O Viata "Perfecta"

Capitolul 11.

Blake

Dau sa ma ridic, dar un cap si o mana nu ma lasa sa fac nicio miscare. Deschid ochii si vad parul lui Faith imprastiat peste tot pe pieptul meu. Ii dau cu grija mana la o parte si ii pun capul pe perna astfel incat sa nu o trezesc si imi apuc nervos aparatul care m-a trezit cu un bazait insuportabil. E numarul lui Lawrence, avocatul nostru. El ne-a ajutat atunci cand au murit parintii nostri. Impreuna cu el, bunica ne-a castigat custodia, dar cum bunica a inceput sa bea foarte mult am luat decizia sa ma mut singur cu Ana.

Ies din cort ca sa nu o trezesc pe Faith si raspund cu o voce ragusita.

-Alo? Spun eu.

-Blake, buna. Sunt Lawrence...

-Da, stiu. I-o trantesc.

-Te-am sunat de 10 ori. Spune, iar eu ridic sprancenele de uimire. Imi iau telefonul de la ureche si observ ca e adevarat. Chiar m-a sunat de 10 ori.

-Scuze... dormeam.

-In fine, as fi vrut sa te anunt mai devreme, dar, dupa cum stii, cum azi ai implinit 18 ani, este momentul sa citim testamentul parintilor tai. Ceremonia este programata la ora 3 acasa la bunica ta. Ar fi bine sa o iei si pe Ana. Ma anunta el si dupa inchide fara ca eu sa pot protesta. Super. Trebuie sa imi stric ziua. Oricum, parintii mei nu prea aveau cine stie ce bogatie.

Intru din nou in cort si ma asez in genunchi. O privesc. Stau ca o stana de piatra, incapabil sa imi iau ochii de la ea. Arata ca un inger. Nu ca atunci cand e treaza nu ar fi un inger. Dar acum este foarte linistita. Un bazait imi intrerupe sirul gandurilor si imi duc telefonul la ureche gata sa tip la oricine ar fi, cand imi dau seama ca nu este telefonul meu, ci al lui Faith. Ii apuc telefonul si ies din cort sperand sa nu se fi trezit.

-Da! Tip eu in telefon.

-Faith Anderson, ai dat de... Stai, cine esti? Intreaba persoana de la capatul celalalt al firului. E o voce de femeie si respir usurat cand imi dau seama ca nu e vocea mamei ei.

-Tu cine esti si de ce suni atat de devreme dimineata? Oamenii de mai si odihnesc. Ii raspund eu cu o intrebare.

-Staaaiii... Blake? De ce raspunzi tu la telefonul lui Faith? Intreaba tipa intrigata. Da-mi-o! Tipa.

-Nu pot! Doarme. Spun plictisit.

-Ati dormit impreuna?

-Da... Spun eu dandu-mi ochii peste cap. Dar nu s-a intamplat nimic daca asta insinuezi. Persoana de la capatul celalat rasufla de usurare. Dar tu cine esti?

-Sunt Soph... Prietena cea.... Nu mai apuc sa mai aud si restul pentru ca cineva imi smulge telefonul de la ureche si ma intorc ca sa vad o Faith nervoada si ciufulita. Persoana asta nu seamana cu ingerul de acum cateva minute, dar tot frumoasa e.

-Soph, vorbim mai tarziu. Spune Faith cu ochii aproape iesindu-i din orbite de nervi. Inchide telefonul si incepe sa gestiguleze.

-Ce naiba, Blake? De ce ai raspun la telefonul meu? Intreaba intrigata, iar eu nu sunt prea obosit ca sa ii explic ca nu am vrut sa o trezeasca asa ca o sarut in semn de "imi pare rau"
, chiar daca nu imi pare. Macar am cunoscut-o pe prietena ei si sper sa stau cat mai departe de acea fata irascibila.

Strangem cortul si pornim spre cabanuta parintilor mei. Sper ca de data asta Faith sa nu mai intre acolo pentru ca voi fi nevoit sa tip de afara ca sa iasa. Nu mai pot sa intru. Sunt prea multe amintiri.

Ajungem intr-un final la masina. Pun rucksackul in portbagaj si ii deschid usa printesei. Ea chicoteste la gestul meu si se urca in masina. Pe drum discutam diferite subiecte de la temele pentru a doua zi pana la povesti de viata. Ma rog, Faith mi-a povestit niste evenimente amuzante din viata ei pentru ca eu am refuzat categoric sa ii spun povestea vietii mele.