Mândrie și Prejudecată

Capitolul 9

Elizabeth petrecu mai toată noaptea în camera surorii sale şi dimineaţa avu bucuria de a putea da un răspuns mulţumitor despre sănătatea Janei, domnului Bingley care s-a interesat
foarte devreme printr-o jupîneasă şi, niţel mai târziu, celor două elegante cameriste ale surorilor lui. Totuşi, în ciuda acestei îmbunătăţiri, ea ceru să se trimită un bileţel la Longbourn,
dorind ca mama ei să vină s-o vadă pe Jane şi să judece chiar dînsa ce trebuie făcut.

Biletul a fost imediat expediat şi tot atît de urgent s-au îndeplinit şi cele cuprinse în el. Doamna Bennet,
însoţită de mezinele sale, a ajuns la Netherfield îndată după micul dejun.
Dacă ar fi găsit-o pe Jane cu adevărat în pericol, ar fi fost tare nenorocită; dar văzînd-o, îşi dădu seama că boala fiicei sale nu era îngrijorătoare şi nu prea dorea ca Jane să se facă bine
atît de repede, deoarece însănătoşirea însemna plecarea ei de la Netherfield.

Nici nu vru să audă ― prin urmare ― de rugămintea fiicei sale de a fi luată acasă; şi nici spiţerul, care sosise
cam în acelaşi timp cu doamna Bennet, nu a fost de acord. După ce stătu puţin cu Jane, la invitaţia personală a domnişoarei Bingley, mama şi cele trei fiice o însoţiră în sufrageria mică.

Bingley le întîmpină exprimîndu-şi speranţa că doamna Bennet nu o găsise pe fiica ei mai rău decît se aşteptase.

― Ba da, domnule, sună răspunsul. E mult prea bolnavă pentru a putea fi luată acasă.

Domnul Jones zice că nici nu trebuie să ne gândim să o luăm de aici. Trebuie să abuzăm încă puţin de gentileţea dumneavoastră.

― S-o luaţi de aici! strigă Bingley. Nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Sora mea, sînt sigur, nici nu vrea să audă de acest lucru.

― Puteţi conta, doamnă, spuse domnişoara Bingley cu o rece politeţe, că domnişoara Bennet se va bucura de toată atenţia posibilă cîtă vreme se va afla la noi.

Doamna Bennet nu mai contenea cu mulţumirile.

― Sînt încredinţată, adăugă ea, că dacă n-ar fi avut prieteni atît de buni nu ştiu ce s-ar fi ales de ea; deoarece este într-adevăr foarte bolnavă şi suferă teribil de mult, dar cu cea mai
mare răbdare posibilă, că aşa e felul ei, pentru că are în toateîmprejurările firea cea mai dulce pe care am văzut-o vreodată. Adesea le spun celorlalte fiice ale mele că nu sînt nici la degetul ei mic. Aveţi o cameră tare dulce, domnule Bingley, şi o privelişte încîntătoare înspre cărarea
aceasta cu pietriş. Nu ştiu, în tot ţinutul, un loc care să se compare cu Netherfield. Sper că nici nu vă trece prin minte să plecaţi curînd de aici, deşi aveţi un contract pe termen scurt.

― Tot ceea ce fac, fac în grabă, răspunse Bingley. Deci, dacă ar fi să mă hotărăsc să plec din Netherfield, aş zbura, probabil, în cinci minute. Deocamdată mă consider totuşi stabilit aici.

― Chiar aşa mi-am închipuit că sînteţi, exclamă Elizabeth.

― Începeţi să mă cunoaşteţi, nu? spuse Bingley întorcîndu-se către ea.

― Oh! Da! Cred că vă cunosc perfect.

― Aş dori să pot lua afirmaţia dumneavoastră drept un compliment; dar să fii atît de transparent ― mă tem că e jalnic.

― Asta e după cum se-ntîmplă. Nu înseamnă că o fire ascunsă, complicată, merită o mai înaltă sau o mai mică preţuire decât o fire ca a dumneavoastră.

― Lizzy, strigă mama sa, adu-ţi aminte unde te afli şi nu-ţi lua nasul la purtare, aşa cum îţi îngăduim să faci acasă.

― N-am ştiut, continuă Bingley imediat, că vă ocupaţi cu studiul firii oamenilor. Trebuie să fie un studiu amuzant.