Una dintre cele mai frumoase amintiri, este cea cu primul "te iubesc". Poate că nu știi, însă mi-am făcut curaj să îmi recunosc mie că simt asta cu ceva timp înainte de a-ți spune.
Eu cred totuși că mai mult contează acțiunile și cum mă comport decât cuvintele astea în sine. Și cred că din felul în care mă comportam cu tine, s-a dedus oarecum că ai început să însemni mult pentru mine, să ocupi un loc în inima mea cu toată puterea cuvântului.
Fusesei plecat și nu prea am vorbit. Mă simțeam așa tristă și lipsită de vlagă. Îmi era așa de dor de tine. Nici nu ai idee cât mi-ai lipsit. Fusesem și bolnavă, și chiar dacă ai fost foarte ocupat, ți-ai făcut griji și mi-ai oferit cel mai dulce mesaj pe care l-am primit vreodată. "Ce face bezeaua mea preferată? Cum te simți?". Am văzut mesajul și am chicotit. Inima mea bătea tare. Spunându-ți cât de mult aștept să te întorci acasă și să mă suni pentru a îmi povesti peripețiile tale, m-ai sunat chiar în momentul ăla.
A fost cel mai drăguț apel al nostru, ne-am tachinat ca doi fraieri. Și în cele din urmă, după o tachinare random, mi-ai spus să îți dau un motiv pentru care să mai vorbești cu mine.
După un mic moment de tăcere am spus-o. M-ai rugat să repet și mi-ai spus ca cel mai dulce iubit "vrei să auzi un secret? și eu te iubesc". Și apoi toată seara am chicotit ca doi nebuni.
Păream fericiți.
Eram fericiți.
Tu ai fost?
Sau doar te-ai prefăcut?
