O Viata "Perfecta"

Capitolul 4.

Faith

Orele de astazi au trecut destul de rapid si au fost obisnuite. In fiecare pauza am iesit cu Soph pe afara si am vorbit despre o gramada de prostii si am reusit sa nu ma mai gandesc la Blake.

Acum este sfarsitul ultimei ore si nimeni nu mai este atent, iar profesorul isi da seama de asta si ne da drumul cu 5 minute inainte. Pornesc pe coridor impreuna cu Soph pana cand imi amintesc ca eu am detentie astazi. Imi iau la revedere de la ea si pornesc in directia opusa. In mod normal as lipsi de la detentie, dar daca merg acasa si ii gasesc din nou pe ai mei certandu-se, nu va fi bine.

Deschid usile bibliotecii si, spre surprinderea mea ma gasesc uitandu-ma dupa Blake. Nu este aici. Am un sentiment de dezamagire dar ii fac vant repede si ma asez la locul meu. Profesorul nu ma observa pentru ca doarme. Imi propun sa fac doar un eseu si dupa voi merge sa beau un suc.

Termin eseul in 30 de minute si ies pe usile bibliotecii. Ma duc la dulapul meu si imi las cartile. Aud niste pasi. Inchid usa dulapului si tip. E Blake.

-Blake! Ce naiba! Spun eu printre rasuflari. El nu spune nimic. Ma uit mai atent la el si vad ca are ochii rosii. E beat. Grozav.

-Mi-a fost dor de tine. Spune si isi lipeste buzele de ale mele. Ma impinge si ma lipeste de dulap continuand sa ma sarute si o caldura nefamiliata imi invaluieste corpul. Chiar si asa, beat tot arata bine. Isi pune mainile la marginea hanotacului meu si incearca sa il dea jos. Ma sperii si ii iau mainile de acolo. El se enerveaza si incepe sa ma sarute si mai apasat.

-Blake! Ma doare! Incerc sa il imping cu toata forta mea dar nu ce clinteste. Isi pune mana pe coapsa mea si si-o urca.

-Blake! Strig eu. Lasa-ma in pace! Nu se intampla nimic. Blake! Esti beat! Il imping si il plesnesc. Isi pune o mana pe obrazul lovit si maraie. Ma uit la el si nu pot sa vad nicio emotie in ochii lui. Sunt pur si simplu intunecati. Raman surprinsa atunci cand isi ridica mana si ma plesneste si el, doborandu-ma la pamant. Imi pun si eu mana pe obrazul meu si ma uit la el uluita. Si el pare surprins de ceea ce a facut. Aud niste pasi alergand fix cand Blake isi ridica mana sa imi mai dea o palma. Ma uit in directia din  care vin si il vad pe Cole alergand spre noi. Se napusteste asupra lui Blake si il doboara dandu-i un pumn sanatos. Eu stau pe jos incapabila sa fac altceva decat sa stau si sa privesc scena. Cole ii mai da una si incepe sa curga sangele din nasul lui Blake. Blake incearca sa il loveasca si el pe Cole dar el e mai rapid si ii mai da una. Se urca pe Blake si incepe sa ii dea pumni.

-Asa iti trebuie daca ai indraznit sa te atingi de ea! Striga Cole, iar Blake pare inconstient.

-Cole! Strig eu. Cole! Tip mai tare. Opreste-te! O sa il omori! Cole! Se opreste in sfarsit lasandu-l pe Blake intr-o balta de sange.

-Faith! Esti bine? Intreaba Cole cand insfarsit pare sa ma vada. Ti-a facut ceva? Maraie.

-Nu. Ai ajuns la timp. Spun eu cu vocea ragusita. Incerc sa ma ridic, dar alunec pe dulap inapoi pe podea. Cole ma vede si imi pune o mana pe dupa gatul lui si ma ia pe sus.

-Multumesc. Soptesc eu si imi las capul pe pieptul lui. Ma duce intr-o tribuna de pe terenul de sport. E frig si incep sa tremur asa ca Cole isi da geaca jos si o pune pe umerii mei.

-Esti bine? Intreaba el ingrijorat. Jur... Daca ti-a facut ceva... spune el iar eu il intrerup luandu-l in brate.

-Sunt bine! Sunt bine datorita tie. Ii spun si zambesc dulce.Stam in acea tribuna jumatate de ora si vorbim despre mai multe chestii. Cole sta cu mana pe umarul meu iar eu stau cu capul pe al lui.

-Stii, Faith... Chiar imi pare rau pentru ceea ce am facut. A fost o greseala. Spune el si se uita in pamant. Imi ridic capul si ma uit la el cu un zambet intelegator.

