Captiv|Vkook|

capitolul 7

   Durere, durerea nu era neaparat cea trupeasca. Pentru ca desi durerea trupeasca te chinuie, cea sufleteasca te face sa mori incet fara a lasa sa se vada, fara a primi ajutor, fara a fi observat. Cine te crede cand ii zici ca te doare sufletul?... Nimeni. Oameni ce nu stiu ca o imbratisare e mai buna ca orice, o vorba buna sau chiar un sfat. Traim intr-o lume in care oamenii au ajuns roboti, iar robotii nu au mila de nimeni. Am ajuns sa suferim pentru cineva caruia sa nu ii pese. De ce? Pentru ca desi stim cat doare nu ne putem opri. Putem spune cate o parere despre un om la prima vedere, dar durerea ascunsa dupa zambetul fals, nu era usor de suportat.

   Ce face acum Taehyung? Probabil asta face si el. Desi inima lui e ranita si are nevoie de ajutor nu poate sa ceara, se ascunde dupa zambetul dulce si patratos. Stand la masa langa Jungkook, acesta a observat mainile ce incercau sa se raneasca singure. Nu, nu asta intentiona doar ca ii era frica, frica de ce se va intampla cu el. Insa baiatul s-a hotarat sa puna punct limistii.

"Taehyung, inceteaza!"

   Spune Jungkook asezandu-si lent mana peste manutele mici ale lui Taehyung.

"D-dar..."

Nu avea idee ce sa spuna, era total surprins si putin rusinat.

"Nu vreau sa te mai ranesti. O fiinta asa frumoasa merita mai mult..."

  Desi spusase aceste vorbe calm uitandu-se serios la micut, Taehyung a inceput sa planga, pieptul ridicandu-se si coborand agresiv in timp ce mici sughituri ii paraseau gura brunetului. Isi stranse in pumni manecile largi ale camasii prea mari pentru el.

  Insa Jungkook ramase calm incercand sa se apropie incet de mica fiinta. Si reusi, reusi sa se apropie destul de mult incat sa il ia in brate. Ii puse incet capul in dreptul inimii lui si ii mangaie parul de un negru pur.

"Gata...shhh, sunt aici, pentru tine"

Da, am revenit
Sunt groaznica? Stiu
Sunteti dezamagiti de ce scriu? Si asta stiu
Probabil nu mai citeste nimeni, si asta stiu