În linistea ce persistă în încăpere,
Cu inima plină, doar, de durere,
Ascult lacrimile ce se varsă pe podea,
Lacrimi ce-mi cântă iubirea.
Cum de pot greşi mereu?
Ăsta să fiu oare eu?
O greşală, zi de zi...
De ce să te ridici când cazi?
Acum că pot privi în urmă,
Inima iar mi se sfarmă...
Îmi amintesc tot ce am simţit,
În momente, ce cu tine le-am trăit.
Fluturi, aripi şi vise aprinse,
Toate, acum, sunt stinse...
Au ajuns, ca mine, scrum,
Învăluite de nori negri de fum.
Acum regret că am o inimă...
Să o omor, ar fi o crimă?
Să pot trece mai usor,
Să scap odata de acest dor...
Mă intreb, ce faci? Cum eşti?
Oare mă mai întâlneşti?
În gânduri, în vise...
În vorbe nespuse...
Eu ştiu că mereu te am în cale,
În zi şi soare, te văd mereu agale.
Am ajuns să cred în nebunie,
Acum că văd o tragedie...
Nu ştiu de ce mă plâng acum...
De ce continui pe acest drum...
Eu am fost cel care te-a puerdut,
Pentru că nu am priceput...
În cele din urmă nu sunt aduse,
Merg între lumi opuse,
Iar viaţa îmi lasă obstacole puse...
Poate că într-o zi ne vom revedea,
Atunci tu sigur vei avea perechea,
Recunosc că regret că te-am pierdut,
Ezit să spun ca n-am putut...
N-am putut să îţi aduc fericire,
Este adevărat, ţi-am adus durere...
Spun toate astea prea tarziu,
Pentru tine, real, nu pot să mai fiu...
Uite unde m-a adus încăpăţânarea,
Spre prăpastia unde moare fericirea,
De ce n-am făcut nimic?
Ei... Acum sunt jalnic.
Rămas singur într-o lume mare,
Ăăă... Într-o noapte răbdătoare.
Uite! Nici soarele nu mai rasare...
Știu ca e târziu,
Totusi... Vreau să-ţi scriu.
Este tot ce-mi mai doresc...
Faţă de tine să mă opresc,
Iar apoi să îţi şoptesc...
În adancul inimii aprinse,
Nimic nu stinge focul de vise.
Câte lucruri am clădit,
Ăăă... Viitor ce l-am plănuit...
Toate le mai păstrez în siguranţă,
Este o uşă fără clanţă...
Iată... Clanţa e la tine,
Uşa doar ţie ţi se cuvine...
Bătrân şi singur de aş ajunge,
Epavă naufragiată, mă voi frânge...
Şi, cu toate acestea doar tu vei putea,
Cu inima ta, sa o dechizi pe a mea.
Cât va trebui să astept,
Asteptarea va fi neinsemnata!
În cel mai îndepărtat viitor,
Nu va fi nimic schimbător...
Poate ca trupurile vor fi diferite,
Roadele timpul să se arate,
Iară sentimente, vor fi nestăpânite...
M-am piedut puţin în gânduri,
Am ajuns să îmi fac, iar, drumuri...
Zilele trec greu fără tine...
Iar inima se zbate în mine...
Această poezie... Este un mesaj,
Dedicat cuiva, ce mi-a dat iubire si haz,
Iar eu ca un bou, ce mă numesc,
Odată n-am putut să-i mulţumesc!
