nu te mai pot privi
așa că privesc cerul
îți seamănă
într-un fel
sunteți amândoi la fel de
distruși.
stai cu mine și
asculți tot ce zic
dar nu înțelegi nimic
ești ca soarele
el vede tot
dar nu înțelege.
dacă ar face-o
n-ar mai fi așa luminos
când noi suntem negri.m-ai întrebat odată
dacă nu cumva
stelele cad
pentru că nu mai pot duce
atâtea dorințe.
atunci am știut că
ești artă.
nu cred că ți-a mai zis
cineva asta.
da
ești
ești
și aproape că mă faci și pe mine
să fiu.
ești o artă așa
ciudată
că nu o înțelege
nimeni.
cred că nici ea
nu se înțelege.ești haos.
cred că ți-a mai zis asta
mama ta
când lăsai casa în dezastru
dar nu ți-a spus-o
așa frumos cum ți-o spun eu.
m-ai lăsat și pe mine în dezastru.mă faci furtună
mai taci, furtună
furtună
furtună
furtună
voi repeta asta
până-mi intră-n cap
furtună furtună furtună
sunt singură
furtună
o furtună singură
știi ce se-ntâmplă cu furtunile
când sunt singure?
se autodistrug.furtunile nu merg bine
cu soarele
iese un fel de eclipsă
a minții.și soarele tot luminează
chiar și când suntem negri.
poate nu înțelege
poate nu știe
chiar nimic
despre furtuni
și poate doar datorită lui
nu ne înecăm.
CITEȘTI
tot ceea ce nu i-am spus mării
Poetrycred că cerul s-a săturat să-i tot plângem pe sub lacrimi. june - july 2019.