Totul mergea așa bine între noi, încât nu mai aveam încredere în mine că nu o să fac ceva greșit.
Obișnuiam să îi spun prietenei mele cele mai bune să nu mă lase să stric asta.
Credeam că o să greșesc. Credeam că o să ajung să te rănesc.
Credeam că eu o să fiu cea care nu va putea să simtă iubire. Iubire cu adevărat. Însă deja o simțeam. Doar că nu știam.
Credeam că o să existe un alt motiv pentru despărțire.
Și apoi, toate îndoielile mele au dat bir cu fugiții. Au văzut că nu se puteau pune cu fluturii din stomacul meu, cu iubirea pe care o aveam pentru tine, cu încrederea pe care o aveam în mine și în relația noastră, așa că s-au retras. Departe.
Credeam că nu se pune problema ca noi să ne despărțim.
Speram că nu există acest cuvânt în dicționarul meu sau al tău.
Niciodată nu am crezut că o să fii tu cel care îmi frânge inima.
Credeam că mă iubești.
Credeam că nu ești ca toți ceilalți.
Cred că m-am înșelat.
