O Viata "Perfecta"

Capitolul 10.

Faith

Dupa o saptamana de "relatie" cu Blake in care ne intalnim doar in spatele scolii, simt ca viata mea incepe sa devina mai buna. Parintii mei au inceput sa se inteleaga mai bine, Soph si-a gasit "iubirea vietii ei" ,pe David, iar eu... Ei bine eu am gasit pe cineva cu care, desi nu il cunosc foarte bine si nu sunt sigura de multe lucruri in privinta lui, stiu ca ador sa imi petrec timpul.

Ma enerveaza atat de tare ca nu imi pot petrece timpul cu el din cauza nenorocitului de Cole incat imi vine sa ma arunc pe geam si sa alerg pana la casa lui si sa ii fac cunostinta palmei mele cu obrazul lui si piciorului meu cu restul corpului. Singurul lucru care ma impiedica sa imi pun in aplicare acest plan este sora lui Blake.

-Faaaaaiiiittthhhhh!!! Tipa mama de jos. E cineva aici care vrea sa te vaaaaaada!!! Tipa din nou.

Urasc cand cineva imi intrerupe sirul gandurilor. Dar, este mama mea si nu prea am alta varianta decat sa cobor si sa vad cine ma cauta atat de disperat sau disperata. Cobor scarile ciufulita pentru ca nu m-am trezit de mult timp si imaginea pe care o vad ma face atat sa zambesc cat si sa raman cu gura cascata. Mama si Blake stau linistiti la masa si beau fiecare din cate o cana. Cafea presupun.

Imi afisez zambetul de STIAM-CA-EL-VA-FI-AICI si pornesc spre masa.

-Buna! Salut eu si ma asez langa Blake la masa in timp ce mama imi ofera o cana de cafea. Acesta imi zambeste.

-Scumpo, Blake tocmai imi povestea ca a venit aici ca sa te ia sa explorati un parc pentru un proiect. Spune mama si imi face cu ochiul cu subinteles. Ma uit urat la ea nestiind daca sa continui povestea lui Blake sau sa ii spun adevarul. Aleg varianta amuzanta.

-Da. Acel... spun si fac o pauza uitandu-ma la Blake

-Pin. Spune el in acelasi timp in care eu spun:

-Stejar. Incepem toti 3 sa radem.

-Ma duc sa ma pregatesc, atunci. Spun si ies pe usa bucatariei.

Alerg pe scari si, fix cand dau sa inchid usa camerei mele, cineva o blocheaza.

-Ce faaaci? Nu ma saruti? Intreaba Blake cu ochi de catelus. Eu zambesc si imi lipesc buzele de ale lui. Intrerup sarutul dupa cateva secunde.

-Trebuie... Sa... Ma... Duc la dus. Reusesc eu sa spun printre sarutari inainte ca el sa imi dea drumul si eu intru in baie.

Dau drumul apei fierbinti si eu parca intru intr-o baie de flacari. Apa calda imi invaluie corpul si ma face sa zambesc. Ei bine, si faptul ca Blake este in camera cealalta ma face la fel de mult sa zambesc.

Nu stau in dus foarte mult pentru ca sunt nerabdatoare sa merg impreuna cu iubitul meu "sa exploram stejari si pini". Doar gandul la povestea asta ridiola ma face sa rad.

Ies din baie in halat. Blake sta intins in pat si nu face nicio miscare atunci cand deschid usa de la baie. Cred ca a adormit.

-Ti-a luat cam mult, nu crezi? Spune el si se ridica in fund. Nu, nu doarme. Isi trece ochii peste corpul meu atunci cand ma duc spre dressing ca sa imi iau ceva de inbracat.

-Unde mergem pana la urma?

-Sa exploram stejarii... Sau pinii. Raspunde el ironic, iar eu ma uit urat la el.

-Vorbesc serios. Ma smiorcai eu si arunc cu o perna de pe fotoliu in el. Blake reuseste sa prinda perna fara vreun efort si asta ma enerveaza la culme. Vreau sa stiu in ce ma imbrac!

Blake vine la mine si intra in dressing. Alege o pereche de blugi negri si un tricou alb impreuna cu o geaca de blugi.

-Asa te imbraci. Spune el si se intoarce cu spatele dandu-mi "intimitate".

Cand vad ca nu are niciun gand de a parasi camera oftez si imi dau halatul jos. Ma imbrac destul de repede pentru ca nu vreau ca Blake sa se intoarca brusc cu fata spre mine. Cand termin, el nu isi da seama si il surprind sarindu-i in spate. El rade si isi intoarce capul ca sa ma sarute.

