deci am luat o secundă,
am frânt-o în două,
ți-am dat jumătate
și ți-am spus
totul.ți-am spus cum
îmi era atât de teamă,
cum mă bucuram atât de mult
de fiecare dată când priveai în depărtare
și nu spre mine,
pentru că numai o clipă
numai o respirație
de mai rămâneam ochi
în ochi în infinit,
m-aș fi prăbușit în mine însămi
și aș fi tremurat,
ucisă.mi-ai zis
că pentru mine
ai răsărit infinitul din
inimi de păsări
dar când tu ești
constelație,
cum aș putea să nu-l distrug?și m-am izbit de valuri
aproape la fel de tare cum m-a
izbit căderea
când m-ai căzut tu
când am
căzut-căzut-moartă
moartă-moartă-vie
și încă puțin prea mare
ca să mai încap în propria-mi
piele.
CITEȘTI
tot ceea ce nu i-am spus mării
Poetrycred că cerul s-a săturat să-i tot plângem pe sub lacrimi. june - july 2019.