O Viata "Perfecta"

Capitolul 1.

Faith

"Sunt pe o patura intr-o dumbrava insorita. In jurul meu sunt o gramada de mancaruri exotice. Soarele straluceste, pasarile canta, totul e perfect. Ma uit in stanga si il vad pe el venind spre mine cu zambetul lui perfect afisat pe chip. Se apropie, imi intinde mana ajutandu-ma sa ma ridic. Este cu un cap mai inalt decat mine asa ca imi este destul de greu sa ma uit la el fara sa imi rup gatul dar, totusi, o fac. Ma uit in ochii lui albastri. Sunt perfecti. Ma uit la buzele lui pline si roz. Sunt perfecte. Ma uit la el. La cum e imbracat, la fata lui, la tot. Este perfect. Isi petrece mainile in jurul taliei mele si ma ridica. Imi incolacesc picioarele in jurul sau iar el zambeste si mai mult. Se apropie de mine si ma saruta dulce.Gustul buze..."

-Ti-am spus sa taci din gura!

-Cu cine crezi ca vorbesti in halul asta!

-Doar daca esti femeie, asta nu inseamna ca nu am voie sa tip la tine cand gresesti!

-Ba da! Asta inseamna!

"Poc!" Asta a sunat ca un pahar spargandu-de... Perfect! Iar se cearta. Si visam atat de frumos...

Ma pun la loc in pat si imi trag patura peste cap sperand sa nu mai aud strigatele disperate de jos. Nu e nimic noi pentru casa asta. Probabil Chase e deja trezit, pe balconul lui fumand o tigara. Stie ca nu are voie sa fumeze si de asta o face de fiecare data cand se cearta ai nostri.

Incerc sa ma culc la loc. "Poc!" Inca un pahar... E calr, nu mai pot adormi in zarva asta.

Ma ridic si ma duc in baie sa imi fac un dus fierbinte. Imi prind parul cu grija pentru ca nu imi place sa se ude cand fac dus. Dupa ce termin, ies in prosop din baie, nehotarata inca cu ce sa ma imbrac. Cursurile incep la ora 10:30 iar acum este abia 8:45. Am timp destul. Dupa ce imi aleg o perecge de blugi negri si un hanorac albastru, le chitesc pe pat si ma imbrac din nou in pijamale gata pentru micul de jun.

Cobor grabita scarile, spernd sa ma auda ca sa se opreasca din cearta, dar nu o fac... Intru pe usa fix atunci cand mama ridica mana la tata. Se opreste, insa, cand ma vede pe bine.

-Neata, Faith! Imi spune tata ca si cum nimic nu s-a intamplat

-Buna dimineata, scumpo! Spune si mama.

-Da, da, neata! Nu trebuie sa va mai prefaceti ca totul e bine. Nici eu, nici Chase nu suntem surzi.

-Asta asa este! Spune Chase cand deschide usa de la bucatarie putin mai nervos decat de obicei. Are pasta de dinti in coltul gurii. Sigur a fumat si si-a pus pasta de dinti pe limba ca sa nu simta parintii dar pe mine nu ma poate pacali. Stiu trucul asta pentru ca si eu il foloseam candva.

-Neata, Chase! Cum ai dormit? Intreaba mama putin prea amabila.

-As fi dormit mult mai bine daca nu as fi fost trezit de tipetele voastre, asta-i sigur! Cand aude mama asta isi lasa ochii in jos rusinata pe cand tata continua de citit articolul din ziar. Ma uit urat la Chase iar el intelege ca a intrecut masura si isi cere scuze. Am fost de acord sa nu vorbim despre chestia asta deschis ca sa nu facem sa fie mai neplacut decat este deja.

Ma ridic de pe scaun si ma duc la frigider si imi iau cutia cu lapte si untul de arahide. Mananc poate mult prea repede decat era nevoie avand in vedere faptul ca nu ma grabesc. Ma uit la ceasul electronic de pe perete si vad ca este ora 9:25. Desi sunt o fire destul de rebela, urasc sa intarzii.

Pornesc spre camera mea. Ma imbrac in hainele alese, ma dau cu putin rimel, corector si parfum, imi iau geanta pregatita de aseara si cobor scarile. Ma incalt intr-o pereche de Vansi negri, iau cheile de la masina mea, le spun parintilor ca am plecat si pornesc spre masina. Eu si Soph mergem mereu la scoala impreuna. Ne place sa ajungem mai devreme asa ca la ora 9:45 pornesc spre casa ei. Nu fac mai mult de 10 minute. Nu e nevoie sa o sun sa coboare pentru ca ea este obisnuita sa fiu in fata casei ei la ora 9:55. Urca in masina si ne luam in brate desi ne-am vazut si ieri. Pana la scoala facem in jur de 5 minute, astfel la ora 10:00 intam in parcarea liceului.

