În acele aproape 4 luni, m-am simțit altfel în pielea mea. Parcă eram pe un nor și nu îmi păsa de nimeni altcineva. Aveam atenția ta, iar restul nu mai conta. Mă simțeam diferit în preajma prietenilor. Aveam încredere în mine. Pentru că cineva mă iubea așa cum eram. Pentru că eram demnă de astfel de sentimente. Pentru că aveam parte de iubire din partea persoanei pe care o iubeam.
În sufletul meu, tu aprinsesei un licăr. Probabil care se vedea și în ochii mei.
Toate problemele parcă aveau o rezolvare și totul parcă era mai ușor. Mă simțeam ca un fulg. Mă simțeam plină de viață. Eram fericită. Aveam fluturi în stomac. Și nu puțini. Roiau în tot corpul meu. Eram drogată. Drogată cu fericire. Nu mai vedeam lucruri negative în jur. Și nu mai priveam lumea cu aceiași ochi. Era frumos. Mă simțeam bine în pielea mea.
Însă toate astea s-au sfârșit când ai plecat. Ai plecat și ai luat tot. Mi-ai furat încrederea. Mă simțeam distrusă. Simțeam cum a fost ruptă o bucată din mine. Parcă totul îmi mergea rău. Parcă totul în jurul meu se întorsese la alb negru. Totul era monoton. Aceeași rutină. Aceleași persoane. Desigur, prietenii mei au încercat să mă readucă pe picioare. Însă, am gustat din fericire și apoi am descoperit că nu mai am în depozit. A dispărut când ai plecat.
Când am vorbit și am stabilit că o să rămânem prieteni, nu mă puteam opri din zâmbit. Am avut aceeași senzație. Însă știam că e degeaba. A două zi totul dispăruse. Trebuie să mă obișnuiesc.
Îmi e dor de tine. Îmi e dor și de mine fericită.
