O Viata "Perfecta"

Capitolul 2.

Faith

Urc grabita scarile aproape doborand-o pe mama care le cobora

-Hey! Ce faci acasa? Nici nu a inceput prima ora! Spune mama surprinsa.

-Ba da, a inceput acum 5 minute! Mi-am patat hanoracul... Cu suc! Merg sa ma schimb si plec. Strig alergand.

-Scumpo, nu trebuie sa te ascunzi de mine. Stiu ca aia e ca cafea! Spune mama zambind iar eu ma intorc pe calcaie si ii zambesc. Sper ca este cu lapte si zahar! Adauga ea.

-Da,normal!

Ajung in camera mea si iau grabita alt hanorac. Visiniu de data asta si pornesc inapoi pe scari si dupa direct in masina. Merg pe strada poate putin prea repede decat era necesar, dar ultimul lucru de care am nevoie acum este sa creada profesorii ca am inceput iar sa chiulesc si sa le spuna parintilor. De cum perchez masina tasnesc din ea si alerg pana in clasa. Am norocul ca Soph ma vede si se preface ca i-a cazut scaunul astfel incat il distrage pe profesor. Ma furisez prin spatele lui si ma asez intr-o banca libera si am ghinionul de a fi in fata baiatului aluia nou... Blake parca il chema. Cand ma vede zambeste strengar si incepe sa bata din picior. Il las, poate inceteaza de la sine, dar cand vad ca nu o face, rabufnesc.

-Nu ai stare?! Intreb in soapta nervoasa.

-De ce? Ai vrea sa ma potolesti tu? Raspunde sarcastic si nici macar nu se oboseste sa vorbeasca in soapta iar profesorul se uita suspicios la noi dar nu ne spune nimic. De indata ce se intoarce cu fata la tabla ma intorc la Blake care continua cu batutul.

-Inceteaza!

-Te deranjez? Intreaba cu un zambet superior si imi dau seama ca nu am nicio sansa sa il fac sa se potoleasca si ma intoc la banca mea, Blake oprindu-se din facut zgomot. Cand ma intoc cu fata la tabla il observ pe profesor uitandu-se insistent la noi alaturi de restul clasei.

-Domnisoara Anderson si domnule Walker... Observ ca ati terminat de discutat ceva ce parea mult mai interesant decat ceea ce aveam eu de explicat, asa ca, poate, acum pot sa va instiintez cu pedeapsa voastra pentru ca mi-ati intrerupt ora.

-Poftim? Intreb eu cu ochii mari.

-Cum ai auzit, domnisoara! Astazi va veti prezenta la biblioteca dupa ore si imi veti scrie un eseu de 1000 de cuvinte despre vegetatia si clima Africii, s-a inteles?

-Da... spun eu cu ochii in pamat.

-Domnu'! Este vreo problema daca eu nu pot sa ajung. Dupa ore aveam planuita o petrecere... Cand cuvintele ii parasesc gura, toata clasa face ochii mari si se intoarce spre Blake care parea foarte relaxat.

-Pentru lipsa ta de respect, tu si domnisoara Anderson va veti prezenta si maine la biblioteca pentru a realiza inca un eseu de 1000 de cuvinte despre fauna Africii. Si, in caz ca nu te vei prezenta, domnule, poti veni cu parintii la scoala.

Blake pufneste.

-S-a intamplat ceva?

-Da... Chiar s-a intamplat... S-a intamplat ca parintii mei au murit acum cateva luni. Spune el cu un ton superior, dar observ si o urma de tristete. Cand aud asta, ma intorc spre el si ii zambesc compatimitor. Cand ma vede, isi da ochii peste cap si isi muta atentia la profesor. Deci, daca nu ma prezint ce se intampla?

-Se inampla ca vei avea media scazuta la purtare. Dupa ce se termina discutia nu mai pot fi atenta la ore... I-au murit parinti... De aia este asa serios mereu si se imbraca in negru... Chiar imi pare rau pentru el... Poate, cand vom fii la biblioteca o sa am ocazia sa ma imprietenesc cu el.