Ne dam jos si pornim spre dulapurile noastre care sunt mereu unul langa altul. Probabil un alt privilegiu adus de banii tatalui meu. Ne lasam gentile si pornim spre magazinul scolii sa ne luam cate o cafea. E un alt obicei al nostru. Parintii nu ne lasa sa bem cafea de fata cu ei pentru ca "suntem prea mici" dar noi o facem oricum la scoala. Ne asezam la rand. In fata noastra este un grupul de baieti populari. Ne salutam, ne luam in brate si incepem sa mai vorbim. Suntem bune prietene cu ei. Adica nu bune prietene... Sunetm toti un mic grup si iesim impreuna in oras uneori. Ei sunt "baietii rai" ai liceului. Dar, daca ajungi sa ii cunosti asa cum sunt ei cu adevarat, nu sunt deloc asa cum crede lumea. Ce pot sa zic? Traiesc intr-o lume plina de aparente false.

-Yo, Blake! Vino aici! Striga Cole Walker, cel mai bogat baiat din scoala deci, cel mai polular.

Ne uitam in spate sa vedem pe cine a strigat Cole. Raman surprinsa. Vad un baiat care e cu un cap si jumatate mai inatld decat mine. E imbracat tot in negru. Are un tatuaj mic pe mana dreapta cu un trandafir. E aproape ascuns in intregime de maneca gecii de piele, dar eu il observ. Poarta ochelari de soare negrii, dar cand este strigat ii da jos. Are ochii verzi-smarald, par blond inchis. Cand il vede pe Cole ca ii face cu mana, schiteaza un mic zambet aproape indescifrabil pe fata lui serioasa. Clar nu e genul meu. Toti baietii cu care am fost cuminti, blanzi, vezeli, optimisti. El? El este total opusul tuturor.Vine spre noi cu pasi mari. Nu cred ca m-a observat. Nu cred ca a observat pe nimeni in afara de Cole. Cim ajunge la noi, Cole il ia de dupa umar. Au aproape aceeasi inaltime dar baiatul cel noi este mult mai chipes decat el. Chiar si asa, secretos si imbracat in negru.

-Baieti! Si fete! Adauga pentru mine si Soph. Am onoarea sa vi-l prezint pe Blake Walker. Verisorul meu si cel mai nou membru al liceului asta nenorocit. Baietii dau mana cu el si nu ma pot opri din holbat. De fiecare data cand un baiat se prezinta, schiteaza un zambet timid, dar, totodata, putin superior. Pana sa ajunga la mine vine randul baietilor la magazin. Blake este lasat primul. Cere o cafea mare, neagra. Nu ma mira. Cer toti si vine si randul meu. Cer o cafea medie cu lapte si mult zahar. Nu pot zice ca ma dau in vant dupa cafea, de aceea vreau sa ii mai diluez din gustul ala amarui. Cand ma intorc cu paharul fierbinte spre grup am ghinionul de a da nas in nas cu Blake. Intr-un moment de neatentie din partea lui se intoarce grabit cu fata la mine si da cu cotul in paharul meu de cafea varsandu-mi toata bautur fierbinte pe hanorac.

-Nu cred! Tip eu si ma uit la el incercand sa il intimidez dar nu reusesc. Arat mult prea haios cu hanoracul plin de cafea si cu aproape doua capere mai jos decat el ca sa fiu luata in serios de Blake si incepe sa rada.

-Bine ca mai si razi! Spun si oftez. Un simplu "imi pare rau" era de ajuns! Spun si aproape ca tip desi nu vreau.

-De ce sa spun asta daca nu e vina mea? Deindata ce deschide gura ma topesc. Are un accent britanic ce ma face sa ma topesc. Incerc sa nu arat asta si continui cu supararea.

-Nu e vina ta?! Intreb nervoasa. Dar ce crezi, s-a varsat cafeaua singura pe haoracul meu cel noi? De indata ce cuvintele imi parasesc buzele regret pentru ca primesc o reactie destul de neasteptata din partea lui. Incepe sa rada, dar cand vede ca eu sunt tot nervoasa isi da ochii peste cap.

-Uite, decat sa mai faci toata scena asta mai bine imi spuneai direct ca vrei bluza mea si gata! Cred ca isi bate joc de mine! Cine se crede?! Eu?! Bluza lui?! Nu se poate asa ceva. Imi dau ochii peste cap, ma duc si arunc paharul gol la gunoi si pornesc spre scoala ca sa imi iau cheile de la masina. Macar daca si-ar fi cerut scuze. Dar nu, el se comporta si mai arogant chiar si atunci cand vede ca e vina lui.Soph vine dupa mine.

-Faith! Unde te duci?

-Acasa. Nu pot sta asa toata ziua.

-Vrei sa vin cu tine?

-Nu. Stai aici. Cursurile mai au putin si incep. Nu iti face griji. Ma descurc.

-Ai grija! Te-as lua in brate dar esti plina de cafea. Zambesc... Macar ea sa fie draguta cu mine.

Imi iau geanta si ies pe usile scolii. Ma uit spre magazin si ii vad pe baieti in locul in care i-am lasat. Dar se intampla ceva ciudat. Blake se uita la mine. Nu, nu se uita. Se holba la mine! Dupa ce s-a intamplat el se holbeaza la mine si zambeste! Se poate sa fie mai nesimtit de atat? Ajung la masina, o pornesc si ies in viteza din parcarea scolii. Daca tot de holbeaza la mine macar sa se holbeze si la masina mea scumpa, nu?!