Written In The Scars

19. Adio

A rămas puțin șocat de întrebarea mea, dar ăsta era adevărul. Ii plăcea să mă fac mica în fata lui, să nu fac nimic fără aprobarea lui și să nu îl părăsesc de teamă. Toate astea au funcționat până m-am luminat, dar a fost prea târziu.

- Mia...

- E-n regulă.

- Nu e-n regulă, la naiba. Știu că probabil nu crezi că îmi pare rău, dar chiar îmi-

- Jack, a trecut.
Mă mint singură.

- Te iubesc! Să mor eu de nu te iubesc, Mia.
Nu am apucat să ii răspund că s-a năpustit asupra mea și m-a sărutat.
În sinea mea eram confuză și nu știam dacă ce fac e bine sau rău. Nu conștientizam de fapt că poate repetam greșeala vieții mele. Greșeala de a-i acorda încă o șansă. Dacă Jack avea sa strice asta, nu voi fi în stare să mai îmi revin.

*

Era în sfârșit ziua plecării. Aceste zile au fost atât de dramatice și dureroase, am pierdut dar am și câștigat. Așteptam să ajung acasă, dar în același timp nu îmi puteam imagina cum va fi fără Sam.

- Ești gata?
Ma întreabă Skate, zâmbind amar. Știa ce se petrece între mine și Sam dar mai ales știa ca nu pot sa trăiesc fără Sam. Chiar dacă nu a fost mereu fizic lângă mine, dar a fost acolo.

- Sigur...
Expir obosită și mă uit pentru ultima dată către Sam. Pentru ultima dată înainte de plecare, nu aveam de unde să stiu că asta chiar va fi ultima dată.

- Hai, tu vii cu mine.
Mă îndeamnă Jack după care îmi deschide portiera, ceva ce nu făcuse niciodată.

- Dar Sam?

- O să... Ne ajungă din urmă.

- OK.
Nu părea foarte convingător... Dar am lăsat după el.

M-am urcat în masina fără să mai pun vreo întrebare. Lucru pe care îl voi regreta mai târziu.

Priveam pe geam munții acoperiți de zăpadă și liniștea ce ne înconjura. Era superb. Jack mă privea tăcut, probabil nu știa ce să spună. Orice ar fi spus, gândul meu tot la Sam era. Mașina lui era exact în spatele nostru. Îl vedeam în oglindă...
Am fost luată prin surprindere de un mesaj de la el:

Îmi pare rău pentru ce am spus. Sper ca știi că nu e adevărat. Te iubesc. Mereu.

- Poftim? Ce înseamnă as-
Nu am reușit să termin propoziția că am văzut mașina lui luând-o pe un alt drum, nu cel care ducea spre casă. Instant, ochii mi s-au umplut de lacrimi deoarece am realizat că toate fricile mele s-au adeverit. A plecat. A plecat și nu l-am putut opri.

Jack m-a prins delicat de mână mutandu-si privirea asupra mea. Atunci am realizat încă o chestie.

- Știai...
De aia m-a pus să vin cu el cu mașina. Dar totuși, ce făcusem atâta de grav încât Sam nu mi-a acordat ocazia de a-mi lua rămas bun de la el. De ce? Nu suferisem destul? Nu știa că el este piatra mea de temelie? De ce a plecat fără să ii mai aud vocea o singură data. Aveam fiori pe șina spinării iar pielea-mi era de găină.

- Îmi pare rău, iubito...

- Jack...
Am oftat adânc știind că va trebui să trec peste, ca de obicei. Era specialitatea mea...

Nu am mai scos niciun sunet până când am oprit la o benzinărie. Trebuia să alimentam deși nu mai aveam așa mult până acasă, dar ne era foame și băieții trebuiau să meargă la toaletă.

- Vrei să îți iau ceva?
M-a întrebat Jack încercând să spargă liniștea ce ne înconjura. Era cam dificil însă trebuia să îmi revin, în definitiv Jack nu era vinovat, eu sunt cea care m-am consumat mereu și l-am iubit în ciuda tuturor chestiilor întâmplate între noi. Sam a fost victima, dar știu că va înțelege, peste o vreme va înțelege că am luat decizia corectă.

Înainte să ii răspund, l-am tras mai aproape și l-am sărutat. Aveam nevoie de sărutul ăsta ca de aer.

- Am nevoie de tine.
I-am șoptit printre sărituri și am simțit cum a zâmbit. Iubeam chestia asta la el.
Fără sa întrerupă sărutul, m-a tras în bratele lui... Eram ca o idera, încolăcita peste el și voiam atât de tare să meargă pana la cap cu acest moment, dar totuși, eram în parcarea unei benzinării. Nu că n-am făcut noi lucruri mai rele, dar nah...

Chiar nu voiam să mă opresc... Jack a fost cel care s-a desprins de mine.

- Îmi pare rău...

- Pentru ce?
Întreb nesigură.

- Pentru că l-ai pierdut pe Sam. Eu sunt cel vinovat.

- Nu e așa. Nu m-ai obligat să fiu din nou cu tine.

- Mia...

- Nu pot fi fără tine, Jack. Dacă nu vrei sa faci asta, spune-mi acum. Dacă o iubești, spune-mi acum. Nu as rezista sa mai trec o data prin ce am trecut.

- Nici gând! Te iubesc pe tine. O să vezi, o să mă port cum ar fi trebuit să o fac dintotdeauna. Și sunt sigur că Sam se va întoarce. Nici el nu poate trai fără tine.

- Jur că nu a fost nimic între n-

- Știu. Nu trebuie sa îmi explici. El a fost acolo când eu nu am fost.
M-a sărutat pe frunte înainte să iasă din mașină. Simțeam că mi se luase o piatra de pe inimă. Deși nu eram 100% sigură că nu se va întoarce la Madison. La fel cu făcuse de o mie de ori. Speram să nu o facă... Speranța chiar moare ultima.

Am ieșit și eu să îmi dezmortesc puțin oasele. Johnson fredona singur așa ca m-am dus la el. J parca era fratele meu, îmi era forte drag, deși mai demult nu eram atât de apropiați deoarece e cel mai bun prieten a lui Jack și atunci când noi ne certam, J rămânea prins la mijloc.