Cum nu se făcuse nici o obiecţie în legătură cu vizita proiectată de cei tineri la mătuşa lor şi cum se opusese
o rezistenţă dîrză tuturor scrupulelor domnului Collins de a-i lăsa pe domnul şi doamna Bennet singuri fie chiar şi o singură seară în timpul vizitei sale, la ora potrivită cupeul îi transportă pe domnul Collins şi pe cele cinci verişoare la Meryton; la intrarea în salon, avură plăcerea să afle că domnul Wickham acceptase invitaţia unchiului şi se afla acolo.
După ce auziră vestea şi luară toţi loc, domnul Collins avu răgazul să privească în jur şi să admire; şi fu atît de surprins de mărimea apartamentului şi de mobilier, încît declară că aproape ar fi putut să se creadă la Rosings, în sufrageria mică de vară, comparaţie care, la început, nu produse mare satisfacţie. Dar cînd doamna Philips înţelese ce însemna Rosings şi cine îi era stăpîn şi după ce auzi descrierea unuia doar dintre saloanele Lady-ei Catherine şi află că numai căminul costase opt sute de lire, ea simţi întreaga greutate a complimentului şi n-ar mai fi avut nimic de zis împotriva unei comparaţii, fie şi cu odaia menajerei.
Pînă ce domnii se alăturară grupului lor, domnul Collins îşi petrecu timpul în mod plăcut descriindu-i în- treaga grandoare a Lady-ei Catherine şi a reşedinţei sale, făcînd digresiuni ocazionale pentru lauda propriei şi umi- lei lui locuinţe şi a îmbunătăţirilor pe care i le aducea, şi găsi în doamna Philips o auditoare foarte atentă a cărei părere în privinţa importanţei lui se contura văzînd cu ochii şi care, ascultîndu-l, luă hotărîrea de a raporta vecinilor totul şi cît mai repede cu putinţă. Fetelor însă, care se săturaseră să-l tot audă vorbind pe vărul lor şi n- aveau nimic altceva de făcut decît să dorească un pian şi să examineze banalele imitaţii de porţelan de pe cămin, aşteptarea li se păru tare lungă. Dar, în cele din urmă, se termină. Domnii se apropiau; şi cînd domnul Wickham intră în salon, Elisabeth simţi că nu-l privise şi nu se gîndise niciodată la dînsul cu o admiraţie pe care să n-o fi meritat în întregime; ofiţerii din regimentul... formau în general un grup de domni foarte onorabili şi cei mai străluciţi dintre ei erau prezenţi la petrecere, în seara aceea; domnul Wickham însă era atît de departe de ei toţi ca persoană, ţinută, înfăţişare şi umblet, pe cît erau ei de superiori unchiului Philips ― cu obrazul lui lat ― care, îmbuibat şi mirosind a vin de Porto, îi urma în cameră.
Domnul Wickham fu fericitul bărbat către care se întoarseră toate privirile femeilor, iar Elizabeth fericita femeie lîngă care el luă, în sfîrşit, loc; şi felul plăcut cum începu imediat conversaţia, deşi numai despre faptul că noaptea era umedă şi că probabil vor avea o toamnă ploioasă, o făcu să constate că subiectul cel mai obişnuit, mai plicticos şi mai banal putea deveni interesant în gura unui vorbitor priceput.
Cu rivali ca domnul Wickham şi domnii ofiţeri, domnul Collins părea să se fi scufundat în nefiinţă. El nu însemna desigur nimic în ochii tinerelor domnişoare; totuşi, din cînd în cînd, mai găsea la doamna Philips o ureche binevoitoare şi datorită atenţiei acesteia fu servit din belşug cu prăjiturele şi cafea.
Cînd s-au alcătuit mesele pentru cărţi avu, la rîndul lui, prilejul s-o îndatoreze, aşezîndu-se la o partidă de whist.
― Cunosc prea puţin acest joc, îi spuse, dar sînt fericit, să mă perfecţionez, deoarece în situaţia mea... Doamna Philips îi era foarte recunoscătoare pentru consimţămîntul lui de a juca, dar nu avu răbdare să-i asculte motivele.
Domnul Wickham nu juca whist şi se aşeză între Elizabeth şi Lydia, care-l primiră cu mare bucurie la masa lor. La început a existat pericolul ca Lydia, căreia îi plăcea enorm să stea de vorbă, să-l monopolizeze; cum însă era şi o mare amatoare de loterie fu, în curînd, prea prinsă de joc, pariind şi exclamînd prea pătimaş cînd se strigau premiile, pentru a mai putea da vreo atenţie cuiva. Domnul Wickham însă, acordînd jocului numai atenţia obişnuită, avu răgazul să stea de vorbă cu Elizabeth. Foarte bucuroasă să-l asculte, deşi nu spera să i se spună ceea ce dorea îndeosebi ― povestea raporturilor lui cu domnul Darcy. Ea nici măcar nu îndrăzni să aducă vorba despre acel domn. Totuşi curiozitatea îi fu pe neaşteptate potolită. Domnul Wickham atacă, chiar el, acest subiect. Se interesă la ce distanţă de Meryton se află Netherfield şi, după ce primi răspunsul, întrebă, şovăind, de cîtă vreme se afla domnul Darcy acolo.
― Cam de o lună, răspunse Elizabeth. Şi, cum nu dorea să lase să-i scape acest subiect, adăugă: După cîte înţeleg, are un foarte mare domeniu în Derbyshire.
― Da, răspunse Wickham, moşia lui de acolo este o proprietate seniorială, zece mii net per annum. N-aţi fi găsit pe nimeni mai indicat decît mine pentru a vă da informaţii în chestiunea asta căci, din prima mea copilărie, am fost legat de familia sa într-un fel foarte special.
Elizabeth nu-şi putu stăpîni uimirea.
― Aveţi tot dreptul să păreţi uimită de afirmaţia mea, domnişoară Bennet, dacă aţi remarcat ― cum poate
aţi şi făcut ― marea răceală a întîlnirii noastre de ieri. Îl cunoaşteţi bine pe domnul Darcy?
― Atît cît să-mi ajungă, exclamă Elizabeth cu patimă. Am petrecut patru zile în aceeaşi casă cu el şi-l
consider un om foarte dezagreabil.
― Dacă este agreabil sau nu, zise Wickham, eu nu am dreptul să-mi spun părerea. Nu am această calitate. Îl
cunosc prea mult şi prea bine pentru a fi un judecător drept. Mie mi-e imposibil să rămîn nepărtinitor. Cred însă că părerea dumneavoastră despre el ar produce, în general, uimire şi poate că nu v-aţi exprima atît de tare nicăieri în alt loc. Aici sînteţi în mijlocul familiei dumneavoastră.
― Pe cuvîntul meu, nu spun aici mai mult decît aş spune în oricare altă casă din vecinătate, exceptînd Netherfield. În Herdfordshire nimeni nu-l simpatizează. Toţi sînt dezgustaţi de mîndria lui. Nu veţi găsi pe nimeni care să vorbească mai bine despre el.
― Nu pot pretinde că-mi pare rău, spuse Wickham după o scurtă pauză, dacă Darcy sau oricine altcineva nu este preţuit mai mult decît merită; dar cu el, cred, asta nu se întîmplă des. Lumea este orbită de averea, de
CITEȘTI
Mândrie și Prejudecată
Любовные романыMândrie și prejudecată este unul dintre cele mai celebre romane scrise de Jane Austen. Publicat la 28 ianuarie 1813, este al doilea roman al autoarei. Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din lu...