Vina tradarii

Capitolul 1

-  Nu are inima, tarfa !

Auzind cuvintele vehemente ale cumnatei sale, Ella Marie Kiriakis prefera sa priveasca in continuare iarba verde care se intindea in fata ei. Inmormantarea greco-ortodoxa se terminase, si toti isi prezentasera condoliantele, toti mai putin ea. In picioare la marginea mormantului, cu un trandafir alb in mana, incerca sa digere situatia : sfarsitul absolut al casniciei sale.

Simtea un amestec de vina si usurare in interiorul ei. Usurare pentru ca chinul ei se terminase. Nimeni nu o va mai ameninta ca ii va lua copii. Si vina pentru reactia ei in fata mortii altei fiinte umane, in special cea a lui Dion, un barbat cu care se casatorise cu buna credina in urma cu sase ani.

- Nu are nici un drept sa fie aici ! continua Iona, vazand ca atat Ella cat si ceilalti ii ignorau acea insulta.

Sora mai mica a lui Dion avea o anumita atractie pentru dramatism. Instinctiv, Ella privi reactia lui Leiandros Kiriakis in fata izbucnirii verisoarei sale. Ochii lui negri nu erau atintiti asupra Ionei, ci asupra Ellei, si o priveau cu un asemenea dispret, incat daca ar fi fost o persoana slaba de inger, s-ar fi vazut tentata sa se arunce in mormant cu sotul ei. Nu putea sa dea inapoi, desi murea sa o faca. Dispretul lui Leiandros ar fi putut sa aiba o anumita justificare, dar ii facea mai mult rau decat o facusera frecventele infidelitati si izbucniri de violenta ale lui Dion.

Mirosul de pamant umed si flori, ii invadara simturile si intr-un final reusi sa-si indrepte privirea spre mormantul sotului ei.

-Imi pare rau, sopti Ella abia auzibil inainte de-a arunca trandafirul alb peste sicriu si de-a face un pas inapoi.

- Un gest foarte emotionant, desi gol, continuara insultele indreptate direct spre ea, cu precizia unui cutit infipt in inima ei.

Ella facu un efort supraomenesc de a se intoarce si de-al privi pe Leiandros, dupa privirea de repros pe care i-o aruncase.

- Este un gest gol al unei sotii care isi i-a un ultim ramas bun de la sotul ei? intreba Ella ridicandu-si privirea.

Si-ar fi dorit sa nu o faca. Acei ochi negri precum carbunii o arsera cu un dispret pe care stia ca si-l castigase, dar pe care de asemenea il regreta. Din tot clanul Kiriakis, acel barbat era singurul membru cu dreptul de a o dispretui. Pentru ca stia foarte bine ca ea nu il iubise pe Dion, nu pasional si cu toata inima ei, asa cum el avuse nevoie sa fie iubit.

- Da, gol. I-ai spus adio lui Dion acum trei ani.

Ella isi scutura capul instinctiv in mod de negare. Leiandros se insela. Ea niciodata nu ar fi riscat sa-i spuna adio lui Dion inainte de a fugi din Grecia impreuna cu cele doua fetite ale sale. Singura posibilitate de a scapa fusese sa ia un zbor international spre America inainte ca Dion sa-si dea seama ca plecase. Iar atunci cand el reusise sa-i dea de urma, ea initiase separarea legala, impiedicandu-l sa ii ia fetitele. De asemenea obtinuse si un ordin de restrictie, bazat pe un raport medico-legal unde se constatase ranile pe care le avea si coastele rupte. Aceasta era o proba solida a faptului ca nu era in siguranta cu Dion. Clanul Kiriakis nu stia nimic despre toate acestea. Nici macar Leiandros, capul Imperiului, si prin urmare a familiei, ignorau motivele pentru care casnicia luase sfarsit.

Chipul lui Leiandros se intuneca.

- E adevarat. Niciodata nu i-ai spus adio. Nu ai vrut sa-i redai libertatea lui Dion, desi nu mai voiai sa traiesti cu el. Ai fost un cosmar ca si sotie.

Cuvintele lui fusesera ca un fier incins in inima ei, dar ea refuza sa se rusineze.

- In ultimii trei ani, i-as fi dat divortul lui Dion in orice moment. 

El fusese cel care o amenintase ca ii va lua fetitele in caz ca ea va divorta.

Chipul lui Leiandros se tensiona cu obisnuitul dispret pentru ea. Opinia lui despre ea ramase gravata ca focul inca din seara in care se cunoscusera.