Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ador felul în care te joci cu oasele florilor, prin cuvinte... cum mă frângi așa cum ai frânt petale de trandafir. ador felul în care inspir-expir un univers andante, așa cum tu inspiri-expiri și furi suflete moarte.
poate c-ai vrut doar să mi te-ascunzi în torace sau între coaste să mă gâdili din când în când, ca să-mi amintești de ceea ce-am fost noi.
îmi tremură pe buze diafragma infinitului, iar lacrimile mele au devenit cântece de leagăn pentru îngerii cuminți, cuibăriți în colțul camerei. îmi șoptești spuse-nespuse, copil păgân al ploii, iar ochii tăi de asentiment amorf și palidă erezie sunt amintirea spre care mă-ntorc numai atunci când mi-e prea dor de neființă. m-ai pictat cu stele pe obraji și constelații prinse-n în păr c-un ac de infinit, fără să știi că, în taina întunericului, mi-am frânt, naivă, astrele.
ne-am pierdut pe noi în icoane mâzgălite cu creta pe asfalt. suntem sfinții morți, agățați pe vreo ușă de metrou, îngerii cu inimi de rândunică pe-ale căror trupuri calci, râzând, când te-ntorci acasă.
și acum te respir și mi te-ai ascuns între coaste și parcă mă gâdili din când în când, ca să-mi amintești că sunt moartă.
și-ți râd, oarbă, surdă, mută de tine.
căci am ucis vise, doar ca să le privesc cum ard.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
