Written In The Scars

20. Ca pe vremuri

- Să nu uiți de mine când ajungi faimos, J!
Strig către el amuzată și nu pot decât să îl laud. Avea o voce superbă.

- Ai o voce minunată. Mereu ai avut.

- Mia, exagerezi. Zice el, râzând.

- Nu, serios... Mă bucur ca toată chestia asta cu muzica a avut succes.

- Mulțumesc... Înseamnă foarte mult.
Ești bine?

Devine brusc serios și știu că se referă la plecarea lui Sam.

- Aproximativ.

- Se va întoarce. Toți știm asta, Mia.

- Dacă nu se întoarce? Mi-a zis clar că nu mă poate vedea cu Jack...

- Nici eu nu te pot vedea. Dar asta nu înseamnă că nu mă bucur că ești din nou în viața lui. Jack s-a schimbat, Mia. Eu sunt martor. Nu mai e copilul de atunci.

- Ea l-a schimbat, nu-i așa?

- Nu zic că nu, însă s-a schimbat mai ales datorita ție. După ce ai plecat a conștientizat ce a pierdut. Mia, în viața fiecărui bărbat apare o femeie unică cu care ii e menit să fie, cred în continuare că pentru Jack, tu ești aceea. Știu că Sam e special pentru tine și îl iubești, tocmai de aceea sunt convins că va înțelege la un moment dat și va veni înapoi. Trebuie să vină. Face parte din familia noastră, iar familia trece peste orice.

Mai aveam puțin și plângeam după discursul asta minunat a lui J.

- Mulțumesc, mă simt mai bine acum...
M-am întins să îl îmbrățișez în timp ce cuvintele lui mi se repetau în minte. Jack s-a schimbat datorita mie. Sau din cauza mea...

**

Ajunși acasă, eu am întrat prima iar Jack a rămas blocat pe veranda. Mama lucra așa că era ok ca Jack să rămână cu mine în noaptea asta. Nu mă simțeam destul de bine încât să fiu singură. Plecarea lui Sam nu era deloc benefică pentru o persoana atât de firavă și slabă ca mine.

- Jack... Ce faci?

Mă privește nelămurit din ușă. Era amuzant. Momentul mă ducea cu gândul la vremurile pe când abia ne cunoșteam.

- Ăăă...
Dă din umeri.

- Intră odată în casă.

- Mia, ești sigură că-

- Jack...
Mă apropii de el și îmi incolacesc brațele în jurul gâtului său. Mirosea divin, ca de obicei.

- Am nevoie să ramai. Doar tu mă poți opri din a mă răni singură.

Nu vorbisem aiurea, plecarea lui Sam era greu de îndurat, iar pentru mine, când ceva era greu, apelam la automutilare.

***

Jack făcea dus. După minute bune în care m-am chinuit să îl fac să rămână... Era greu și pentru mine să fiu din nou cu el însă nu puteam fi fără el.

Stăteam în fata ușii de la baie și mă gândeam dacă să fac ce aveam în cap sau să stau cuminte. Dar nu puteam să stau cuminte. Mă rodea foarte rău.
Mi-a luat mai puțin de un minut ca să îmi dau hainele jos și să mă strecor în baie.

Îi puteam distinge silueta printre aburi... Era mult mai...matur decât mi-l aminteam. Un pachet superb de mușchi. Am intrat tiptil lângă el și l-am atins ușor pe umăr. A tresărit după care s-a întors pentru a mă privi. Doamne cât era de frumos. Deși eram mai mică decât el, m-am întins ca să ii dau șuvițele ude de pe frunte.

- Ești atâta de frumoasă...
Delicat, mai delicat ca niciodată, m-a tras mai aproape de el. Îmi doream nespus de tare să îl sărut în clipa aia.

- Ai vorbit serios adineauri?
Mă întreabă el pe un glas foarte trist.

- Despre ce anu-
Însă Mi-am dat seama la ce se referea când mi-a cuprins încheieturile pline de cicatrici. Le uram din tot sufletul, dar în același timp, erau parte din mine, parte din povestea mea. A noastră. Fiecare tăietură ascundea o ceartă de-a noastră.

- Normal...

- Îmi pare rău că nu știu să te vindec precum Sam.

- Jack... Deja o faci.

- Dar-

- Shh...
Cum altfel să îl fac sa tacă în momentul asta.
M-am năpustit asupra lui ca un lup flămând, pentru că, până la urmă în toți acești ani fusesem flamandă după el, după atingerea lui. Acum vedeam asta mai limpede ca niciodată. Nu știam dacă era corect dar nici nu îmi pasa.

****

Am fost trezită de doua bătăi blânde în ușă camerei mele.
Mama.
O nu!

- Mia, te-ai trezit?

Am sărit ca arsa din pat, în căutarea lui Jack. Dar nu era aici... A plecat... Ca în vremurile trecute când fugea la Madison. Poate asta a făcut și acum...

Îți faci singură rău.

Îmi revin rapid și ii deschid mamei ușa. Ma întâmpină cu zâmbetul ei cald. Mi-a fost dor de ea. O îmbrățișez strâns.

- Cum a fost?
Întreabă curioasă, știind că Jack a fost și el la cabană.

- Foarte bine.

- Ți-a făcut Jack ceva?

Da, mi-a tras-o... De două ori.

- Nu. A fost cuminte.
Încerc să îmi ascund roseata din obraji, dar sigur era evidenta. Oricum trebuia să ii spun mamei la un moment dat.

- Mama...

- Da?

- Știu că n-ar trebui dar-

- Știu...

- Poftim?

- L-am văzut plecând azi dimineață.
O nuu...
M-am blocat pentru o clipă neștiind ce sa spun. Îmi venea sa îmi dau o palmă mintal. La naiba cu tine Gilinsky.

- Mia...

- Mama, îmi pare rău... Nu am vrut dar s-a întâmplat și... Îl iubesc...

- Știu... Dar nu e sănătos, Mia. Toată treaba asta... Sam ce zice?

- Sam a plecat.

- Unde naiba e blondul?

- A plecat din cauza mea.
Lacrimi au apărut instant în coltul ochilor mei... Nu voi înceta vreodată să plang după el... Decât dacă se va întoarce.

- Oh, scumpo...
M-a luat blând în brate, mangaindu-mi parul. Știu că înțelegea. Mereu o făcuse deși alegerile mele nu erau mereu corecte.