Plecam cu masina lui si dupa 10 minute de mers pe autostrada o luam pe un drum laturalnic necunoscut si nu mai pot sta fara sa stiu unde megem.

-Hey... Blake? Unde mergem? Ma intorc spre el iar el zambeste fara sa se uite la mine.

-Mai avem putin. Evita el raspunsul.

Mai mergem putin si, dupa o curba o cabanuta se iveste pe malul unui lac. Copacii de pe malul lacului invelesc pajistea precum o perdea si ne apara, intr-un fel de toate problemele de acasa. Ma rog, problema: Cole. Ma uit cu gura cascata la acest loc, iar Blake chicoteste.

-Cabana familiei mele. Imi explica el. Obisnuiam sa venim aici o data pe luna. Era locul preferat al mamei mele. Continua el si zambeste nostalgic. Oprim in fata casei care, acum pare mult mai mare. Blake vine la mine, imi deschide portiera si ma ia de mana. Ma conduce pe mica carare pana la casuta. Deschide usa si imi face semn sa intru prima.

Ceea ce vad ma uimeste. Ma asteptam la ceva mult mai extravagant, nu stiu de ce. Intram intr-o camera de zi facuta, in intregime dintr-un lemn de culoare inchisa. In mijlocul camerei troneaza o masa mare facuta din acelasi lemn. Pe tavan atarna niste candelabre mari, dar nu imense, iar in fata canapelei uriase troneaza un televizor de ultima generatie. Pe peretele din stanga este o biblioteca gigantica. Nu ma pot opri si merg in directia aia. Observ carti de toate felurile. De la carti politiste scrise de Agatha Christie pana la carti scrise de Jules Verne sau Jane Austen sau chiar J.K. Rowling. Vad o usa pe peretele din fata si merg acolo. Intru intr-o bucatarie superba, facuta din acelasi lemn scump. In timp ce ma uitam pe geamurile bucatariei, pe usa intra un Blake zambitor.

-Daca ai terminat de analizat casa, te invit la o plimbare in natura. Spune el si imi intinde mana. Imi impletesc degetele cu ale lui si iesim pe usa, dar nu inainte ca el sa ia un rucksack.

Mergem pe o potecuta care se adanceste tot mai mult in padure. Dupa jumatate de ora incepe sa mi se faca frica. Daca ne-am pierdut?

-Blake... Ne-am pierdut?

-Um... Nu... Nu cred. Spune el relaxat.

-Nu crezi? Tip eu si ma opresc. Cum adica nu crezi? Tip si mai tare, dar Blake nu se opreste. Opreste-te! Il ajung din urma si il intorc cu fata spre mine. Nu vreau sa imi petrec noaptea pierduta printr-o padure. Ii spun nervoasa cu degetul aratator spre el.

-Stai linistita, nebuno. Glumeam, nu ne-am pierdut. Spune si rade. Voiam doar sa vad ce ai face daca ne-am fi pierdut. Imi explica, iar eu rasuflu usurata.

Mai mergem putin si ajungem intr-o pajiste micuta aflata pe malul unui rau. Sunt flori peste tot chiar daca este mijlocul lui septembrie.

Imi dau seama ca am ajund atunci cand Blake scoate niste stalpisori mici de metal si o prelata. Imi dau seama ca e un cort. Innoptam aici?

-Innoptam aici. Ma anunta el, parca citindu-mi gandurile.

-De ce? Cabana nu e destul de mare? Il ironizez, dar el nu rade. E cabana in care venea cu parintii lui. Cat de proasta poti sa fii, Faith.

Imi dau seama ca am atins o coarda sensibila si aleg sa il las singur putin. Probabil nu a mai fost pe aici de cand cu moartea parintilor lui. Ma duc la rau. Adun niste pietricele de pe jos si le arunc in apa agitata.

Nu dupa mult timp, aud tipatul triumfator al lui Balke si ma intorc cu fata la el. Blake sta cu ciocanul indreptat spre cer mandru de cortul destul de inalt asamblat de el. Ma duc spre el, iar el ma vede si vine spre mine. Ne intalnim la jumatatea drumului si stam fata in fata, doar privindu-ne. Zambesc. Ma uit in doi ochi albastri superbi si nu pot face altceva decat sa zambesc. Simt ca ma inec intr-un ocean albastru fara un colac de salvare. Oh, arta contactului vizual...