O Viata "Perfecta"

Capitolul 12.

Faith

Alerg cu cea mai mare viteza prin oras pana la spitalul unde este internat Blake. Cum am primit telefonul cum ca a facut accident cu 160 de ora, am cazut din picioare in fata lui Soph. Au trebuit sa ma care pe brate pana la cabinetul medical unde am fost inconstienta aproape 20 de minute. De cum m-am trezit am fugit la masina si am pornit spre spital. Il injur in gand pe cel care m-a sunat ca nu mi-a dat mai multe detalii.

Conduc cu mare viteza si nici nu apuc sa opresc masina bine cand ajung ca ma si dau jos si o iau la fuga.

-Blake Walker! Tip la receptionera.

-Sunteti din familie? Intreaba ea plictisita.

-Sunt iubita lui, la naiba! Tip din nou.

-Camera B307, etajul 3. Spune pe acelasi ton.

Nu ii multumesc pentru ca in secunda doi sunt in lift si apas cu disperare butonul liftului. Ajung la etajul 3 si alerg pe coridor. Ii vad pe Ana, pe Cole si pe o femeie batrana, probabil bunica.

Ana are lacrimi in ochi si, cum ma vede imi sare in brate.

-Nu ne-au spus nimic de azi de dimineata. Suspina Ana. Eu o mangai pe cap incercand sa o linistesc.

-Tu ce cauti aici? Intreaba Cole ridicand o spramceana.

Nu apuc sa deschid gura si sa ii raspund ca raspunde Ana pentru mine dinstrugandu-ne, astfel, munca noastra de o saptamana.

-Cum adica ce cauta aici? E iubita lui Blake. Spune Ana printre lacrimi. Cand aude, Cole ridica o spranceaba asteptand ca eu sa spun ceva, dar tot ce pot sa fac este sa dau din cap aprobator.

-Imi pare rau. Spun si Cole imi zambeste fals.

-E ok. Spune si imi dau seama ca minte.

Stam doua ore fara nicio veste, in afara de cateva asistente care intra si ies din salon spunandu-ne ca este inca in operatie. Stam in liniste inca vreo 5 ore in care eu atipesc de vreo doua ori. Cole a iesit de cateva ori sa isi ia cafea, dar eu am refuzat categoric oferta. Dupa inca ceva timp de asteptat eu pierd notiunea timpului, dar stiu ca este seara. Le dau mesaj alor mei ca nu ajung in seara asta acasa si am noroc ca ei nu ma intreaba de ce. Aud niste pasi alergand si ii vad pe Soph si pe David gafaind cu cate o plasa in mana. Zambesc cand o vad pe prietena mea cea mai buna si o iau in brate.

-Heeyyy! Gata, gata. Ma linisteste ea cand eu incep sa plang.

-Suntem aici de vreo 8 ore si nu avem nicio veste. Reusesc eu sa spun.

Soph reuseste sa ma linisteasca si imi da din plasa o caserola cu paste. Eu impart una cu Ana si cu Cole, dar cred ca mai mult au impartit-o ei pentru ca mie mi s-a taiat pofta de mancare.

Dupa ce terminam de mancat, ies cu David pana afara. Raman surprinsa cand cad ca isi aprinde o tigara. Fac ochii mari, iar el rade de reactia mea.

-Doar cand sunt stresat. Imi explica el, iar eu dau din cap intelegator si fac un gest necugetat. Ii iau tigara si trag si eu un fum. El rade cand vede ce fac si ma bate linistitor pe spate.

-Sa ai grija de ea. Ii spun eu in timp ce ii dau tigara inapoi. De Soph. Ii explic. El zambeste.

-Asa o sa fac. E speciala. Spune si vad ca sa inroseste.

Mai stam tacuti ceva timp pana cand Soph vine la noi alergand.

-A iesit din operatie! Stiga ea, iar eu nu ma gandesc de doua ori si alerg pe scari pana la etajul 3. Ajung si ii vad pe Cole, Ana si bunica vorbind cu un doctor.

Pana sa ajung la ei, doctorul a plecat.

-Operatia a decurs bine, dar acum Blake a intrat in coma. Nu se poate face nimic, decat sa asteptam. Imi explica Cole, iar eu simt ca pamantul imi fuge de sub picioare.

Sa asteptam? Asta e tot de ce imi era frica. Asteptarea. Acum, Blake se poate trezi sau nu. Urasc asteptarea fara sa stiu finalul. Sper sa se trezeasca cat mai repede. Indiferent de ce se va intampla, macar am avut ziua de ieri.