Mândrie și Prejudecată

Capitolul 8

La orele cinci, cele două doamne se retraseră ca să se schimbe pentru masa de seară şi la şase şi jumătate Elizabeth fu poftită la cină. Ea nu putu da un răspuns îmbucurător potopului de întrebări politicoase, printre care le remarcă, încîntată, pe cele pline de o caldă solicitudine ale domnului Bingley, Jane nu se simţea deloc mai bine.

La auzul acestei veşti, surorile repetară de trei, patru ori că erau grozav de mîhnite, că era grozav de neplăcut să fii grav răcit şi că le displăcea teribil cînd erau ele însele bolnave ― pe urmă nu se mai gîndiră nici un moment la acest lucru; indiferenţa lor faţă de Jane, cînd aceasta nu era de faţă, o făcea pe
Elizabeth să resimtă vechea ei antipatie pentru ele.

Fratele lor era, într-adevăr, singurul din familie pe care-l putea privi cu plăcere. Îngrijorarea lui pentru Jane era vădită, iar atenţiile faţă de ea însăşi, încîntătoare; acestea o
împiedicară să se simtă atît de nepoftită pe cît credea că este în ochii celorlalţi. Nimeni, în afară de el, nu o lua în seamă. Domnişoara Bingley era preocupată de domnul Darcy; sora ei, nu mai puţin; în ceea ce-l privea pe domnul Hurst, lîngă care şedea Elizabeth, acesta era un bărbat
indolent, care nu trăia decît pentru mîncare, băutură şi jocul de cărţi şi care, aflînd că dînsa prefera o mîncare simplă în locul unui ragout nu mai găsi ce să-i spună.

Cînd se sfîrşi cina, Elizabeth se reîntoarse lîngă Jane şi, cum se închise uşa în urma ei, domnişoara Bingley se porni s-o vorbească de rău. Purtarea Elizabethei fu calificată ca foarte rea, într-adevăr ― un amestec de mîndrie şi impertinenţă; nu avea nici conversaţie, nici stil, nici gust şi nu era nici frumoasă. La fel gîndea şi doamna Hurst care adăugă:

― Pe scurt, n-are nici o calitate, în afară de aceea că este un as al mersului pe jos. N-am să uit în viaţa mea apariţia ei aici, astăzi de dimineaţă.

Într-adevăr arăta ca o sălbatică.

― Chiar aşa, Luiza. Cu greu mi-am putut păstra seriozitatea. O neghiobie, să vină aici. De ce, mă rog, a trebuit să gonească peste cîmpuri, pentru o răceală a surorii ei? Cu părul în aşa
neorînduială, atît de răvăşit!

― Da, şi juponul; sper că i-ai văzut juponul. Tăvălit prin noroi, de un lat de palmă ― sînt absolut sigură; şi fusta lăsată în jos ca să-l ascundă, fără să izbutească.

― Portretul făcut de tine, Luiza, s-ar putea să fie foarte exact, spuse Bingley, dar eu nu am băgat nimic de seamă. Mi s-a părut că domnişoara Eliza Bennet arăta nespus de bine,
azi-dimineaţă cînd a intrat aici. Nici n-am observat juponul murdar.

― Dumneata l-ai remarcat, de bună seamă, domnule Darcy, spuse domnişoara Bingley, şi înclin să cred că nu ţi-ar plăcea s-o vezi pe sora dumitale prezentîndu-se astfel.

― Desigur, nu.

― Auzi, să meargă trei mile sau patru, sau cinci, sau cîte or fi, cu noroiul trecîndu-i peste glezne, şi singură, singură de tot! Ce-a vrut să arate cu asta? Mi se pare că asta dovedeşte un gen oribil de independenţă plină de înfumurare şi o indiferenţă, cu totul provincială, faţă deetichetă.

― Dovedeşte dragoste pentru sora ei, ceea ce este încîntător, interveni Bingley.

― Mă tem, domnule Darcy, remarcă aproape în şoaptă domnişoara Bingley, că această întîmplare a alterat, întrucâtva, admiraţia dumitale pentru ochii ei frumoşi.

― Deloc, replică el, efortul le dăduse şi mai multă strălucire.

Urmă o mică tăcere, apoi doamna Hurst reluă firul.