Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
mi-am scuipat mândria la picioarele tale, mi-am numărat zvâcnirile din piept, mi-am sughițat aproape toate păcatele, și... am plantat stele în jurul mormântului meu ca să îmi lumineze chipul când privesc spre cer, iar tu ai plantat un zâmbet muribund, ca să zâmbesc puțin măcar atunci când nu mă vede nimeni.
încearcă să îmi calmezi valurile dintre coaste... te rog, nu mă prinde în eternitatea ta. întinde-te lângă oasele mele și doar respiră [din doi în doi, din trei în trei,] întinde-ți zâmbetul peste al meu, întinde-mi mâinile spre cer și spune-mi că-mi aparține- mi-ai oferit un apus de octombrie ca să simt timpul. ți-ai cerut scuze că m-ai visat pianotând pe un cer post-mortem și că, noaptea, lumea e puțin mai moartă, iar noi suntem puțin mai vii.
ni s-au subțiat inimile... am vrut să-mi fii cer și mâini în care să-mi pierd visele, ca ochi goi să mă privească, așa cum privești o pictură pe care nu o înțelegi, nu o simți și nu o poți atinge - și să vadă un univers.
și tot ce vor vedea va fi o străină dansând singură, sub cerul înstelat, pe stradă... care, la o moarte distanță de fericire a învățat să trăiască.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