-Nu mai conteaza acum, Cole. Nimic nu mai conteaza acum. Ii spun dulce iar el zambeste. Se intoarce spre mine fi face ultimul lucru pe care vreau sa il faca cineva acum. Ma saruta. E un sarut atat de diferit de cel cu Blake. Asta e dulce, incet, dar nu este nicio caldura in corpul meu. Cel cu Blake a fost nervos, rapid, dar, chiar si asa, am simtit o caldura in corpul meu. Creierul imi spune sa il sarut inapoi pentru ca el chiar pare ca ii pare rau. Dar inima... Inima imi spune sa intrerup sarutul si sa fug la Blake care este inconstient intr-o balta de sange pe coridor. Asa ca fac ceea ce este corect. Pentru prima data in viata mea, imi ascult creierul si il sarut inapoi pe Cole, astfel stergand cu buretele tot ceea ce a facut. Cole rupe sarutul si ma ia in brate.

-Multumesc pentru a doua sansa. Chiar daca stiu ca nu o meriti. Sopteste el. Ma desprind din imbratisare si ii mai dau un sarut scurt. El zambeste.

-Cole... Cred ca ar trebui sa mergem sa mergem sa il ajutam. Vorbesc de Blake. Spun eu in soapta, nedorind sa stric momentul asta.

-Chiar vrei sa il vezi dupa ce ti-a facut? Are dreptate.... Oricum, e baiat mare. Se descurca. Nu era chiar inconstient cand am plecat. Spune el si eu zambesc putin.

-Atunci... Eu ma duc acasa. E cam tarziu.

-Vrei sa te duc eu?

-Nu... Am masina aici. Spun si il sarut dulce de ramas bun.

Pe drumul spre casa imi derulez in minte tot ceea ce s-a intamplat astazi, iar lacrimile mi se aduna in colturile ochilor. Nu mai rezit. O sun pe Soph si ii povestesc tot ceea ce s-a intamplat. Cand termin de povestit deja plang, iar Soph nu spune nimic.

-Spune ceva! Ajuta-ma! Strig eu cu vocea inabusita de la lacrimi.

-Faith! Striga ea. Vorbesc singura de 5 minute! Trebuie sa te linistesti! Ok?! Linisteste-te!

-Scuze.... soptesc eu in timp ce imi sterg lacrimile.

-Bun. E bine ca nu s-a ajuns la mai rau cu Blake. Iar cu Cole... Ai facut ceea ce ar fi facut orice alta fata daca ar fi fost in locul tau. Ai facut ceea ce era corect. L-ai iertat pentru ca a fost langa tine, dar esti sigura ca asta este ceea ce iti doresti cu adevarat?

Raman intepenita. Nu. Nu asta imi doresc cu adevarat. Poate ca asta este ce e corect, dar nu asa imi doresc cu adevarat. Nici macar nu stiu ce imi doresc cu adevarat dar sunt sigura ca nu este asta.

-Ai dreptate. Spun eu si franez brusc intorcand masina spre scoala. Ai dreptate. Nu asta imi doresc cu adevarat. Multumesc pentru sfat! Te iubesc! Spun si inchid telefonul.

Intru in parcarea scolii si ma dau jos din masina. Ma uit prin curtea scolii si mi se taie respiratia. Blake si Cole sunt la o masa. Blake arata... bine. Acum nici o ora si-a luat bataie de la Cole si acum arata bine. Asta e mai mult decat ciudat. Ma apropii ca sa aud ceea ce vorbesc, dar nu foarte mult ca sa nu ma vada.

-Puteai sa dai si tu mai incet, frate... Chiar m-a durut primul pumn. Spune Blake. Ce?

-Scuze... Dar a trebuit sa fie cat mai credibil. Oricum, tot ceea ce conteaza este ca Faith a cazut in plasa fara sa suspecteze nimic. Spune Cole si bate palma cu Blake.

-Ai dreptate... Dar m-a plesnit bine tipa... Spune Blake.

Imi ia cateva minute sa pun cap la cap toate piesele si cand imi dau seama ce s-a intamplat, nu mai pot sa mai respir. Sunt proasta! Proasta, proasta, proasta, proasta! Spun eu in timp se ma dau cu capul de copacul dupa care m-am ascuns. Cum am putut sa cred ca se poate schimba? Cole Walker sa se schimbe!? Imi vine sa imi dau o palma singura. Ma furisez in masina si ies din parcare. Merg foarte repede pana acasa si, cand ajung ma duc direct in camera mea, ma arunc pe pat si incep sa plang in perna. Asta se intampla cand cred ceea ce imi spun oamenii.