Soneria ma intrerupe din gandurile mele si ma ridic si pornesc spre Soph. Mergem impreuna pe o banca din fata scolii unde incepem sa vorbim.

-Nimeni dragut anul asta... Mai putin Blake ala. Spune Soph si zambeste nostalgic.

-Mda... spun eu neatenta la discutie. Inca ma gandesc la Blake... Trebuie sa fac ceva.

-Dar de ce sa faci tu ceva? Are si el prieteni, un verisor...Nu trebuie sa fii tu 'armata salvarii'.

-Nici nu vreau sa aud de Cole...

Cole Walker a fost iubitul meu....Singurul meu iubit. Iubit adevarat... Am mai avut si alti iubiti dar nu a fost la fel... Am fost impreuna 4 luni pana cand el m-a inselat cu una dintre cele mai apropiate prietene ale mele. Acum nu mai vorbim cu ea.

Restul orelor trec repede. Am avut norocul de a nu mai avea niciun curs cu Blake, deci pedeapsa mea nu s-a marit. Dupa ce suna si ultimul clopotel imi iau ramas bun de la Soph si pornesc spre biblioteca. Cand deschid usa observ ca Blake e pe un scaun cu picioarele pe masa si scrie intr-un carnetel cu coperte de piele neagra. El nu pare sa ma fi observat. Fac cativa pasi si il vad pe profesorul de geografie stand la un birou si dormind. Abia cand ajung in dreptul mesei Blake isi ridica privirea si imi arata un zambet plictisit si enervat. Imi trag un scaun si ma asez la doua locuri distanta de el.

-Sa stii ca nu musc! Spune el incet si imi face semn spre scaunul de laga el. Macar daca sunt blocat aici sa am si eu cu cine vorbi.

Mintea imi spune sa raman la locul meu dar picioarele pornesc spre Blake. Ma asez, imi scot cartile, printre care si un carnetel cu foi albe si incep sa desenez.

-Desenezi... spune el surprins.

-Da, desenez.

-Cati ani ai 4?! Spune el sarcastic si se intoarce la scrisul lui.

-Uite... Nu stiu ce ti-am facut eu sau ce ti-a facut lumea, dar de ce te comporti asa?

Imediat ce aude ceea ce am spus isi ridica ochii din carnetel si il pasa cu zgomot pe masa.

-Draga mea... Nu trebuie sa imi fi facut tu ceva ca sa fiu rau. Asa sunt eu. O persoana oribila. Cat despre lumea asta... Mi-a luat parintii de langa mine si ma intrebi de ce sunt rau? Cum aud ii zambesc compatimitor si deschid gura sa spun ceva dar ma intrerupe.

-Nu. Nu spune nimic. Nu am nevoie de mila ta sau de parerea ta de rau. Nu am nevoie de a nimanui, de fapt.

Se ridica si porneste spre usa si ma ridic si eu dupa el. Ma aude dar nu se intoarce asa ca il apuc de mana si il intorc spre mine.

-Nu voiam sa imi cer scuze... Voiam sa iti spun ca, daca ai nevoie de ceva, sunt aici pentru tine. Spun si zambesc.

Blake zambeste, sa apleaca spre mine, imi da o suvita dupa ureche si imi sopteste:

-Scumpo, daca voi veni vreodata sa iti cer ceva tie, sa stii ca voi fi ramas fara prieteni. Tu esti ultima persoana din lume cu care as vrea sa am de a face. Asa ca, pana atunci, nu ma mai face sa imu pierd timpul cu tine. Spune si pleaca, lasandu-ma singura si cu atat de multe intrebari despre el.

Atingerea lui mi-a provocat niste furnicaturi straine prin corp, dar cuvintele lui m-au ranit precum niste pumnale. Dupa plecarea lui raman pe loc cateva minute nestiind ce sa fac iar cel mai potrivit lucru la care ma pot gandi este sa stau cat mai departe de el.