Aer pur, lasat deoparte
Fumul toxic ne desparte.
Inhalez otrava dulce,
Durerea departe-mi duce.
Liniştea uitată îmi găsesc acum
Ascunsă adânc, în norii gri de fum.
Privesc cum totul se împrăştie în zare,
Cum norul toxic dispare.
Căldură îmi înveleşte inima rece.
În preajma lui, durerea trece,
Acoperă usor cicatricele trecutului
Întunecând perspectiva prezentului.
Din ţigară, fum după fum mă pătrunde
Scoţând fiecare demon ce se ascunde.
Purificat de către impuritate,
Stau ascuns în singurătate.
De ce râul e mereu bun?
"Asa o sa mori",îmi spun...
"Cu totii murim odată!"
Durerea-i suportată...
Fumul cald îmi mangaie narile,
Inima îşi simte iar trăirile.
Plămânii asupriţi de ceaţă.
Fumul toxic îmi da, iar, viaţa.
Singurele lucruri ce mă ţin viu,
Tigara şi fumul, mă ajută, eu să fiu.
Într-o lume fără culoare,
Fumul nu o sa mă omoare!
Forţă lui îmi dă putere,
Inima mereu o cere.
Fără el aş fi rămas uitat
Pe fundul canionului aruncat.
Ancora din lumea reală,
Lume gri şi anormală.
Este ruptă de el, iar,
Spre eliberare-mi este far.
Nu ceaţa distruge nave
Ci stâncile mari şi grave.
Ele îi atacă mereu pe cei călăuziţi
Şi îi îneacă pe cei chinuiţi.
Fără farul protector,
Aş fi fost un naufragiator
Pe o insulă pustie.
Înconjurat de stanci, o mie...
Stânci cu tepi de atac mereu pregătite,
Aşteptând o alta victimă, ca alte mi, chinuite.
Fum toxic, fi-mi far încă odată!
Şi poartă-mă mai sus de marea învolburată !
Du-mă pe o lume uitată,
Una cât de îndepărtată...
Rupe-mă de realitate,
Du-mă, iar, cât mai departe!
