Mândrie și Prejudecată

Capitolul 14

În timpul masei, domnul Bennet aproape că nu deschise gura; dar cînd servitorii s-au retras, crezu că era timpul să facă puţină conversaţie cu oaspetele său şi atacă, în acest scop, un subiect în care se aştepta ca domnul Collins să strălucească, spunîndu-i că părea să fi avut mare noroc cu protectoarea lui. Grija şi consideraţia Lady-ei Catherine de Bourgh pentru dorinţele şi confortul lui păreau excepţionale. Domnul Bennet nu ar fi putut alege mai bine. Domnul Collins o lăudă cu elocvenţă. Subiectul acesta îl făcu să se comporte şi mai solemn decît îi era felul şi, cu un aer foarte important, declară că în viaţa lui nu mai văzuse o asemenea purtare la o persoană de rang ― atîta afabilitate şi condescendenţă ― cîtă îi arătase lui Lady Catherine. Dînsa binevoise, în mod graţios, să aprobe ambele predici pe care el avusese onoarea să le ţină în prezenţa domniei sale. Îl poftise, de asemenea, de două ori să ia masa la Rosings şi chiar sîmbăta trecută, seara, trimisese după el să fie al patrulea la o partidă de cadril. Mulţi o socoteau pe Lady Catherine trufaşă, ştia el, dar dînsul, personal, nu găsise niciodată la dînsa decît afabilitate. Vorbise întotdeauna cu el aşa cum ar fi făcut-o cu oricare gentilom; nu arătase nici cea mai mică împotrivire ca el să frecventeze societatea din vecinătate sau să plece ocazional din parohie pentru o săptămînă-două, să-şi vadă rudele. Domnia sa binevoise chiar să-l sfătuiască să se însoare cît mai repede cu putinţă, cu condiţia să facă o ale- gere chibzuită; şi o dată venise în vizită în umila lui casă parohială, unde aprobase în întregime toate modificările făcute de el şi binevoise să sugereze ea însăşi unele schimbări ― nişte rafturi în dulapuri, la etaj.
― Sînt convinsă că purtarea ei este tocmai cum trebuie şi civilizată, spuse doamna Bennet; cred că este o femeie foarte plăcută. E păcat că doamnele din lumea mare nu seamănă, în general, mai mult cu dînsa. Locuieşte în apropierea dumneavoastră, domnule?
― Grădina în care este situată ultima mea locuinţă e despărţită de Rosings Park, reşedinţa domniei-sale, doar printr-o potecă.
― Parcă aţi spus că e văduvă, domnule, nu? Are familie?
― Are o singură fiică, moştenitoarea domeniului Rosings şi a unei averi foarte mari.
― Ah! exclamă doamna Bennet, dînd din cap; înseamnă că este bine situată, nu ca alte fete. Şi cum arată? E
frumoasă?
― Este într-adevăr o tînără cum nu se poate mai încîntătoare. Lady Catherine însăşi zice că, după canoanele
adevăratei frumuseţi, domnişoara de Bourgh întrece cu mult pe cele mai frumoase reprezentate ale sexului său, căci în făptura ei se găseşte acel ceva caracteristic unei tinere femei de viţă nobilă. Are însă din nenorocire o constituţie bolnăvicioasă, care a împiedicat-o să facă, pentru desăvîrşirea sa, progresele pe care, altfel, nu s-ar fi putut să nu le facă, după cum am fost informat de doamna care s-a ocupat de educaţia ei şi care locuieşte şi acum cu domniile lor. Dar este deosebit de amabilă şi adeseori are condescendenţa de a trece în faetonul ei tras de ponei prin faţa umilei mele locuinţe.
― A fost prezentată la palat? Nu-mi amintesc de numele ei printre doamnele de la curte.
― Starea precară a sănătăţii o împiedică, din nenorocire, să stea la Londra şi, în acest fel, aşa cum însumi i- am spus într-o zi Lady-ei Catherine, lipseşte Curtea Britanică de podoaba ei cea mai strălucitoare. Domnia-sa a părut încîntată de această idee şi vă puteţi imagina că sînt fericit ori de cîte ori se iveşte prilejul să fac astfel de mici şi delicate complimente, atît de plăcute totdeauna. Nu o singură dată am remarcat faţă de Lady Catherine că fermecătoarea sa fiică pare născută pentru a fi ducesă şi că rangul cel mai înalt, în loc să dea strălucire fiicei sale, ar fi el împodobit prin persoana sa. Acest gen de mici atenţii este cel care îi face senioriei sale plăcere şi este felul de atenţii pe care mă simt deosebit de obligat să-l folosesc.
― Judecaţi aşa cum trebuie, spuse domnul Bennet, şi e o fericire că aveţi harul de a măguli cu gingăşie. Vă pot întreba dacă aceste plăcute atenţii vă vin pe moment, datorită împrejurării, sau sînt rezultatul unui studiu an- terior?
― Ele îmi vin, mai cu deosebire, datorită lucrurilor care se întîmplă în clipa aceea şi, deşi uneori mă amuz cu alcătuirea şi aranjarea unor astfel de mici complimente elegante, care să poată fi adaptate unor prilejuri obişnuite, sînt plin de dorinţa de a le da întotdeauna un aer cît mai spontan cu putinţă.
Speranţele domnului Bennet se adeveriseră întocmai. Vărul său nu era mai puţin absurd decît se aşteptase. Îl ascultă, delectîndu-se din plin, păstrînd însă în acelaşi timp cea mai mare seriozitate, fără să simtă nevoia de a împărţi cu cineva această plăcere altfel decît schimbînd cîte-o privire din cînd în cînd cu Elizabeth.
Pînă la ora ceaiului însă, doza îi fusese de ajuns, aşa că domnul Bennet fu fericit să-şi reconducă musafirul

