă iubească. Nu mă consideram atractivă, frumoasă, bună de iubit. Când ți se reproșa zilnic că nu ești bună de nimic, că ești urâtă și lipsită de farmec, că mai bine erai ucisă înainte să te naști și că ești oribilă, ajungi sa crezi că toate astea sunt adevărate și că ești cu adevărat un eșec, ajungi să îți pierzi încrederea în tine și să renunți la a mai spera. Ei bine, numele meu este Elisse Michael și asta este povestea mea .

Totul a început într-o simplă zi de vară când aveam doar șaisprezece ani. Căldura soarelui ardea printre crengile copacilor și, stând pe pătură, mă uitam la unchii și la tatăl meu cum pescuiesc. Mama fredona o melodie în timp ce îi împletea părul surioarei mele, fratele meu se tot chinuia să descurce guta unei undițe, iar eu stăteam alaturi de bunica și discutam despre serialul ei favorit. Mereu îmi îmbuiba creierul cu el, dar iubeam să vorbesc cu ea. Două dintre mătușile mele erau prinse într-o discuție aprinsă și amuzantă cu mama, iar cealaltă, Lydia, tasta ceva pe telefon, zâmbind cu gura până la urechi. Nu ne-am înțeles niciodată și nu îl condamnam pe unchiul Bruce că a adoptat-o din orfelinatul acela îngrozitor, dar ei nu au putut, sau nu au vrut, să vadă câtă răutate se ascunde sub chipul acela angelic și sub cuvintele dulci.

Am încercat mereu să mă apropii de ea, să îi fiu amică, dată fiind și vârsta noastră apropiată, dar nu a vrut să înțeleagă că sunt o persoană bună, ba chiar m-a numit prefăcută.

—La ce te gândești? m-a întrebat bunica mea când a observat că am tăcut brusc și i-am zâmbit. Te macină ceva? m-a întrebat și s-a încruntat.

—Nu chiar, îi zic eu, sunt puțin obosită! am ridicat din umeri și bunica mea mi-a mângâiat creștetul.

—Astăzi vine Erdal aici! a spus Lydia și m-am încrunt. Habar nu aveam cine era acest om despre care vorbea. Abia aștept! a strigat în gura mare și a început să bată din palme.

—Cine e Erdal? am întrebat-o pe bunica mea, în șoaptă.

—E iubitul ei, mi-a răspuns, sunt împreună de aproape un an, dar nu l-am întâlnit niciodată! mi-a explicat ea și am dat afirmativ din cap.

După mica discuție, toți și-au reluat activitățile și liniștea de dinainte revenise.

Pe seară, când bărbații s-au strâns la focul grătarului și mătușile mele au început să pregătească masa, Lydia a ieșit din camera ei, într-o rochiță scurtă și roșie, cu părul desfăcut și cu buzele frumos conturate într-un roșu pal, am zâmbit, deși în mintea mea o invidiam.

Are doar optsprezece ani! mi-am spus și nu îmi venea să cred că poate arăta așa bine. Erau numai doi ani diferență între noi și, totuși, Lydia era de o mie de ori mai frumoasă și mai matură decât mine. O invidiam, dar nu în sensul rău, ci îmi doream să fiu și eu măcar pe jumătate la fel de atractivă și... elegantă ca ea.

O mașină s-a auzit la poartă și a fugit, împiedicându-se și pierzându-și echilibrul, dar nu s-a oprit până nu a ajuns la poartă și a îmbrățișat un tânăr înalt, sărutându-l cu plăcere și cu... dragoste, probabil, voiam să sărut și eu pe cineva, să fiu îmbrățișată deși aveam numai șaisprezece ani.