Lacrimile unei speranţe atat de vechi si demodate
Pe o faţă curg, şi curg, şi curg, ajung uscate...
Alunecă lumina pe peretele pustiu
Am uitat de mult cum e sa fi un om, sa fi viu
Inceteaza sa imi asculţi gandurile, iesi afara!
Fa totul sa taca, vocile sa dispara!
Nu ma asculta, dar fa ce spun
Eu aleg acum drumul, va fi unul bun
Vino aici si lasa-ma sa profit fie si o secunda
Lasa-mi mana sa te atinga, sa fie cruda
Nu te da inapoi din ceea ce exişti
Nu te lasa in urma, uită sa te mişti
Crudul adevar nu este unul ascuns
Sunt o minte bolnava, sunt un om dus
Nu exista nimeni cine sa ma înţeleagă
Doar o minte bolnava, exista in lumea intreaga?
Gandesc? Deci exist? E oare adevarat?
Trecutul l-am trait sau l-am uitat?
Cand a fost ultima data cand am trait?
Si cand a fost data cand am murit?