în salon şi, după ceai, să-l poftească să citească cu glas tare doamnelor. Domnul Collins consimţi cu voie bună şi i se aduse o carte; dar văzînd-o (după toate semnele provenea dintr-o bibliotecă de împrumut) o dădu înapoi şi rugă să-i fie cu iertare, însă el nu citea niciodată romane. Kitty căscă ochii mari la el, iar Lydia scoase o exclamaţie de uimire. I se prezentară alte cărţi şi, după oarecare cumpănire, alese Predicile lui Fordyce. De la primele rînduri, Lydia căscă şi, înainte ca dînsul să fi apucat să citească, cu o solemnă monotonie, trei pagini, ea îl întrerupse în acest fel:
― Ştii, mamă, că unchiul Philips se gîndeşte să-l dea afară pe Richard? Şi dacă o face, îl va angaja domnul colonel Forster. Chiar mătuşa mi-a spus aşa, sâmbătă. Mîine am să mă duc la Meryton să mai aflu cîte ceva despre chestiunea asta şi să-ntreb cînd se întoarce domnul Denny de la oraş.
Lydia fu poftită de cele două surori mai mari să-şi ţină gura; dar domnul Collins, foarte ofensat, lăsă cartea deoparte şi spuse:
― Am remarcat deseori ce puţin interes manifestă tinerele domnişoare pentru cărţile de factură serioasă, deşi sînt scrise exclusiv pentru binele lor. Sînt uluit, v-o mărturisesc, deoarece nimic nu le poate folosi atît cît în- văţătura. Dar nu vreau s-o mai plictisesc pe tînăra mea verişoară.
Întorcîndu-se apoi către domnul Bennet i se oferi drept partener la o partidă de table. Domnul Bennet acceptă oferta, remarcînd că făcea un lucru înţelept lăsînd fetele să-şi vadă de micile lor distracţii. Doamna Bennet şi fiicele sale se scuzară în modul cel mai politicos pentru întreruperea Lydiei şi îi promiseră că nu se va mai repeta, dacă el va voi să reia lectura; dar domnul Collins, după ce le dădu asigurări că nu purta nici un resentiment tinerei sale verişoare şi că nu ar putea niciodată lua purtarea ei drept un afront, se aşeză cu domnul Bennet la o altă masă pentru a juca table.