Nu-mi vorbi... Îngroapă-mă!
Nu mă privi... Ascunde-mă!
Nu mă asculta... Arde-mă!
Nu mă simţii... Ucide-mă!
Statuia îngerului mă priveşte,
Aripa de piatră mă ocroteşte.
Loveşte-mi inima încă odată!
Găseşte-mi iubriea înecată!
Raze de soare, în umbra nopţii?
Lumina lunii, din filele cărţii...
Rugii din neghina ce se înalţă,
Lumina nu o mai cruţă.
Greierii ce-şi spurcă cântecul,
Animale ce slujesc întunericul...
Nici şerpii nu se avântă noaptea.
Are să-mi găsesc, eu oare, partea?
Lacate încuiate,
Pe inimi aruncate.
Sânge vărsat,
Din inimi luat.
Nu-mi vorbi... Îngroapă-mă!
Arată-mi durmul ce mă curmă!
Du-te înainte şi mă ghidează!
Arată-mi prăpastia ce mă devorează!
Cad... Cad... Cad... Privesc.
Totul în jur, năruiesc?
Creaţia ce mi se arată,
Este de-ndata sfărâmată.
Cete de fluturi ce viaţa îşi plâng,
Pe drumul ce se arată tot mai lung;
Păsări cu aripile frânte,
Ciripesc în mi de şoapte.
Copaci se-nalță spre norii vii,
De ei nici soarele nu poate privi.
Să stai mereu în umbra înălţimii...
Îţi vezi vreodată actele cruzimii?
Flăcări stinse,
În inimi reaprinse.
Picături de ploaie,
Din inimi curg şiroaie.
Nu mă privi... Ascunde-mă!
Adânc în pământul păgân lasă-mă!
Nu uita ce sunt, şi cine...
Nu mă privi pe mine, fără tine!
Bestia unor timpuri acre.
Jurământ sub semne sacre.
Ce se află unde nu ajunge nimeni?
Secrete ascunse mereu de oameni...
Haita de lupi din munţi se avântă,
Păsările, de mult, nu mai cântă.
Negura întunericului creste,
Lumina, încet, păleşte.
Podul ce leagă două lumi,
Drumul simbolic dintre culmi.
Firesc este să renunţi,
Să stai, să nu te minţi.
Rugăciuni nefondate,
În inimi îngropate.
Răni afundate,
Din inimi renăscute.
Nu mă asculta... Arde-mă!
Doar prin foc, iartă-mă!
Păcate neştiute nici de mine.
Oare am făcut ceva bine?
Doar rău am născut în jurul meu,
Nu vreau să las, să vina lângă al tău,
Nu aduc decât dezastre.
Nu mă primiţi în lumile voastre!
Sfâşie-mi şi ultima urma de iubire!
M-ai auzit? Acră durere...
Taie de la rădăcină,
Ce în viaţă are să mă ţină!
Un mosntru nu are drept sau soartă,
Un nume blestemat, poartă.
Cine are să-l întrebe ce îl aşteaptă?
Oare o să mai urce vreo treaptă?
Săgeţi pline de otravă,
Într-o inimă, epavă.
Lacrimi ce apar în amurg,
Din inimă se scurg.
Nu mă simţii! Ucide-mă!
Aprinde focul! Arde-mă!
Du-mă departe!Ascunde-mă!
Lasă-mă acolo! Îngroapă-mă!
